vineri, 2 martie 2018

Să-ți fie de ”BINE”, țară!

Colegul meu Igor Guzun, ofering autograf
prietenei mele Victoria Șestovschi 

Există, totuși, ceva magic în postura mea de cititor al cărților scrise de cei cu care am împărțit uneori o bucată de pâine în căminul 6. Sau am spus bancuri. Sau am chiulit împreună de la orele decanului.

Deoarece am impresia că știu exact, sau aproape exact, ce-a vrut autorul să spună cu fiecare virgulă, de ce a pus punctul anume aici. Pentru că am ajuns să mă reflect în fiecare silabă ca într-o oglindă.

Cei care ne-au fost colegi la Jurnalism au poate un privilegiu unic – șă fie colegi, deodată, cu doi maieștri în a da strălucire nouă cuvintelor: am fost colegi și cu Igor Guzun și cu bunul lui prieten Doru Ciocanu. Fiecare dintre ei m-a făcut să mă simt, când le-am citit cărțile, legănată, alintată și veșnic copil. Pentru că am rezonat cu fiecare literă.

ColPentru că am sorbit orice joc de cuvinte și tâlcuri din”Vinil" Igor și mi-am dat frâu amintirilor, dorurilor și nostalgiilor. Pentru că prima dorință pe care am avut-o a fost să țin minte cartea asta pe de rost. Pentru că ea exprima exact ceea ce ași fi vrut și eu să spun, dar n-am găsit inspirația sau momentul potrivit, sau, poate, talent.

Pentru că am dus mai departe fanteziile lui Doru din ”Dicționarul auafed” pe care le-am categorisit în mintea mea de nici pe departe critic literat drept ”cai verzi pe pereți”. Și asta nu pentru că ar fi o notă negativă, ci pentru că un alt termen, mai înălțător, mai aproape și mai concludent pentru acest gen literar n-am găsit. Acei cai verzi pe pereți pe care ni-i desenam în mintea noastră când eram mai mici de-o șchioapă. 

Iar apoi , citindu-i ”Amintirile de pe planeta M”, l-am inclus pe Doru în categoria literaților care scriu ”povești cu zmei”, adică a celor, care sunt plini de fantezii până adorm, ca apoi, la momentul trecerii de la conștient spre somn dulce, să tresară cu câte o poveste pe care nici ei nu mai știu dacă e adevăr sau închipuire.

Și pentru că ”Bine” este o carte binevenită și binegândită, în care, așa cum îi este feleșagul, Igor Guzun, nu face loc decât cuvintelor cu greutate, cu ”tronc la inimă”. Și, dealtfel, mă încântă mereu această relație deosebită a lui cu cuvântul! El știe să-l descopere, apoi să-l re-descoere, să-l disciplineze dacă e nevoie și să-l elimine, dacă nu aici îi e locul. Și eu pot să-mi închipui cât de geloase sunt cuvintele care nu ajung să explice tâlcurile lui Guzun!

Verbul ”a pleca” este unul foarte dureros în contextul nostru autohton. Pentru că el a devenit sinonim cu prea multe cuvinte – optimism și pesimism, viitor și lehamete, sărăcie și speranță. Și pentru acest ”a pleca” avem și un instrument propice, care se cheamă ”pașaport biometric”.

Dar ferice de noi că acum avem și un instrument propice și pentru verbul ”a reveni” – cărțile tale, Igor Guzun. Atat ”Vinil” cât și ”Bine”, care sunt asemeni unui pașaport biometric de revenire – la normal, la rădăcini, la părinți, la locul de unde, vorba ta  ”abia am plecat, dar deja îi ducem dorul”și unde ”ne bucurăm că răsare grâul, de parcă ar încolți speranța”.

vineri, 5 ianuarie 2018

42 de cărți pe care le recomand cu caldură. Pentru că le-am citit în 2017 și mi-au plăcut

Așa se face că la începutul anului trecut mi-am propus niște provocări personale, unele dintre care le-am realizat, altele nu, unele le-am ”supraîmplinit”, vorba copilăriei mele sovietice.
Printre cele supra împlinite este angajamentul de citire. Îmi propusesem să citesc în acest an minim 2 cărți pe lună, adică 24 într-un an. Cărți de orice fel – literatura artistică, afaceri, cărți de dezvoltare personală. Orice îmi făcea cu ochiul în librărie sau când citeam cronicile noilor apariții editoriale (da-da, le citesc permanent și aflu o mulțime de titluri nebănuite), sau era recomandat de vreun prieten. Acum, că am încheiat anul, constat că am realizat aproape dublu această sarcină. Deoarece fiecare dintre aceste cărți mi-a produs o plăcere deosebită, am decis să scriu lista lecturilor, poate că găsiți și voi ceva util sau plăcut.
A propos, aproape 1/3 din lista aparține unui singur autor – Guillaume Musso – o descoperire recentă, la sugestia finului meu. Este un autor francez modern, care combina detectivul cu fantazy și care este măcinat în fiecare carte de-a sa de întrebarea ”Ce-ar fi fost, dacă am fi avut o a doua șansă sau dacă am mai trai o dată aceiași clipă?”. Se citește ușor, te captivează, așa că recomand ca lecturi de a primi plăcere.
Un alt autor găsit și îndrăgit în acest an – Khaled Hosseini.
Și iată lista propriu-zisă (în ordinea în care le-am citit):

1.       Tatitana Țîbuleac ”Vara în care mama a avut ochii verzi”
2.       Keith Ferrazzi, Tahl Raz ”Never eat alone”
3.       Andrew Newberg Mark Robert Waldman ”Words can change your brain”
4.       Paulo Coelho ”The spy”
5.       Doru Ciocanu ”Dicționar Auafed”
6.       Igor Guzun ”Vinil”
7.       Светлана Алексеевич «У войны не женское лицо»
8.       Steven Pinker ”The Sense of style”
9.       Robin Sharma ”Leader without title”
10.   Chris Anderson ”TED talks”
11.   Suad ”Arsă de vie”
12.    Khaled Hosseini ”A thousand splendid suns”
13.   Khaled Hosseini ”The kite runner”
14.   Khaled Hosseini ”And the mountains echoed”
15.   William Golding ”Lord of the flies”
16.   Gavin Kennedy ”Everything is negociable”
17.   Souad ”Brulee vive”
18.   Frederic Beigbeder ”99 francs”
19.   Jeannette Walls ”The glass castle”
20.   Jeannette Walls ”Half broke horses”
21.   Vasile Ernu ”Bandiții”
22.   Phil Knight “Shoe dog. A memoir by creator of Nike”
23.    Hellen Russel “The year of living Danishly: Uncovering the secrets of the world’s happiest country”
24.   Guillaume Musso „L’appel de l’ange”
25.   Guillaume Musso „Que serais-je sans toi ?”
26.   Guillaume Musso „Seras-tu là ?”
27.   Guillaume Musso „Demain”
28.   Agnes Martin-Lugand ” Les gens heureux lisent et boivent du café”
29.   Квгений ЧеширКо «Дневник домового»
30.   Guillaume Musso ” Je reviens te chercher”
31.   Guillaume Musso ” La Fille de papier”
32.   Guillaume Musso ” Parce que je t'aime”
33.   Doru Ciocanu ”Amintiri de pe planeta M”
34.   Guillaume Musso ” Sauve-moi”
35.   Guillaume Musso ”La Fille de Brooklyn”
36.   Guillaume Musso ”Central parc”
37.   Guillaume Musso ” L'Instant présent”
38.   Kazuo Izhiguro ”Never let me go”
39.   Henry Marsh Țlife as a brain surgeon”
40.   Roberto Cavalli ”Just me”
41.   Julian Barnes ”The noise of time”
42.   G.M. Coetzee ”Disgrace”

duminică, 30 iulie 2017

Despre ai noștri, cu drag și cu mirare






Vreua să fiu înțeleasă corect. Aceste sunt doar observații, nu și acuzații

Acum o săptămână mă întorcem din vacanță. Terminalul 2 de la El Prat era numai al moldovenilor, pentru că la ora respectivă zburam numai noi. Și, de altfel, este un avantaj. Nu stai la coadă nicăieri, nu calculezi pemanent dacă reușești la timp. Dar eu despre altceva vroiam să scriu.

Așa cum terminalul era numai al nostru, iar cartea pe care o luasem cu mine o citisem deja, am fost pusă în ipostază de privitor și obsevator al comportamentelor. Nu vreau să dau multe detalii, dar câteva momente m-au amuzat? mirat? șocat? peste măsură:

1. Țineți minte, în terminal eram numai noi și se aștepta decolarea unui singur avion? A propos, pentru cei care nu au fost la El Prat precizăm, că Wizzair are o sală improvizată proprie. Ei bine, pe toate ecranele din acestă sală era scris cu buchii de-o șchioapă CHISINAU GATE 47. De câte ori credeți că am fost întrebată de unde zboară Chișinăul?

2. Copiii - ca și copiii. Unii dormeau, alții se zbenguiau, alții plângeau. Cel mai bine se simțeau cei care se abenguiau, pentru că era loc mult, puteai alerga, nu te împiedicai de nimeni. Dar moldoveanul nostru este sigur că, vigulă, copilul lui nu are minte, se va pierde sau își va rupe gâtul. Și ce face, credeți? Unul dintre ei și-a scos centura de la pantaloni și a început a urla la copil că dacă nu stă locului, centura o să știe de el.

3, Ce credeți că s-a întâmplat în momentul în care călătorii au aterizat în Chișinău? S-au luat la ceartă. Că doar nu mai erau în UE! Și hai să se certe cine s-a pus primul lângă ușa autobuzului.

4. Dar cel mai mult m-a amuzat alt moment. Păcat că nu am fost atât de obraznică încât să fac o fotografie:) Lîngă noi era o cucoană care, pe lângă geantă avea o sacoșă din aia, tradiținală ca un covor sau o ie moldovenească, sacoșa nostră dragă, națională, inegalabilă - CEA NEAGRĂ CU CALENDAR PE EA. Vă dați seama cum țin moldovenii la tradițiile lor? Că altfel cum explici că o primbli până la Barcelona și o aduci înapoi? Sau, cine știe, poate femeia locuiește demult în Spania și și-a adus-o cu ea de acasă, ca s-o privească atunci când o roade nostalgia?!

vineri, 27 ianuarie 2017

MADE IN MOLDOVA. EXPERIENȚĂ PERSONALĂ

Dacă tot am primit ieri ultimul cadou de Crăciun (uitase o colegă să mi-l transmită când am revenit din vacanță), haideți să vă descriu o experiență. Poate va ajută când sunteți în pană de idei. 

Nu știu cum se face, dar sfârșitul și începutul de an au trecut în cazul meu sub semnul ”made in Moldova”. Și știți ceva? Am acum o selecție de lucruri uimitoare autohtone, care îmi bucură ochii și sufletul. Vreau să vă spun și vouă despre ele, poate vă inspiră atunci când aveți nevoie de un cadou. 

Deci. La începutu lui decembrie am vrut un palton nou. Asta după ce anul trecut am umblat prin magazine din mai multe țări și nu am găsit ceva potrivit. Paltonul, foarte elegant, de altfel, și din stofă foarte calitativă, l-am găsit la VISTLINE și la un preți foarte duios. 

Pentru serata corporativă mi-am dorit și eu, ca o femeie, o rochie nouă. Și am găsit-o, și m-am îndrăgostit imediat de ea, la JULIA ALLERT. O frumusețe de rochie de catifea, de nu-ți poți lua ochii de la ea. 

Anul Nou. Primit cadouri excepționale ”made in Moldova”. 1) O cochetă pălărioară marca ALINA BRADU, tocmai bună pentru zilele când vrei să-ți ridici dispoziția. 2) O super pătură cu mâneci marca COZY.MD - caldă, moale, tocmai bună pentru citit sau pentru butonat într-o plăcere telecomanda, când ai mâinie la cald. 3) Un cadou minunat - cartea ”CHIȘINĂUL NOSTRU NECUNOSCUT” de Iurie Colesnic. 4) Și iată, ieri - megatricoul PLAY NATAL; ce să vă spun, un tricou adevărat, neaoș și calitativ. 

Pot pune în listă și cartea Tatianei Țîbuleac, ”VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI”, pe care o citesc acum. Și un minunat vin recomandat de băieții de la Embargo - Sauvignion Blanc 2016 de la VINĂRIA GOGU, pe care l-am savurat cu plăcere. 

Oricare din obiectele citate este un cadou minunat și dacă nu aveți idei pentru sărbătorile care vin  - inspirați-vă, sau dacă mai aveți dubii referitor la potențialul producătorilor noștri, nu aveși motive. 

joi, 19 ianuarie 2017

Moldova- in fruntea clasamentului

Când eram eu copil și trăiam la Ciuciulea, un singur om din mahala noastră mergea la biserică - baba Jenea. Ceilalalți erau învățători, medici, agronomi - reprezentanți ai profesiilor cărăra acest lucru le era interzis. Acuma nu voi pretinde că eram mari credincioși și ne rugam în taină. Așa, mai degrabă - niște oameni cu frică de Dumnezeu, dar fără însemne tradiționale ale credinței.
Și cum vă spuneam, baba Jenea aducea, de obicei, de la biserică agheasmă de Bobotează întro sticlă de jumătate de litru. Umbla pe la toți vecinii și le oferea dimineața câte o înghițitură (da, anume o înghițitură) de apă sfințită, iar jumătatea de sticlă rămasă o punea după icoană, așa încât atunci când va fi mare nevoie s-o scoată. Cand venea baba Jenea de la biserică aveam impresia că participăm la cel mai tainic ritual din lume.
Ieri am vazut cum creștinii și credincioșii model 2017 se îmbânceau după aghiasmă fiecare cu câteva bidoane de 5 litri, și m-am crucit. Doamne, ore ce fac cu atâta aghiasmă?! Ce păcate au adunat oamenii aștia, că trebuie să le spele în albii de apă sfințită?! De ce o înghițitură nu le mai e de ajuns? Cred că într-un eventual Top al consumatorilor de aghiasmă moldovenii ar fi în fruntea clasamentului.
Și încă ceva. Am tot văzut reportaje despre cei care s-au scăldat în copci, toate televiziunile propăvăduind despre un oarecare ”obicei străvechi”.
Iată ce voi spune eu, moldoveni. Obiceiul o fi fiind străvechi, dar nu al nostru. Obiceiul moldovenilor de Bobotează, cât n-ar fi el de macabru și straniu în opinia unui om al erei digitale, era să nu spurci apa. Asta însemna că moldovenii nu se spălau (excepție fiind fața, pentru care se aduna întro găleată apă de până la Bobotează) și nu spălau rufe și blide o săptămână (iarăși, cu excepția scutecelor și a copiilor nou-născuți, pentru care se punea deoparte apa de până la Bobotează). Așa că mai lăsați-mă cu obiceiul străvechi!

vineri, 11 noiembrie 2016

Un păcat pe care nu se știe dacă o să ni-l iertăm vreodată


                                           Astăzi a murit un pompier. Un bărbat în floarea vieții. Un Erou.

Moartea unui om, de obicei, ne trezește din amorțeală, ne face să re-evaluăm valorile, să ne revedem trecutul, să ne regândim viitorul.

Știți ce mă doare cel mai tare acum?

27 august. Parada militară pe PMAN. Nu zic, cei de la tribună (adică, cei de la putere) meritau să fie fluierați. Doar că cei care venise să protesteze, i-au fluierat și pe militari. Și pe salvatori. Și pe pompieri.

Cine știe, poate printre cei care au mers în pas cadențat pe PMAN, era și acest Erou? ...






marți, 1 noiembrie 2016

Îngerii nu vor fi niciodată președinți

Ieri pentru prima dată am mers la pas încet prin parcul Afgan de la Râșcana. Și pentru prima dată am trecut chiar pe lângă monumentul aflat acolo și ochii mi s-au oprit pe inscripții.
1965 - 1985
1964-1983 și tot așa.
Băieți, care nu aveau nici 20 de ani. Azi, unii dintre ei nu ar avea nici liceul absolvit. Ei au fost luați de acasă și duși să moară. De țara care pretindea că este cea mai umană și pacifistă. De țara, în care viața unui om nu însemna nimic, pentru că principiul era simplu: ”Nu vă pară rău de soldați. Muierile vor mai naște alții”.
Fii, nepoții și frații cuiva. Care n-au devenit soții, buneii, nașii sau cumnații nimănui. Cine ar fi putut deveni acești băieți, care acum ar fi avut în jur de 50?
Poate printre ei era un viitor laureat al premiului Nobel? Poate era un bun matematician sau scriitor? Poate acești băieți ar fi fost cel mai bun Parlament al Moldovei, pe care nu-l vom avea niciodată? Poate în Afganistan a murit cel mai bun Președinte de țară pe care l-am fi avut vreodată?

Mă adresez acum celor care au împlinit 18 ani.
Țara în care v-ați născut nu vă trimite, din fericire, la război. Da, nu este tocmai cea mai bună țară din lume, dar nici nu vă cere jertfa supremă. Vă cere doar să dați dovadă de conștiință și să mergeți la vot.
Acei băieți, care ar fi avut azi vârsta părinților voștri, nu au avut ocazia să meargă la vot, înrolându-se printre îngeri. Atunci când din varii motive nu mergeți la urne, gândiți-vă, dacă e chiar atât de serios motivul pentru care n-o faceți.  Îngerii nu vor vota niciodată. Ei nu devin niciodată președinți.