joi, 14 februarie 2013

Despre dragoste, politica și crize. De Sfântul Valentin.

Totuși, 13 este o cifră cu ghinion. Cel puțin, de data aceasta. Și aită eu, ca simplu cetățean, stau buimacită de pe 13 la 13.00 și încerc să înțeleg ce va urma de data aceasta pe arena politică moldovenească.

Da, pe arenă. Pentru că acest loc este potrivit pentru orice epitet l-ai da politicului moldovenesc. Circul are o arenă. Gladiatorii se bat pe arene. Leii ies pe arenă. Vă amintiți celebra frază din "Gladiatorul"?
- Politica nu se face în Senat, Senator Grakh, soarta Romei se decide aici, pe nisipul Coliseului! (tot o arenă, de altfel).

Azi ni se rupe de politică. Pentru că toată lumea îmblă la deal-la vale cu felicitările de Ziua îndrăgostiților și, cel puțin până pe la amiază, subiectul a trecut pe planul doi. Eu, însă, meditez astăzi despre politic din perspectiva Dragostei.

Au semnat un acord, un legământ, cu alte cuvinte. Nu sunt naiva care crede că în politică acordurile sunt semnate numai în Moldova. Toată lumea politică se bazează pe anumite acorduri, înțelegeri, aranjamente. Sunt suficient de matură ca să conștientizez că politicul este o castă separată, care are propriile reguli de joc, propriile valori și propriile coduri de etică. O castă închisă, în care odată intrat omul acceptă aceste reguli de joc și punct. Cred că sfezi, zâzanii și învârteli ca în Moldova se întâmplă în majoritatea țărilor, doar că ăia știu până unde pot merge. Și cei cu pricina și cei cu datu peste mână. În plus, niciunul dintre cei de afară nu uită că acolo unde sunt i-a adus, pe lângă bani, intrigi, războaie, propriul popor. Acuma nu că ași crede că politicienii de pretutindeni se omoară de dragul propriului popor, dar măcar nu uită de existența lui. Marile decizii se iau de către cei aleși de suveran, dar suveranul, cel puțin, este sătul și încălțat, deaceea se face că nu vede.

Revenind la dragoste, ce să spun, decât că cei care au încheiat și mențin căsnicii trainice și reușite, au și ei propriile acorduri, semnate pe undeva pe la Biserică sau pe la Starea Civilă, sau nicăieri, dar rămase valabile. Si fiecare dintre ei știe, că există compromisuri pe care trebuie uneori să le accepți. Că odată căsătoriți, dragostea va fi întotdeauna pusă la încercare, cu tot felul de crize și chiar cu tentative mai mult sau mai puțin reușite de înșelăciune, alții o dau cu sticla sau cu pumnii. Doar că oamnii gospodari se apucă de zidit o casă, de născut copii, de făcut ceva, ce i-ar uni în jurul unui vis, plan, ideie, pentru ca să nu aibă timp de prostii. Și că nu poți să-i zici soțului sau nevestei că, auzi tu, de mâine eu nu mai trăiesc după cum ne-am înțeles ci îmi rezerv dreptul să mă duc la altul/alta, dar nu refuz la cămăși călcate, borșuri calde, mașină, bani și câte o partidă de sex, când am eu cheful. Cel puțin, ai o rundă de negocieri ca să vei dacă el/ea acceptă, măcar teoretic, ideia. Da poate că are și el/ea vre-un plan pentru tine. Și scriu ata cu referință la toți: și la acei care cer divorțul, și la cei care fac toate astea fără a cere separarea, călcând peste sentimente și bun simț.

Mai e ceva ce mă face să fac paralele între familie și politică în Moldova, de data, din perspectivă de femeie. Se știe bine că există o gravă criză a bărbaților la 40 de ani. Ei, noi am avut nenorocul să-i punem la guvernare pe o herghelie din ăștia de 40 de ani. Și pe ei îi apucă în permanență. Iar noi stăm și ne uităm, poate le-o trece să se tot rățoiască, să tot treacă de frustrările și nemulțumirile lor. Măi băieți, vreau să le zic la toți cei vizați, că sunteți mai mulți, credeți-mă pe cuvânt, niciunul dintre bărbații pe care i-a apucat strechia la 40 de ani și care s-au lăsat duși de ea încă nu a rămas satisfăcut de ce-a făcut. Au rămas și fără familii, și fără bani (dacă au avut neveste mai deștepte), și fără prieteni și nici potența de la asta nu li s-a ridicat, precum așteptaseră.  

miercuri, 12 decembrie 2012

ANRE, da Moldova Gaz o ia razna!

Citesc azi in ziare:

Consumatorii casnici, deserviţi în prezent de Chişinău-Gaz, vor semna noile contracte în termen de 30 de zile cu Moldova-Gaz.

Pentru asta, chişinăuienii sunt îndemnaţi să contacteze reprezentanţele de sector ale furnizorului de gaze naturale. Pe parcursul lunii ianuarie, contractele vor fi semnate la domiciliu, la solicitarea beneficiarului. După expirarea acestui termen, consumatorii riscă să fie debranşaţi de la livrarea gazului natural. Pentru reconectare vor trebui să achite o taxă de 150 de lei.


Si acum, dati-mi voie sa intreb:

1. Da care-i fișca pentru care eu ca și consumator sunt obligată să răspund cu debranșarea pentru fanteziile voastre? 

2. Da care-i ocazia pentru care tu mă pui să-ți plătesc 150 lei pentru o debranșare samovolnică? 

3. Da tu o să vii să-mi semnez contractul atunci când eu sunt acasă, sau vrei să-mi iau liber de la serviciu ca să stau o zi acasă până ajungi tu la mine și când îți convine ție? 

4. Da tu special ai așteptat până iarna ca să faci matrapazlâcul acesta? 

5. Da asta-i surpriza ta specială de Crăciun? 

6. Da tu esti sigur că ai suficienț de mulți angajați ca să reușească să finiseze totul într-o lună, că eu am dat contractul meu la semnare din mai si inca nu mi l-ati inapoiat? 

7. Da cum de v-o venit vouă în cap ideia asta genială cu 150 lei și ce bortă financiară vreți să astupați cu ea? 

8. Da ANRE știe de ideia asta a ta?


luni, 10 decembrie 2012

Ești din Nisporeni? Ajută!

Săptămâna trecută am aflat despre o frumoasă inițiativă a Dorinei Arsene și a școlii ABeZe - de a organiza un Târg de Crăciun, veniturile căruia vor fi donate Centrului Comunitar de la Nisporeni. Vestea a venit foarte simplu. Un telefon, un Alo! și întrebarea:

- Sunteți din Nisporeni?  Înseamnă că sunteți cu noi.

Chiar, suntem atâția din Nisporeni în Chișinău! Colegi, prieteni, cunoștințe. Pe toți ne leagă amintiri frumoase - școala, parcul, școala de muzică, de arte plastice sau școala sportivă, Ghiharea sau culesul poamei în primul trimestru de școală. Suntem zeci, poate chiar sute. Unii trec mai des pe la Nisporeni, alții - nu prea. Sunt oameni pe care îi cunoaște o lume întreagă, dar despre care noi nici nu știm că sunt pământeni de-ai noștri. Haideți să ne întâlnim pe 16 decembrie la Muzeul Național de arte, al cărui director, de altfel, tot nisporenean de-al nostru este, între 12 și 16, unde putem cumpăra lucruri frumoase prezentate de artiști și meșteri populari, astfel donând din sufletul nostru de nisporeneni pentru cei 30 de copii care frecventează centrul.  

Ești din Nisporeni? Deci, ești de-al nostru!

marți, 16 octombrie 2012

Marketingul foamei

Prima lecție de marketing politic a fost formulată încă în antichitate și o cunoaște, probabil, fiecare - e vorba de celebra "Pâine și circ", sau "Pâine și distracții" - formulă valabilă, de altfel, și astăzi. Doar că nu mă așteptam să o văd atât de subtil utilizată la Chișinău - nu știu, este o chestie gândită sau una făcută la întâmplare, dar efectele acesteia pot fi dramatice.

Pentru a vă da seama unde vreau să ajung, voi face referință la o carte, citită încă prin 1992 - "Cunoașterea inutilă" de Jean Francois Revel - celebră, de altfel. Citind-o, am înțeles pentru prima oară cum poți educa o generație de proști încă din școală. Chiar prin intermediul manualelor de matematică, ca să nu mai vorbim despre istorie sau filosofie. Cum se întâmplă cu matematica? Păi foarte simplu. Dacă din cl. I până în a XII problemele vor fi de tipul: "din stația Chișinău pleacă un tren spre Vladivostok cu viteza X si face Y ore în drum, care este distanța dintre aceste două orașe?" sau "Dinspre Moscova spre Chișinău și dinspre Chișinău spre Moscova au pornit concomitent două avioane... etc. etc.etc. ", atunci de ce să ne mirăm că spre 16-18 ani foștii elevi vor fi siguri că trenurile și avioanele merg doar în aceste direcții și niciodată nu vor exemplifica cu Parisul, Bucureștiul sau Viena. E un fel de a limita cunoștințele de bază, de a le face, vorba lui Revel, inutile. Tot ceea ce nu este repetat cu insistență pare a fi redundant, complicat și inutil.

Dar să revenim la marketingul politic. Se știe că până și câinii la circ sunt gata să facă pentru recompensă trucuri care mai de care. Același lucru este valabil și pentru oameni - când sunt flămânzi, sunt mai receptivi, mai concentrați, ca să nu-și piardă din energie. Asta e partea cu fiziologia.

Totodată, aflați în spații închise și puși să aștepte, oamenii caută cu ce să se ocupe și, orice hârtie lipită pe vre-un perete, devine obiect de interes maxim. Anume prin aceasta se explică eficacitatea publicității în lift, WC, transport public., etc. Asta e partea cu marketingul.

Ei, ieri am văzut exploatarea acestor două principii pentru transmiterea de ceea ce Revel numea "cunoaștere inutilă". Eram flămândă și am intrat să iau prânzul "La plăcinte". Trebuia să aștept vreo 10 min, așa că, logic, am început să citesc materialele printate și expuse pe toate mesele, în care sunt pasaje din istoria Moldovei. La început am zis că uite, ce bravo sunt băieții ăștia, s-au gândit la clienți, la timpul, nervii și cultura lor. Însă ceea ce am citit și ce am fotografiat (vezi alăturat) nu m-a mai încântat defel. Este manipulare, citată și promovată de moldovenii.md și activiștii lor. Și este o comunicare periculoasă. De genul problemelor cu trenurile. Și mi-i rușine pentru cei, care au decis să exploateze marketingul foamei pe noi. Cu atât mai mult, cu cât documentele au fost grijuliu traduse și în rusă, iar eu pun pariu că rușii, de cele mai dese ori, citesc istoria Moldovei doar din întâmplare, cum e și cazul acestor fițuici propagandistice.

luni, 15 octombrie 2012

Țara de la o margine de drum

Săptămâna trecută aveam de mers la o ceremonie la Bălți. Fiind o ceremonie de familie, am convins-o să meargă și pe mămica, ea nefiind tare ducarniță de felul ei. Am mers pe traseul care trece prin Orhei, ca să vedem cum se repară drumul și acest peisaj industrial, de altfel, ne-a plăcut tuturor. Dar m-a impresionat o vorbă de-a mamei, pe car mi-a spus-o la sfârșitul acestei călătorii:

- Știi, m-am tot uitat pe geam și, parcă am văzut două țări diferite: una - frumoasă și bogată pe șosea, în mașini noi și scumpe, și alta - pe marginea drumului, cu case vechi, dărăpănate și căzută în amorțire.


marți, 9 octombrie 2012

Salariul: ni-l dau sau îl câștigăm?

Ieri am prins un crâmpei din Fabrica la Publika TV. Invitații discutau despre ce îi sperie pe investitorii străini în Moldova. La un moment dat, Dumitru Braghiș a menționat, că una dintre problemele de bază la ora actuală este lipsa brațelor de muncă, în special, lipsa muncitorilor calificați. Foarte corectă observație, de altfel. La un moment dat, ex-Premierul a punctat un adevăr:

- Vrem să avem agricultură performantă, să aducem supertractoare din Japonia, dar, spuneți-mi, vă rog, avem vre-un mecanizator calificat, capabil să se ocupe profesionist de exploatarea și menținerea acestora? Cei cât de cât calificați sunt demult plecați în afară.

Și aici, ta-ra-ram, intervine un nu știu cine (chiar nu-l cunosc pe acest invitat) cu "soluția veșnică":

- Dapoi aduceți-le și salarii mari și o să se gasească!

Way, vă întreb eu, da ce omului i se adaugă minte de la salariu? Sau ce înseamnă aduceți-le, dați-le? Salariul se câștigă, așa, cu titlu de informație pentru Domnul respectiv. Și eu nu cred că un mecanizator de-a dreptul profesionist, care ar lucra pe un tractor performant, nu ar avea un salariu bun. Desigur, el nu ar fi egal cu salariul directorului firmei car produce acest tractor. Dar unul decent cu siguranță ar fi.

Tot pentru informație, vreau să vă spun că vara aceasta niște rude de-ale mele așa și nu au putut găsi muncitori cu ziua la prășit cu condițiile 150 lei/ziua plus mancare. Cei cărora le-au propus au strâmbat din nas și au răspuns că ce, sunt proști să stea în căldura asta pentru așa bani?!

joi, 27 septembrie 2012

Babele din curtea mea descoperă Europa

În curtea blocului în care locuiesc părinții mei există un pluton de babe care, din câte înțeleg eu, sunt rău certate cu toți, în afară de comuniști. Ele sunt fane și nostalgice NIT, AIE este o sperietoare pentru fiecare dintre ele în parte și pentru pluton în general. Dacă vă spun că majoritatea dintre ele au lucrat în KGB sau MAI pe timpurile sovietice sau că sunt văduve de ofițeri din aceleași structuri cred că nu mai e nevoie de detalizări.

Au un scaun îndrăgit pe care se adună și își varsă supărarile, nu numai pe putere, ci și pe noi, cei care le deranjăm liniștea cu mașinile noastre când le parcăm, pe copiii din curte, pentru că toți sunt, în opinia lor, gălăgioși și needucați, așa că eu, când cobor din mașină mă strădui să mă fac invizibilă, ca să nu nimeresc în gura și ochii lor.

Aseară însă, aud că mă strigă în cor:

- Liuda, Lida, ai văzut, ne-a pus Europa lumină!

Primele treizeci de secunde stăteam buimăcită, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă, care este metafora, că pentru ele lumina vine numai de la Răsărit și le-a adus-o Lenin. Încercam să ghicesc ce au în vedere, dar nu-mi reușea.

- Ce zic, n-avem lumină? S-a scumpit lumina și eu nu știu?
- Nu, răspund babele în cor, intră în casă și ai să vezi?

Nu înțelegeam ce trebuia să văd. Lumina în apartament arde, casa scărilor din scara noastră întotdeauna au fost iluminată, din acest punct de vedere babele sunt de toată lauda, păstrează o curățenie și o ordine  exemplară în bloc.

În sfârșit, am dezlegat misterul. De dimineață fusese cei de la Union Fenosa și instalase la scară sensori de mișcare care permit aprinderea becurilor doar când intră cineva în bloc. Ce să vă spun, babele mele erau pentru prima dată pozitive și agitate - au văzut Europa cu ochii lor. Au înțeles, probabil, că Europa înseamnă nu numai opozitul Rusiei după care tânjesc, ci și un șir de beneficii minore la prima vedere, dar importante și utile la modul general.