Sindromul Stokholm și politicul moldovenesc

Of, și credeam că nu am să scriu despre politic pe acest blog!

Ieri am văzut cu ochii noștri cum politicenii moldoveni se dedau sindromului Stokholm. Altfel nu pot înțelege cum AMN a decis fuzionarea pentru alegerile locale cu PLDM. AMN, totuși, nu este un partid de ieri - de azi, are în spate o enormă experiență, în special în regiuni, unde a avut prin tradiție o reprezentare de invidiat.

Doar prin acest sindrom pot să-mi explic motivația care face un partid metodic dezmembrat de către celălalt pe parcursul întregului an să se lase digerat până la capăt.

Ce l-a făcut pe Urechian să lase Soarele eclipsat de umbra stejarului? De ce a uitat că acum câteva luni îi reproșa colegului său de alianță genrarea de turism politic? Dorința de a reveni în Primărie? Are garanții?

NOTĂ

Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.

Ca și o consecință, victima devine hiper-vigilență în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, intrucat ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.

Unde-s protestatarii?

Uite mă întreb și eu, unde-s protestatarii cei, care acum vreo două luni scandau la sediul PDM, cerând acestuia să nu trădeze Alianța și să nu negocieze cu PCRM.

Astăzi, când liberal-democrații și comuniștii au recunoscut că poartă anumite "consultări" și nu colea prin coclauri sau păduri, ci civilizat, la alte ceaiuri, nimeni nu se grăbește să dea busna cu proteste la sediul PLDM, de parcă nu ar ști unde se află acesta.

Sau poate cineva crede că Vladimir Nicolaevici poate fi convins așa, po-drujeski, să renunțe la pretențiile lui obosite, în numele viitorului acestui stat? Au nu știm care este prețul acestei prietenii?

Putem da vina mult și bine pe Iurii Ivanovici Roșca, precum că a pornit niște zvonuri și speculații în vechea sa tradiție, dar după câte se pare, deja și unii euripeni se întreabă ce fel de ceaiuri se beau mai nou la Chișinău.

Așa că, dați-mi voie să între încă o dată: Da protestatarii unde-s?