Poate ar fi trebuit să scriu mai demult despre Nana Zina, Dumnezeu s-o odihnească în pace, dar uite acum, când am citit articolul Sorinei Ștefârță, mi-am dat seama că am o datorie de plătit.
Nana Zina era o femeie deosebită - frumoasă, glumeață și foarte bolnavă. Era sora cea mai mică a bunicăi mele și locuia la Pârliți, lângă Bălți.
Mie îmi plăcea s-o vizitez, pentru că ea avea, în fiecare an, un borcan mare cu dulceață din cireșe albe, din care ne servea, zicând:
- Mâncați, fetelor, că eu o pregătesc pentru când mi-a aduce Colița meu mireasă, ca așa se primesc nurorile în casă - cu dulceață de cireșe albe și cu apă rece de la fântână. Da lasă că până când s-a însura Colița a mai rămâne el ceva.
Nana Zina noastră, care era atunci încă tânără, avea o glumă cu care se despărțea întotdeauna de bunelul meu. Când unul dintre ei ieșea pe poartă, ea, care suferea de inimă, întotdeauna zicea:
- Bade Fiodor, să nu uiți de înțelegerea noastră mai veche: dacă murim vre-o unul primul, să nu ne strigăm pe patul de moarte unul pe altul. Hai să chemăm pe cineva care s-o dus deamu, pe mama mea, sau a matale... Pentru că Nanei Zina îi plăcea viața, chiar dacă bea mii de pastile, mirosul cărora și acum îl mai simt, când vorbesc despre ea.
Nana Zina era tare frumoasă și soțul ei, Nanu Petea, se temea, că dacă o lasă să mai crească, i-o fură altul. Așa că a pețit-o pe la 15 ani. Și ea s-a măritat. Chiar dacă, își amintea Dănsa "soacră-mea nici la lucru nu mă punea, zicea să mai cresc și eu mă jucam cu mâța după cuptor, așa măritată cum eram".
Într-o zi au dat busna în sat oameni cu armele și Nanu Petea, împreună cu părinții săi, au fugit să se ascundă, lăsând-o acasă pe ea cu 2 frați mai mici. Și-au zis oamenii, că n-o să-i ia pe copii singuri.
Dar, soldații care au dat busna în casă, au luat cei 2 copii, spunându-i Nanei Zina că ea poat să rămână, pentru că, în conformitate cu legea sovietică, ea nu putea fi considerată soția lui, fiind încă minoră.
Ea a crezut că tipii n-o zic în serios, dar când a văzut că mașina în care au fost îmbarcați copiii iese pe poartă, a ieșit în fugă, așa în cămașă de noapte, și a sărit în remorcă. Era un copil, dar s-a temut să nu se prăpădească alți 2 copii mai mici ca ea.
Așa, în cămașă de noapte și numai cu niște țoale pe care i le-au oferit consătenii miloși care au fost duși cu același eșalon, a ajuns tocmai în Ircutsk, unde a și găsit-o Nanu Petea cu prinți, pentru că atunci când au aflat despre cele întâmplate, s-au predat soldaților.
Nana Zina s-a întors acasă tocmai prin anii 60, când avea și ea deja 2 copii ai săi, numai că sănătate nu a mai avut niciodată. Dar firea ei glumeață o explica întotdeauna așa:
_Ei, fetelor, ce știți voi! Mie îmi pare bine că măcar sunt vie, dacă nu șu sănătoasă, după ce am tras.
