Gustul Moldovei... cam searbăd

Azi dimineață, deplasându-mă spre serviciu, am văzut cum angajații unei agenții de publicitate care deține proprietatea la câteva zeci de city-lighturi de pe viaduc, montau în grabă noile fețe publicitare. Ce e drept, nu prea noi - fiecare agenție are niște imagini neutre de rezervă, pe care le amplasează atunci când nu are publicitate propriu-zisă. De obicei, acestea conțin niște mesaje sociale puțin eficiente (pentru că tot ce e gratuit la noi în țară este așa cum dă Domnul) și niște clișee pe lângă care treci indiferent. Uite și eu, dacă nu erau muncitorii, probabil că nu le observam nici acum.

Pe aceste imagini erau imprimați niște struguri din care curge direct într-un pahar vinul, iar mai dedesubt inscripția"Gustul Moldovei". Genial de neinspirat. Unu, pentru că deja ar trebui să mai găsim și alte simboluri ale noastre (ăsta find cam terfelit în utimul timp). Și doi, pentru că gustul țării noastre nu este numai ceea ce iese când dai la teasc.

Parcă ne-am putea închipui că traversând Parisul la un moment dat să vedem 20-30 de panouri publicitare, amplasate la 5 metri distanță, pe care să fie reprezentată o sticlă de vin, șampanie sau cognac, cu inscripția "Le gout de la France"? Ridicol. Sau în Moscova, o galerie cu grâu sau cartofi, cu o "stopcă" alături și inscripția "Вкус России". În Mexic - agava și Techila, cu " El sabor de Mexico" sau eventual în Drochia - un șir de sfecle cu un pahar de samogoncă, iar alături - deja tradiționala inscripție "Gustul Nordului Moldovei".

Măi, măcar diluați și voi șirul ăsta genial cu o imagine cu mămăligă și jumări, pentru cei care nu beau, să știe și ei ce asociații să le trezească Moldova. Mă bucur că nu ați scris "Gustul Moldovioarei", asa cum obișnuiesc să își numească țara politicienții autohtoni, diminuându-i astfel din importanță și arătând cât e de nenorocită, pentru că de cele mai dese ori îi spun "sărmana noastră Moldovioară". Vi-l închipuiți pe Sarcozi spunând: "Frănțioara noastră" sau pe Obama, doinind: "Americănioara noastră":))

Minunile naturii

Citesc știrea pe www.ziare.com și aflu că în Australia, după 5 ani de așteptare, a inflorit cea mai mare floare din lume. Se numește Arum Titan sau floarea-cadavru. Evenimentul s-a produs la Grădina Botanica din Cairns, din nord-estul Australiei. Floarea-cadavru provine din pădurile tropicale ale insulei Sumatra (Marea Chinei de Sud), este foarte rară, are 3 m înălțime si o greutate de 75 kg, iar denumirea reflectă capacitatea ei de a mirisi asemeni unui cadavru aflat în stare puternică de putrefacție. Un record a fost înregistrat în 2005 la Stuttgart în Germania, de o floare de 2,94 metri. Chiar dacă este foarte spectaculoasă, floarea este și fosrte efemeră, având o durată de viaţă de doar 72 de ore. Chiar dacă așa și îmi vine să glumesc, scriind: a trăit puțin, dar s-a făcut simțită, sau că a trăit puțin, dar intens, mi s-a părut foarte curioasă această istorie și am căutat poze care să ilustreze acest fenomen rarisim. Priviți cu plăcere!

Cazinourile - bine v-au făcut!

Citesc pe Unimedia și mă bucur:

Taxa achitată în bugetul de stat de către proprietarii de cazino va creşte de două ori. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi, 26 ianuarie, de către Executiv. Astfel, pentru fiecare masă de joc, se va plăti 360 mii lei, în comparaţie cu taxa de 180 mii lei, care se achita anterior.

Cam prin 2008 am avut o deplasare în Bulgaria și una dintre impresiile cele mai stranii pe care mi le-a lăsat Sofia era legată de sălile de joc. Erau peste tot, la orice colț - cazinou sau săli de jocuri - un Las Vegas de lumea a treia. În schimb îți rodeai călcâile până găseai un Internet-cafe ca să intri în rețea. Atunci tare mă bucuram că la Chișinău avem puține localuri de acest fel. Nu pentru că ași fi eu extrem de pudică, ci pentru că niciodată nu am să înțeleg de ce oamenii noștri mai continuă să creadă că s-ar putea îmbogăți peste noapte într-un cazinou. Și cum sunt gata, unii dintre ei, să lase ultimul ban luat de la gura familiei, într-o sală de jocuri de noroc, nutrind speranțe goale.

Nu am nimic cu cei care se duc din curiozitate să joace o seară la Las Vegas sau în Monte Carlo. Au bani, își pot permite o scurtă aventură de o seară cu o pierdere rezonabilă. Sălile de jocuri de noroc îi primesc cu bucurie. Dar vă amintiți că nicăieri în lumea bună nu sunt acceptați, ca fiind egali, nouveaux riches-ii care au câștigat sume importante la Cazino?

Dar când văd cu câtâ râvnă "plonjează" în azart orheienii, făleștenii sau bălțenii, mă apucă jalea. Dacă mai ținem cont de faptul că jocurile de noroc îi fac pe mulți din cei slabi de înger dependenți, atunci chiar e cazul nu doar să mărim taxele, dar sa punem și problema scoaterii caselor de joc în afara localităților.

Salutare, Moldova-Gaz!

Apoi, de data asta am să cad de acord cu multcontestata Maia Laguta - gazul nu-i fasole, domnilor, chiar dacă pe undeva au ceva în comun.

Priveam aseară televizorul si mă îngrozeam de cifrele pierderirilor pe care le anunța compania. Vă întreb, Domnilor cu gazele, cine se face vinovat de proasta voastră administrare a resursei pe care o dețineți - voi, nepricepuții, sau noi, care vă tot achităm prostia?!

Ce am eu cu pierderile voastre stupide și de ce ar trebui să vă suport nerozia, de parcă voi atâta ați și aștepta, să-mi achitati vreo gresală? Sau ați decis să ne mulgeți până, vorba anecdotei, ni se vor bulbuca ochii?

Ce m-am săturat de șantajul vostru și cât de mult încep să-i urăsc pe cei care de două decenii tot vorbesc despre sursele alternative de energie pentru Moldova și numai vorbesc. Pentru că unica sursă alternativă rămâne tizicul.

Gazul, în general, miroase urât. De la Moldova-Gaz pute de la o poștă. A porcărie. Dar mai e ceva - gazul, de regulă, dacă nu este utilizat corect, provoacă explozii.

Horoscop. Ediție limitată

Așa dar, ne-au mai rămas câteva zile până la sfârșitul acestui an, care ne-a hărțuit politic și social, lucru care mă face să mă amuz, pentru că am o nouă ocazie de a-mi face planuri și de a-mi pune dorințe, una mai deocheată decât alta, pentru că de, așa se poartă de Revelion.

Din acest punct de vedere ador "Bridget Johnes Diary" - minunatul film despre zapacita care își tot punea dorințe pe care le făcea irealizabile chiar din momentul în care punea ultimul punct pe ultima dorință scrisă. Pentru ca să nu am și eu aceleași chinuri sufletești, am hotărât că anul acesta nu-mi mai trasez sarcini, ci îmi fac un horoscop, așa, ca să am un motov de scuze: așa mi-au fost astrele.

Anul Nou sau Amintiri din copilărie 2

Copilăria mea fragedă mi-am trăit-o in satul Ciuciulea, raionul Glodeni, iar cele ai frumoase amintiri sunt legate de Anul Nou si iarna.

Nu știu cum se face, dar la Ciuciulea pe acele timpuri nu fusese interzise ritualurile de Anul Nou, așa cum se întâmplase în alte localități. Și sărbătorea toată lumea pe stil nou, asta, dacă nu greșesc, deoarece părintele Jucov de la biserica in sat îndemnase oamenii să serbeze Sf. Vasile după calendarul nou ca să fie în rând cu lumea. Așa că inclusiv cele mai înapoiate babe primeau urătorii pe 31 decembrie, în afară de una, căreia îi ziceam toți mătușa Chilina și care trăia hăt departe de marginea satuli. Asta, dacă venea cineva s-o ure de Ajunul pe stil nou, îl lua pe fugă cât ai zice pește, de nu dovedea sărmanul copil nici să observe cum fugea înapoi până în centrul satului.

De pe la amiază porneau întâi copiii cu uratul, din casă în casă, cam în ordinea următoare: bunei, nași, nani, finii părinților, învățători, agronom și președintele de colhoz, părintele și dascălul iar la întoarcere - vecinii și părinții, ca să cotizeze și ei la pușculiță.

Apoi fetele mai răsărite porneau pe la chindii cu colindul. Da, se colinda de Anul Nou, pentru că de Crăciun nu era voie. Știu că era un colind tare frumos, dar nu-mi mai amintesc versurile, doar cateva crampeie, nici măcar fraze întregi, că eu nu am apucat să îmblu cu colindul. "Mititel și înfățășăl, în chitie de mătase..." Și atât, mai mult nu țin minte.

Când se înopta de-a inelea - porneau băieții cei mari cu Plugul, când își spuneau urătura la fereastră, zângăneau geamurile!

Iar seara târziu - porneau cetele cu Calul, Ursul și Capra, care aveau și câte un personaj Țiganul, de care, nu știu de ce, se temeau toți copii, în special cei care întârziaseră să se "retragă" la timp acasă.

Dimineața, ne încălțam iarăși valnicii (știți cei aia?) și porneam la semănat, cam în ordine inversă decât uratul, pentru că era important să-ți semeni întâi părinții, buneii și vecinii.

Frumoase vremuri, frumoase amintiri. Veneau la noi rude de prin toată Moldova, pentru că la ei nu se mai practicau asemenea obiceiuri. Apoi mă simțeam în vacanță, pentru că mergeam la bunei la Pârlița (Fălești) unde mai aveam o rundă de colind (acolo se umbla cu colindul de Crăciun pe vechi):

Rătăceam printr-o grădină

Florile dalbe,

Mâ-ntâlnii cu o albină

Florile dalbe.

Albina strângea din flori

Florile Dalbe

Ceară pentru sărbători

Florile dalbe.

Din ceară făcea făclie

Florile Dalbe

Ca să-i dea Sfintei Marie

Florile dalbe...

Atâta țin minte din acel colind care se auzea pe la toate casele din vecini și mă cuprinde așa un dor să merg iar prin troienele de la Ciuciulea, încălțată în valnicii mei albi, să cobor cu sania pe derdelușul care pornea din dreptul școlii noastre primare și se oprea tocmai pe iazul din vale, apoi să mă întorc acasă cu blana ciucure de zăpadă, mănușile ghiață iar eu ghibirită de frig (asa îmi spunea mămica și așa îl întâmpină și acum pe fiul meu de la săniuș cu întrebarea: "Ce, ai ghibirit de frig?!"), să mă ascund după sobă și să mă topesc.

Decembrie, 10

Oameni buni, spuneți-mi, ce se întâmplă cu noi atunci, când devenim părinți? De ce, în câteva ore ni se schimbă complet dorințele, visele, caracterul, nemaivorbind de însăși viața?

Întreb fără nici un regret, ci doar din curiozitate. Unde ne dispare egoismul, de ce nu ne mai enervează copiii care plâng sau care se alintă, cum se întâmpla mai înainte? De ce suntem gata să ne dăm viața mai ușor decât oricând, dorind să ne salvăm copiii, sau să le dăm zile și sănătate de la noi?

Acum vorbesc foarte serios. E ziua copilului meu astazi, și mă compar pe mine însumi de acum 12 ani si ceva ore cu cea de azi. Nu că nu eram gata să fiu mamă la cei 28 de ani ai mei, - nu înfășasem un copil, nu-l ținusem în brațe pe al cuiva mai mult de un sfert de oră, eram disciplinatorul tuturor nepoților și al copiilor din vecinătate și poftim, începând cu 10 decembrie 1998 există cineva care face din mine ce vrea.

Dacă el vrea - vreau și eu, dacă el nu mai vrea - renunț și eu. Dacă e supărat - mă întreb dacă nu sunt și eu cumva de vină. Dacă e bucuros - mă gândesc că uite, are un motiv fericit, iar eu între timp eram la serviciu.

Oho, ași putea scoate ochii cuiva pentru el. Dacă e cazul, desigur. Și îi găsesc atâtea scuze, de uneori mă tem să nu exagerez.

Mă deranjează când cineva îmi spune: vai, da ce mai seamănă cu taică-so, uitând să precizeze măcar de formă că, totuși, are și unele trăsături comune cu mine. Sunt gata să-l "omor" atunci cân calcă prin străchini și o face cu un aer demonstrativ...

Totuși, ce se întâmplă cu noi când devenim părinți?...