Totuși, 13 este o cifră cu ghinion. Cel puțin, de data aceasta. Și aită eu, ca simplu cetățean, stau buimacită de pe 13 la 13.00 și încerc să înțeleg ce va urma de data aceasta pe arena politică moldovenească.
Da, pe arenă. Pentru că acest loc este potrivit pentru orice epitet l-ai da politicului moldovenesc. Circul are o arenă. Gladiatorii se bat pe arene. Leii ies pe arenă. Vă amintiți celebra frază din "Gladiatorul"?
- Politica nu se face în Senat, Senator Grakh, soarta Romei se decide aici, pe nisipul Coliseului! (tot o arenă, de altfel).
Azi ni se rupe de politică. Pentru că toată lumea îmblă la deal-la vale cu felicitările de Ziua îndrăgostiților și, cel puțin până pe la amiază, subiectul a trecut pe planul doi. Eu, însă, meditez astăzi despre politic din perspectiva Dragostei.
Au semnat un acord, un legământ, cu alte cuvinte. Nu sunt naiva care crede că în politică acordurile sunt semnate numai în Moldova. Toată lumea politică se bazează pe anumite acorduri, înțelegeri, aranjamente. Sunt suficient de matură ca să conștientizez că politicul este o castă separată, care are propriile reguli de joc, propriile valori și propriile coduri de etică. O castă închisă, în care odată intrat omul acceptă aceste reguli de joc și punct. Cred că sfezi, zâzanii și învârteli ca în Moldova se întâmplă în majoritatea țărilor, doar că ăia știu până unde pot merge. Și cei cu pricina și cei cu datu peste mână. În plus, niciunul dintre cei de afară nu uită că acolo unde sunt i-a adus, pe lângă bani, intrigi, războaie, propriul popor. Acuma nu că ași crede că politicienii de pretutindeni se omoară de dragul propriului popor, dar măcar nu uită de existența lui. Marile decizii se iau de către cei aleși de suveran, dar suveranul, cel puțin, este sătul și încălțat, deaceea se face că nu vede.
Revenind la dragoste, ce să spun, decât că cei care au încheiat și mențin căsnicii trainice și reușite, au și ei propriile acorduri, semnate pe undeva pe la Biserică sau pe la Starea Civilă, sau nicăieri, dar rămase valabile. Si fiecare dintre ei știe, că există compromisuri pe care trebuie uneori să le accepți. Că odată căsătoriți, dragostea va fi întotdeauna pusă la încercare, cu tot felul de crize și chiar cu tentative mai mult sau mai puțin reușite de înșelăciune, alții o dau cu sticla sau cu pumnii. Doar că oamnii gospodari se apucă de zidit o casă, de născut copii, de făcut ceva, ce i-ar uni în jurul unui vis, plan, ideie, pentru ca să nu aibă timp de prostii. Și că nu poți să-i zici soțului sau nevestei că, auzi tu, de mâine eu nu mai trăiesc după cum ne-am înțeles ci îmi rezerv dreptul să mă duc la altul/alta, dar nu refuz la cămăși călcate, borșuri calde, mașină, bani și câte o partidă de sex, când am eu cheful. Cel puțin, ai o rundă de negocieri ca să vei dacă el/ea acceptă, măcar teoretic, ideia. Da poate că are și el/ea vre-un plan pentru tine. Și scriu ata cu referință la toți: și la acei care cer divorțul, și la cei care fac toate astea fără a cere separarea, călcând peste sentimente și bun simț.
Mai e ceva ce mă face să fac paralele între familie și politică în Moldova, de data, din perspectivă de femeie. Se știe bine că există o gravă criză a bărbaților la 40 de ani. Ei, noi am avut nenorocul să-i punem la guvernare pe o herghelie din ăștia de 40 de ani. Și pe ei îi apucă în permanență. Iar noi stăm și ne uităm, poate le-o trece să se tot rățoiască, să tot treacă de frustrările și nemulțumirile lor. Măi băieți, vreau să le zic la toți cei vizați, că sunteți mai mulți, credeți-mă pe cuvânt, niciunul dintre bărbații pe care i-a apucat strechia la 40 de ani și care s-au lăsat duși de ea încă nu a rămas satisfăcut de ce-a făcut. Au rămas și fără familii, și fără bani (dacă au avut neveste mai deștepte), și fără prieteni și nici potența de la asta nu li s-a ridicat, precum așteptaseră.
