vineri, 27 ianuarie 2017

MADE IN MOLDOVA. EXPERIENȚĂ PERSONALĂ

Dacă tot am primit ieri ultimul cadou de Crăciun (uitase o colegă să mi-l transmită când am revenit din vacanță), haideți să vă descriu o experiență. Poate va ajută când sunteți în pană de idei. 

Nu știu cum se face, dar sfârșitul și începutul de an au trecut în cazul meu sub semnul ”made in Moldova”. Și știți ceva? Am acum o selecție de lucruri uimitoare autohtone, care îmi bucură ochii și sufletul. Vreau să vă spun și vouă despre ele, poate vă inspiră atunci când aveți nevoie de un cadou. 

Deci. La începutu lui decembrie am vrut un palton nou. Asta după ce anul trecut am umblat prin magazine din mai multe țări și nu am găsit ceva potrivit. Paltonul, foarte elegant, de altfel, și din stofă foarte calitativă, l-am găsit la VISTLINE și la un preți foarte duios. 

Pentru serata corporativă mi-am dorit și eu, ca o femeie, o rochie nouă. Și am găsit-o, și m-am îndrăgostit imediat de ea, la JULIA ALLERT. O frumusețe de rochie de catifea, de nu-ți poți lua ochii de la ea. 

Anul Nou. Primit cadouri excepționale ”made in Moldova”. 1) O cochetă pălărioară marca ALINA BRADU, tocmai bună pentru zilele când vrei să-ți ridici dispoziția. 2) O super pătură cu mâneci marca COZY.MD - caldă, moale, tocmai bună pentru citit sau pentru butonat într-o plăcere telecomanda, când ai mâinie la cald. 3) Un cadou minunat - cartea ”CHIȘINĂUL NOSTRU NECUNOSCUT” de Iurie Colesnic. 4) Și iată, ieri - megatricoul PLAY NATAL; ce să vă spun, un tricou adevărat, neaoș și calitativ. 

Pot pune în listă și cartea Tatianei Țîbuleac, ”VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI”, pe care o citesc acum. Și un minunat vin recomandat de băieții de la Embargo - Sauvignion Blanc 2016 de la VINĂRIA GOGU, pe care l-am savurat cu plăcere. 

Oricare din obiectele citate este un cadou minunat și dacă nu aveți idei pentru sărbătorile care vin  - inspirați-vă, sau dacă mai aveți dubii referitor la potențialul producătorilor noștri, nu aveși motive. 

joi, 19 ianuarie 2017

Moldova- in fruntea clasamentului

Când eram eu copil și trăiam la Ciuciulea, un singur om din mahala noastră mergea la biserică - baba Jenea. Ceilalalți erau învățători, medici, agronomi - reprezentanți ai profesiilor cărăra acest lucru le era interzis. Acuma nu voi pretinde că eram mari credincioși și ne rugam în taină. Așa, mai degrabă - niște oameni cu frică de Dumnezeu, dar fără însemne tradiționale ale credinței.
Și cum vă spuneam, baba Jenea aducea, de obicei, de la biserică agheasmă de Bobotează întro sticlă de jumătate de litru. Umbla pe la toți vecinii și le oferea dimineața câte o înghițitură (da, anume o înghițitură) de apă sfințită, iar jumătatea de sticlă rămasă o punea după icoană, așa încât atunci când va fi mare nevoie s-o scoată. Cand venea baba Jenea de la biserică aveam impresia că participăm la cel mai tainic ritual din lume.
Ieri am vazut cum creștinii și credincioșii model 2017 se îmbânceau după aghiasmă fiecare cu câteva bidoane de 5 litri, și m-am crucit. Doamne, ore ce fac cu atâta aghiasmă?! Ce păcate au adunat oamenii aștia, că trebuie să le spele în albii de apă sfințită?! De ce o înghițitură nu le mai e de ajuns? Cred că într-un eventual Top al consumatorilor de aghiasmă moldovenii ar fi în fruntea clasamentului.
Și încă ceva. Am tot văzut reportaje despre cei care s-au scăldat în copci, toate televiziunile propăvăduind despre un oarecare ”obicei străvechi”.
Iată ce voi spune eu, moldoveni. Obiceiul o fi fiind străvechi, dar nu al nostru. Obiceiul moldovenilor de Bobotează, cât n-ar fi el de macabru și straniu în opinia unui om al erei digitale, era să nu spurci apa. Asta însemna că moldovenii nu se spălau (excepție fiind fața, pentru care se aduna întro găleată apă de până la Bobotează) și nu spălau rufe și blide o săptămână (iarăși, cu excepția scutecelor și a copiilor nou-născuți, pentru care se punea deoparte apa de până la Bobotează). Așa că mai lăsați-mă cu obiceiul străvechi!

vineri, 11 noiembrie 2016

Un păcat pe care nu se știe dacă o să ni-l iertăm vreodată


                                           Astăzi a murit un pompier. Un bărbat în floarea vieții. Un Erou.

Moartea unui om, de obicei, ne trezește din amorțeală, ne face să re-evaluăm valorile, să ne revedem trecutul, să ne regândim viitorul.

Știți ce mă doare cel mai tare acum?

27 august. Parada militară pe PMAN. Nu zic, cei de la tribună (adică, cei de la putere) meritau să fie fluierați. Doar că cei care venise să protesteze, i-au fluierat și pe militari. Și pe salvatori. Și pe pompieri.

Cine știe, poate printre cei care au mers în pas cadențat pe PMAN, era și acest Erou? ...






marți, 1 noiembrie 2016

Îngerii nu vor fi niciodată președinți

Ieri pentru prima dată am mers la pas încet prin parcul Afgan de la Râșcana. Și pentru prima dată am trecut chiar pe lângă monumentul aflat acolo și ochii mi s-au oprit pe inscripții.
1965 - 1985
1964-1983 și tot așa.
Băieți, care nu aveau nici 20 de ani. Azi, unii dintre ei nu ar avea nici liceul absolvit. Ei au fost luați de acasă și duși să moară. De țara care pretindea că este cea mai umană și pacifistă. De țara, în care viața unui om nu însemna nimic, pentru că principiul era simplu: ”Nu vă pară rău de soldați. Muierile vor mai naște alții”.
Fii, nepoții și frații cuiva. Care n-au devenit soții, buneii, nașii sau cumnații nimănui. Cine ar fi putut deveni acești băieți, care acum ar fi avut în jur de 50?
Poate printre ei era un viitor laureat al premiului Nobel? Poate era un bun matematician sau scriitor? Poate acești băieți ar fi fost cel mai bun Parlament al Moldovei, pe care nu-l vom avea niciodată? Poate în Afganistan a murit cel mai bun Președinte de țară pe care l-am fi avut vreodată?

Mă adresez acum celor care au împlinit 18 ani.
Țara în care v-ați născut nu vă trimite, din fericire, la război. Da, nu este tocmai cea mai bună țară din lume, dar nici nu vă cere jertfa supremă. Vă cere doar să dați dovadă de conștiință și să mergeți la vot.
Acei băieți, care ar fi avut azi vârsta părinților voștri, nu au avut ocazia să meargă la vot, înrolându-se printre îngeri. Atunci când din varii motive nu mergeți la urne, gândiți-vă, dacă e chiar atât de serios motivul pentru care n-o faceți.  Îngerii nu vor vota niciodată. Ei nu devin niciodată președinți.

luni, 12 septembrie 2016

DESPRE DRAGOSTEA DIN TEI

Ieri am fost la aniversarea Teatrului Eugene Ionesco (TEI).
25 de ani nu e o glumă, fraților. 25 de ani e un sfert de secol. Vă închipuiți câte amintiri, anecdote, taclale se pot spune... Eu sunt din generația al cărui gust teatral a fost, în mare parte, influențat de TEI. Și am și eu amintiri dragi, revelații de spectator, care nu se uită cu anii. Așteptându-l pe Godot. Regele moare. Chirița în provincie. Revizorul. Voci în lumina orbitoare. Mașinăria Cehov.
Dar, totodată, am și unele momente mult mai personale, legate de acest teatru. Dacă ași fi megalomană, ași putea chiar întreba:
- Știți despre cine este cântecul DRAGOSTEA DIN TEI?
Și tot eu ași răspunde:
- Despre mine. Pentru că eu cu soțul meu ne-am cunoscut mai bine la un (BI)TEI. Eram ambii la doctorat la Iași. Eu revenisem la Chișinău special pentru BITEI? el
- cu niște chestii personale. La un moment dat m-a sunat să întrebe ce fac și eu îi zic: ”Merg la BITEI. Am invitații la toate spectacolele, așa că, dacă nu ai planuri, poți să mă însoțești”. Ei, și mă însoțește cam deja de vreo 19 ani.
Așa că, DRAGOSTEA DIN TEI e despre noi.
Iar DRAGOSTEA NOASTRĂ PENTRU TEI rămâne neclintită toți acești ani.

miercuri, 7 septembrie 2016

Arta stupefierii cumpărătorului

Of, n-am mai scris pe blogul ăsta de 2 ani, și planificam să re-pornesc cu ceva frumos, motivant, dar de unde, că ieri mi-a mai venit colecția de ”așa nu se face, wăi!”, încă un exemplar.
Așa dar.
Ieri urma să fac un cadou. Și am zis să cumpăr un divin. Unul bun. De ce mi-o fi venit anume asta, nu sunt sigură dar, mă rog, fiecare moldovean ajunge odată și odată, să dăriuască cuiva un divin.
Am mers la magazinul specializat de pe Ștefan cel Mare, clădirea Casa Modei. Am decis să cumpăr un ”Ștefan Vodă” de 25 ani.
Scot din buzunar cei 1500 lei, că atâta face, aproximativ, și, când colo, tanti mă întreabă:
- Vreți ambalat?
- Normal, - zic, - totuși, este un divin de o anumită clasă.
- Ia uite, - ii zice celeilalte vânzătoare, - noi avem cutii cu 25 de ani?
După ceva scotociri, apare și cutia pentru care, atenție, mi se adaogă la preț încă 35 lei. După care iar mă întreabă:
- Vreți și o sacoșă ”Călărași”? - întinzând mâna concomitent și spre sacoșă și spre terminalul de plată.
- Nu, îi zic, nu e nevoie, - nu pentru că eram tare pornită să mă comport în cel mai ecologic mod, ci pentru că asta deja mi s-a părut prea de tot.
Și, atenție, tanti, oricum îmi pune divinul meu în cutia găsită cu greu, într-o sacoșă din aia neagră, cu calendar pe dânsa.
Și atunci dați-mi voie să vă întreb, voi, cei care spuneți că investiți atâta în promovare și marketing, cine, wăi, v-o învățat, că un divin respectabil de 25 de ani, pe care un cumpărător moldovean plătește cam jumate din salariul mediu pe țară, nu poate fi ambalat într-o cutie normală, care măcar formal să fie gratuită (inclusă naibii în prețul oficial) ? Cine wăi v-o învățat că un cumpărător care a plătit 1500 lei pentru o sticlă de alcool trebuie să iasă ca un bomj din magazinele voastre, cu sacoșa ceea neagră cu calendar?
Puteți să vă notați că eu degrabă divin nu mai cumpăr. Chiar dacă consider că ”Ștefan Vodă” este o băutură tare fină.

duminică, 1 iunie 2014

Despre un Andrei, făcător de minuni

Iertată fie-mi acestă paralelă religioasă, dar nu știu cum să clasific altfel ceea ce a transformat din vis în realitate un bun prieten de-al meu (sper că și el crede așa despre mine), Andrei Locoman. Acum un an îmi vorbea indignat despre starea pe care nu mai vrea să o tolereze și anume, zicea el, "Nu sunt paznic la circ, sunt director, vreau să rămână ceva în urma mea și să vezi că am să demonstrez că circul ăsta are viitor!". Apoi, peste vreo trei luni a început deja să transforme indignarea în hotărâre, iar proiectele lui să prindă contur, deoarece avea permanent cu el desene, schițe, proiecte, și atunci se năștea ceea ce peste încă vreo 2 luni s-a transformat în optimism, focusare și dedicație greu de întâlnit la majoritatea oamenilor.

Dacă măcar 30% din țara mea ar avea aceiași atitudine față de muncă, în câțiva ani am fi invidiați de întreaga Europă. Să vrei să realizezi un vis, să pui în practică un proiect în care nimeni nu mai credea de un deceniu, să transformi visul tău în idee națională - ce poate fi mai mândru pentru un bărbat!

Recunosc sincer, atunci când au răsunat primele acorduri ale noului program, mi-au dat lacrimile. Parte de emoție, parte de mândrie pentru Andrei și echipa lui. Emoțiile erau ale copilului din mine, pentru că eu, copil fiind, am fost la deschiderea Circului mare. Mândria venea din maturul din mine, care realizează câtă muncă și dedicație stă în spatele acestei deschideri.

Nu vreau dinadins să fac paralele cu acele timpuri, când eram eu copil, dar cred că pentru o așa muncă atunci omul ar fi devenit sau erou al muncii socialiste sau laureat al premiului de stat. Acum avem alte timpuri, dar Omul Anului pentru Moldova cred că a devenit Andrei Locoman, dacă nu chiar Omul Deceniului. Sunt doi oameni, mândria cărora e și mai mare - Lucia, care l-a susținut tot acest timp și Bogdan, care l-a inspirat. Și vreau să-i felicit pe toți trei cu cele două ocazii - deschiderea Circului și ziua de naștere a lui Andrei, cel, care a făcut ca minunea să se întâmple la Chișinău.