În curtea blocului în care locuiesc părinții mei există un pluton de babe care, din câte înțeleg eu, sunt rău certate cu toți, în afară de comuniști. Ele sunt fane și nostalgice NIT, AIE este o sperietoare pentru fiecare dintre ele în parte și pentru pluton în general. Dacă vă spun că majoritatea dintre ele au lucrat în KGB sau MAI pe timpurile sovietice sau că sunt văduve de ofițeri din aceleași structuri cred că nu mai e nevoie de detalizări.
Au un scaun îndrăgit pe care se adună și își varsă supărarile, nu numai pe putere, ci și pe noi, cei care le deranjăm liniștea cu mașinile noastre când le parcăm, pe copiii din curte, pentru că toți sunt, în opinia lor, gălăgioși și needucați, așa că eu, când cobor din mașină mă strădui să mă fac invizibilă, ca să nu nimeresc în gura și ochii lor.
Aseară însă, aud că mă strigă în cor:
- Liuda, Lida, ai văzut, ne-a pus Europa lumină!
Primele treizeci de secunde stăteam buimăcită, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă, care este metafora, că pentru ele lumina vine numai de la Răsărit și le-a adus-o Lenin. Încercam să ghicesc ce au în vedere, dar nu-mi reușea.
- Ce zic, n-avem lumină? S-a scumpit lumina și eu nu știu?
- Nu, răspund babele în cor, intră în casă și ai să vezi?
Nu înțelegeam ce trebuia să văd. Lumina în apartament arde, casa scărilor din scara noastră întotdeauna au fost iluminată, din acest punct de vedere babele sunt de toată lauda, păstrează o curățenie și o ordine exemplară în bloc.
În sfârșit, am dezlegat misterul. De dimineață fusese cei de la Union Fenosa și instalase la scară sensori de mișcare care permit aprinderea becurilor doar când intră cineva în bloc. Ce să vă spun, babele mele erau pentru prima dată pozitive și agitate - au văzut Europa cu ochii lor. Au înțeles, probabil, că Europa înseamnă nu numai opozitul Rusiei după care tânjesc, ci și un șir de beneficii minore la prima vedere, dar importante și utile la modul general.
joi, 27 septembrie 2012
marți, 25 septembrie 2012
Eu, vaca de muls...
"Domnule Negruța, vă rugăm să nu priviți diaspora ca vacă de muls a Republicii, ocupați-vă mai bine de impozitarea miliardarilor din Chișinău". - iată un citat dintr-o recentă scrisoare a diasporei moldovenești adresată Ministrului finanțelor cu ocazia anunțării prețului la vinietă pentru mașinile cu numere de înmatriculare străine.
Atunci, dați-mi voie să scriu și eu o scrisoare Domnului Ministru, din numele meu personal și al celor de alde mine, care, eventual, putem fi priviți ca niște vaci de muls.
Multstimate Domnule Ministru!
Noi, cetățenii acestei țări, care am rămas aici, care muncim oficial și ne plătim impozitele, nu ne supăram pe statutul nostru de vaci de muls. Noi, cu bruma de impozite pe care o asigurăm, suntem gata, fără nici o problemă, să asigurăm pensiile (chiar și așa, mizere cum sunt), pentru bătrânii lăsați de copii lor fără sprijin, în timp ce ei se află la muncă peste hotare, să asigurăm salariile (așa cum sunt ele), pentru profesorii care le învață copiii și pentru medicii, la care apelează atunci când revin acasă (pentru că în Europa sunt prea scumpi).
Noi vom aduna banii necesari pentru returnarea creditelor acordate pentru reparația drumurilor, care acum moldovenilor veniți în vacanță li se par oribile, iar vinieta pentru care este o povară imposibilă de dus pentru aceștia.
Noi suntem nespus de bucuroși de modul în care se petrec lucrurile în Moldova în perioada sărbătorilor de Paști și în perioada estivală, când ei, reveniți acasă, doresc să-și rezolve problemele cât mai urgent, strecurând banii (probabil, cei economisiți pe vinietă) celor care le rezolvă aceste probleme și aducându-și propriul aport în "lupta" cu corupția. Ne place cum evoluiază prețurile la apartamente, după ce trag ei câte o raită pe acasă. Și chiar ne place modul în care oscilează cursul valutar în această perioadă.
Pentru că noi, cei rămași acasă, în mare parte nu suntem miliardarii de Chisinau despre care tot ei amintesc în demersul său, - noi suntem vacile de muls, probabil, odată ce conaționalii noștri așa consideră.
P.S: nu încercați să-mi aprindeți paie în cap cu argumente de tipul "nimeni nu s-a dus de bine" ș.a.m.d. Eu respect alegerea lor, respect munca pe care o fac, dar mă adresez acestora, revoltaților: domnilor, aveți puțin bun simț. Eu sunt în stare să calculez cât costă taxele de autobane pe care mergeți aproape săptămânal.
vineri, 14 septembrie 2012
Service de Moldova (III)
Astazi am auzit o publicitate care m-a amuzat nespus. Era vorva de o oferta cu reducere 50% pentru un examen complex ginecologic. Foarte bine, puteti spune, dar ce-i aici de ras? Va spun. Serviciile de ginecologie erau oferite de clinica OFTALMOCORECT.
Adica, dati-mi voie sa va intreb, care-i poanta: pacienetele sunt invitate la consult, iar cei care au nevoie de corectie a vederii sunt invitati pe post de asistenti, ca sa-si concentreze ochii intr-un punct si sa scape de strabism, sau sa-si antreneze focusul?!
Wai baieti, ori schimbati denumirea clinicii, ori nu faceti publicitate!
Adica, dati-mi voie sa va intreb, care-i poanta: pacienetele sunt invitate la consult, iar cei care au nevoie de corectie a vederii sunt invitati pe post de asistenti, ca sa-si concentreze ochii intr-un punct si sa scape de strabism, sau sa-si antreneze focusul?!
Wai baieti, ori schimbati denumirea clinicii, ori nu faceti publicitate!
luni, 10 septembrie 2012
Selecționata lu' Sasha sau despre cum am fost eu la fotbal.
Ce să vă spun, mie îmi place să merg la fotbal. Îmi place atmosfera, așteptarea, aroma de iarbă proaspăt cosită, deaceea, după cum vă dați bine seama, vineri seara am fost la Moldova-Anglia. În minuni nu cred, deaceea mă așteptam să mâncăm bătaie. Dar spectacolul la care am asistat m-a întristat amarnic.
Mai întâi despre lucrurile bune:
Bravo celor care le-a venit în cap să scrie textul imnului RM pe panoul de informații. Așa am uzit și eu, în sfârțit, stadionul intonându-l.
Coridoarele de securitate erau multe, dar nu au fost greu de trecut.
Ei și acum...
La început nu înțelegeam, de ce pe tricourile alor noștri nu erau imprimate numele. Zic, nu sunt atât de cunoscuți ca englezii, care, totuși le aveau imprimate. Mă gândeam la soarta lor de fotbaliști, cum îi observă și îi promovează agenții. Pe urmă zic, poate nu au echipament suficient și cine este convocat, acela și îmbracă, anonim, tricoul. Într-un final am înțeles: cu o astfel de prestanță e mai bine să nu ieși în evidență.
Când Lampard ne-a înșurubat primele două goluri eu măcar nu m-am supărat, că am zis, de, el e star, are dreptul, dar pe urmă au început să intre mingile gârlă pe poarta noastră și atunci am zis că e ceva putred la ai noștri.
Soarta a făcut să avem bilete chiar lângă banca tehnică a moldovenilor. Știți ce am auzit tot meciul? Pe Ion Caras, care cu toate intonațiile posibile vocifera:
-Sasha!
-Sasha?
-Sssaaaashaaa...., și tot așa.
Eu așa și nu am înțeles cărui Sasha se adresează, chit că pe teren erau minim 3. Și doar așa - pe nume, fără să facă vre-o precizare de tipul: Sasha, dă pase mai lungi, Sasha, păstrează poziția, Sasha, repliază-te. Așa că utilitatea gemetelor lui Caras a rămas pentru mine o profundă enigmă. La fel ca și următorul comentariu, la adresa unui fundaș de-al nostru, pe care i-l adresa lui Ion Testimițeanu, prezent și el pe banca tehnică și pe care îl citezu cu scuzele de rigoare: Nu posmotri na nego, b..., on je ni h... ne umeiet. Atunci, mă întrb eu, de ce l-ai convocat Domnule Caras?
Meciul, mai pe scurt, mi-a amintit de o scenă din filmul Gladiatorul, țineți minte, când luptătorii noi veniți intră pentru prima oară pe Coliseum și de emoții, frică și vuiet unul dintre ei face pe el. Cam așa a arătat și selecționata noastră, doar că acolo s-a găsit un Maximus care să-i țină în mâni. Al nostru Maximus, însă, ați văzut, probabil și singuri.
Mai întâi despre lucrurile bune:
Bravo celor care le-a venit în cap să scrie textul imnului RM pe panoul de informații. Așa am uzit și eu, în sfârțit, stadionul intonându-l.
Coridoarele de securitate erau multe, dar nu au fost greu de trecut.
Ei și acum...
La început nu înțelegeam, de ce pe tricourile alor noștri nu erau imprimate numele. Zic, nu sunt atât de cunoscuți ca englezii, care, totuși le aveau imprimate. Mă gândeam la soarta lor de fotbaliști, cum îi observă și îi promovează agenții. Pe urmă zic, poate nu au echipament suficient și cine este convocat, acela și îmbracă, anonim, tricoul. Într-un final am înțeles: cu o astfel de prestanță e mai bine să nu ieși în evidență.
Când Lampard ne-a înșurubat primele două goluri eu măcar nu m-am supărat, că am zis, de, el e star, are dreptul, dar pe urmă au început să intre mingile gârlă pe poarta noastră și atunci am zis că e ceva putred la ai noștri.
Soarta a făcut să avem bilete chiar lângă banca tehnică a moldovenilor. Știți ce am auzit tot meciul? Pe Ion Caras, care cu toate intonațiile posibile vocifera:
-Sasha!
-Sasha?
-Sssaaaashaaa...., și tot așa.
Eu așa și nu am înțeles cărui Sasha se adresează, chit că pe teren erau minim 3. Și doar așa - pe nume, fără să facă vre-o precizare de tipul: Sasha, dă pase mai lungi, Sasha, păstrează poziția, Sasha, repliază-te. Așa că utilitatea gemetelor lui Caras a rămas pentru mine o profundă enigmă. La fel ca și următorul comentariu, la adresa unui fundaș de-al nostru, pe care i-l adresa lui Ion Testimițeanu, prezent și el pe banca tehnică și pe care îl citezu cu scuzele de rigoare: Nu posmotri na nego, b..., on je ni h... ne umeiet. Atunci, mă întrb eu, de ce l-ai convocat Domnule Caras?
Meciul, mai pe scurt, mi-a amintit de o scenă din filmul Gladiatorul, țineți minte, când luptătorii noi veniți intră pentru prima oară pe Coliseum și de emoții, frică și vuiet unul dintre ei face pe el. Cam așa a arătat și selecționata noastră, doar că acolo s-a găsit un Maximus care să-i țină în mâni. Al nostru Maximus, însă, ați văzut, probabil și singuri.
vineri, 7 septembrie 2012
Matematica școlii
Urmăream ieri un reportaj despre vizita lui Marian Lupu la Edineț și discuția acestuia cu profesorii din școlile locale. Și, sincer vorbind, după mai multe reportaje de acest gen nu înțeleg câteva lucruri:
1. De unde vine supărarea aceasta a profesorilor pentru clasele cu peste 30 de elevi? Eu, personal am învățat în clasă de 36 de elevi. Dintre care 10 au fost eminenți. 3 au luat medalii. Soțul zice că ei tot erau 36. Cam acesta este standardul pentru o școală normală. De ce, adică, un profesor nu poate să muncească decât cu 20-25 de elevi? Să nu-mi argumentați cu performanța, pentru că ea există foarte rar. Și de cele mai multe ori este garantată de efortul elev+părinți, pentru că de, așa ni se spune azi la școală - părinții au un rol determinant, mizăm pe efortul lor (financiar, moral, educativ, de tot felul). Și părinții depun efortul, pentru că profesorul nu mai vrea să ia parte activă în viața elevului, el nu mai este direct responsabil de reușita acestuia. Vă asigur, că dacă mâine s-ar găsi o formulă de calcul al salariului raportat la numărul de copii instruiți, numărul acestora nu ar mai deranja pe nimeni, ba din contra.
2. De ce s-au trezit copiii din școlile de circumscripție fără bănci și scaune suficiente în clase? Sau nimănui nu i-a dat prin cap să trecă de la balanța unei școli la balanța alteia bănci, scaune sau table de clasă? Să nu-mi spuneți că li s-a dat foc sau au fost cărate pe la case. Pur și simplu, sistemul nostru educațional nu ia în serios procesul de optimizare, sperând că o trece și asta și toate vor reveni la locul lor. Eu zic că majoritatea dintre ei sabotează.
3. Când vom introduce un sistem de evaluare a performanței profesorilor, care să permită părinților să verifice cine le educă copiii? Credeți că degeaba a apărut ideia cu BAC-ul profesorilor? Eu cred că toate cadrele didactice ar trebui să aibă câte un examen anual în baza căruia să li se confere grade, bonusuri, etc. Atunci vor ști și ei cum se simt elevii la BAC și cum să-i pregătească mai bine.
5. Când, în sfârțit, vom elimina sistemul de notare pentru lecțiile de educație muzicală, artă plastică, cultură fizică și educație tehnologică? Eu nu consider că aceste obiecte trebuie să fie eliminate din programele școlare, și nici că absența notării trebuie să știrbească din calitatea predării, ci doar sugerez că actuala formulă de notare pentru cum ai cântat, în cât ai alergat, cum ai desenat sau cum a împletit mama fularul este irelevantă. La aceste lecții copiii trebuie să acumuleze cunoștințe de cultură generală din plăcere.
1. De unde vine supărarea aceasta a profesorilor pentru clasele cu peste 30 de elevi? Eu, personal am învățat în clasă de 36 de elevi. Dintre care 10 au fost eminenți. 3 au luat medalii. Soțul zice că ei tot erau 36. Cam acesta este standardul pentru o școală normală. De ce, adică, un profesor nu poate să muncească decât cu 20-25 de elevi? Să nu-mi argumentați cu performanța, pentru că ea există foarte rar. Și de cele mai multe ori este garantată de efortul elev+părinți, pentru că de, așa ni se spune azi la școală - părinții au un rol determinant, mizăm pe efortul lor (financiar, moral, educativ, de tot felul). Și părinții depun efortul, pentru că profesorul nu mai vrea să ia parte activă în viața elevului, el nu mai este direct responsabil de reușita acestuia. Vă asigur, că dacă mâine s-ar găsi o formulă de calcul al salariului raportat la numărul de copii instruiți, numărul acestora nu ar mai deranja pe nimeni, ba din contra.
2. De ce s-au trezit copiii din școlile de circumscripție fără bănci și scaune suficiente în clase? Sau nimănui nu i-a dat prin cap să trecă de la balanța unei școli la balanța alteia bănci, scaune sau table de clasă? Să nu-mi spuneți că li s-a dat foc sau au fost cărate pe la case. Pur și simplu, sistemul nostru educațional nu ia în serios procesul de optimizare, sperând că o trece și asta și toate vor reveni la locul lor. Eu zic că majoritatea dintre ei sabotează.
3. Când vom introduce un sistem de evaluare a performanței profesorilor, care să permită părinților să verifice cine le educă copiii? Credeți că degeaba a apărut ideia cu BAC-ul profesorilor? Eu cred că toate cadrele didactice ar trebui să aibă câte un examen anual în baza căruia să li se confere grade, bonusuri, etc. Atunci vor ști și ei cum se simt elevii la BAC și cum să-i pregătească mai bine.
5. Când, în sfârțit, vom elimina sistemul de notare pentru lecțiile de educație muzicală, artă plastică, cultură fizică și educație tehnologică? Eu nu consider că aceste obiecte trebuie să fie eliminate din programele școlare, și nici că absența notării trebuie să știrbească din calitatea predării, ci doar sugerez că actuala formulă de notare pentru cum ai cântat, în cât ai alergat, cum ai desenat sau cum a împletit mama fularul este irelevantă. La aceste lecții copiii trebuie să acumuleze cunoștințe de cultură generală din plăcere.
miercuri, 5 septembrie 2012
Service de Moldova (II)
Eu, pentru cei care nu m-au văzut niciodată, am cam un metru și jumătate în înălțime. Atunci când nu vreau să șterg praful de pe lustră declar că am 1m 52cm, când am alte scopuri - spun că am 1 m 56. De ceva timp mai am si vre-o trei cucuie, grație unui designer genial și a unui alt geniu care i-a aprobat proiectele. Explic.
Moldova Agroindbank a decis, probabil, să crească securitatea celor care retrag bani de la bancomatele sale, atașând la ele un fel de semicabine. Frumoasă intenție, doar că aceste semicabine (păcat că nu pot atașa acum fotografia) sunt montate astfel, încât la intrare trebuie să stai vre-o treizeci de secunde ca să calculezi traiectoria mișcătii și să decizi cum pătrunzi înăuntru, iar la ieșire, când uiți să te mai gândești la lucrul acesta, te întorci și te pocnești de ele exact în frunte.
Acum îi întreb pe cei de la MAIB: dacă cei cu înălțime mea și a Președintei Dvs, și care constituim minoritatea populației, ne facem cucuie în cap, atunci ce să mai zicem de clienții cu statură medie și peste mediu? Există o logică simplă a designului, indiferent de destinația acestuia - el trebuie să fie FUNCȚIONAL. Or în cazul vostru omul trebuie să intre și să iasă de sub aceste semicabine pe brânci.
Moldova Agroindbank a decis, probabil, să crească securitatea celor care retrag bani de la bancomatele sale, atașând la ele un fel de semicabine. Frumoasă intenție, doar că aceste semicabine (păcat că nu pot atașa acum fotografia) sunt montate astfel, încât la intrare trebuie să stai vre-o treizeci de secunde ca să calculezi traiectoria mișcătii și să decizi cum pătrunzi înăuntru, iar la ieșire, când uiți să te mai gândești la lucrul acesta, te întorci și te pocnești de ele exact în frunte.
Acum îi întreb pe cei de la MAIB: dacă cei cu înălțime mea și a Președintei Dvs, și care constituim minoritatea populației, ne facem cucuie în cap, atunci ce să mai zicem de clienții cu statură medie și peste mediu? Există o logică simplă a designului, indiferent de destinația acestuia - el trebuie să fie FUNCȚIONAL. Or în cazul vostru omul trebuie să intre și să iasă de sub aceste semicabine pe brânci.
Sercice de Moldova. (I)
Probabil, mi-a fost lene. Sau nu am avut inspirație, sau vara a fost prea călduroasă, dar nu am mai intrat pe propriul blog din februarie. Azi revin. Și ma apuc de scris despre lucrurile cel puțin ciudate, dacă nu prostești cu care mă coicnesc zilnic și care mă enervează. Uneori, voi scrie și despre lucruri frumoase și emoționante. Azi încep cu colecția de prostii.
Alaltăieri reveneam din vacanță. Ora trecută de miezul nopții. Aeroportul Chișinău. Un singur avion aterizat - cel din Antalia. Controlul pașapoartelor - fără nici o problemă. Deja mă vedeam în pat, dormind, pentru că a doua zi urma să fiu la serviciu. Probabil că despre asta nu știa și administrația Aeroportului, care ne-a pus bagajele pe bandă rulantă abia peste 45 de minute. În tot acest răstimp m-am întrebat dacă poate Dl Jardan le descarcă singur din hala avionului. Altfel nu pot să înțeleg cum naiba i-a luat trei sferturi de oră ca s-o facă.
Aseara, din pură coincidență geografică am mers la restaurantul Roata Vremii de pe H. Botev. N-am ce să zic, frumoase flori și grădină. Dar eu aveam o simplă întâlnire, vroiam să petrec o oră cu fună-mea care era în Chișinău pentru 2 zile și nu aveam alt timp la dispoziție. Ne așezăm. Comandăm 2 beri obișnuite și una fără alcool. Ca să vezi - fără alcool nu au. Ș-atunci mă întreb - da ce fac oamenii care sunt la volan? Sau nu ne pasă că zilnic sunt stopați sute de șoferi cu alcolemie? Bine zic, aduceți-ne 2 beri și un suc. După care urmează ceva halucinant - noi nu servim numai băuturi. Trebuie să comandați și ceva de mâncare. Uite ăsta marketing de Moldova, frate! Da poate eu vreau să comand mai târziu! Sau poate că azi nu mi-e foame, da poate că nu vreau să mănânc. Ași mai fi înțeles pretenția dacă ar fi fost restaurantul arhiplin, dar așa - pe naiba, eram noi 3 și la o altă masă încă 6 persoane. Deci le place mai mult să stea degeaba, decât, urmând logica lor - să servească ceea ce dorești. Doar din motivul că aveam prea puțin timp la dispoziție am comandat și trei plăcinte de la Roata Vremii. Pe care nici n-am pus gura, au fost de decor. Le-am achitat, desigur. Și chiar dacă nu mor de vre-o 150 de lei cât au fost, oricum, sunt banii meii vreau să-i cheltui pe ceea ce vreau eu. La sfârșit, i-am zis cucoanei să-mi dea plăcintele la pachet. Sincer, deoarece nu aveam nici o poftă de plăcinte și pentru că înțelegeam că a doua zi vor fi țepene, le-am făcut surpriză lui Mozzart și Sher - câinii mei. Pentru că marketingul de la Roata Vremii e gândit pentru câini mai mult decât pentru oameni.
Alaltăieri reveneam din vacanță. Ora trecută de miezul nopții. Aeroportul Chișinău. Un singur avion aterizat - cel din Antalia. Controlul pașapoartelor - fără nici o problemă. Deja mă vedeam în pat, dormind, pentru că a doua zi urma să fiu la serviciu. Probabil că despre asta nu știa și administrația Aeroportului, care ne-a pus bagajele pe bandă rulantă abia peste 45 de minute. În tot acest răstimp m-am întrebat dacă poate Dl Jardan le descarcă singur din hala avionului. Altfel nu pot să înțeleg cum naiba i-a luat trei sferturi de oră ca s-o facă.
Aseara, din pură coincidență geografică am mers la restaurantul Roata Vremii de pe H. Botev. N-am ce să zic, frumoase flori și grădină. Dar eu aveam o simplă întâlnire, vroiam să petrec o oră cu fună-mea care era în Chișinău pentru 2 zile și nu aveam alt timp la dispoziție. Ne așezăm. Comandăm 2 beri obișnuite și una fără alcool. Ca să vezi - fără alcool nu au. Ș-atunci mă întreb - da ce fac oamenii care sunt la volan? Sau nu ne pasă că zilnic sunt stopați sute de șoferi cu alcolemie? Bine zic, aduceți-ne 2 beri și un suc. După care urmează ceva halucinant - noi nu servim numai băuturi. Trebuie să comandați și ceva de mâncare. Uite ăsta marketing de Moldova, frate! Da poate eu vreau să comand mai târziu! Sau poate că azi nu mi-e foame, da poate că nu vreau să mănânc. Ași mai fi înțeles pretenția dacă ar fi fost restaurantul arhiplin, dar așa - pe naiba, eram noi 3 și la o altă masă încă 6 persoane. Deci le place mai mult să stea degeaba, decât, urmând logica lor - să servească ceea ce dorești. Doar din motivul că aveam prea puțin timp la dispoziție am comandat și trei plăcinte de la Roata Vremii. Pe care nici n-am pus gura, au fost de decor. Le-am achitat, desigur. Și chiar dacă nu mor de vre-o 150 de lei cât au fost, oricum, sunt banii meii vreau să-i cheltui pe ceea ce vreau eu. La sfârșit, i-am zis cucoanei să-mi dea plăcintele la pachet. Sincer, deoarece nu aveam nici o poftă de plăcinte și pentru că înțelegeam că a doua zi vor fi țepene, le-am făcut surpriză lui Mozzart și Sher - câinii mei. Pentru că marketingul de la Roata Vremii e gândit pentru câini mai mult decât pentru oameni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)