Iertată fie-mi acestă paralelă religioasă, dar nu știu cum să clasific altfel ceea ce a transformat din vis în realitate un bun prieten de-al meu (sper că și el crede așa despre mine), Andrei Locoman. Acum un an îmi vorbea indignat despre starea pe care nu mai vrea să o tolereze și anume, zicea el, "Nu sunt paznic la circ, sunt director, vreau să rămână ceva în urma mea și să vezi că am să demonstrez că circul ăsta are viitor!". Apoi, peste vreo trei luni a început deja să transforme indignarea în hotărâre, iar proiectele lui să prindă contur, deoarece avea permanent cu el desene, schițe, proiecte, și atunci se năștea ceea ce peste încă vreo 2 luni s-a transformat în optimism, focusare și dedicație greu de întâlnit la majoritatea oamenilor.
Dacă măcar 30% din țara mea ar avea aceiași atitudine față de muncă, în câțiva ani am fi invidiați de întreaga Europă. Să vrei să realizezi un vis, să pui în practică un proiect în care nimeni nu mai credea de un deceniu, să transformi visul tău în idee națională - ce poate fi mai mândru pentru un bărbat!
Recunosc sincer, atunci când au răsunat primele acorduri ale noului program, mi-au dat lacrimile. Parte de emoție, parte de mândrie pentru Andrei și echipa lui. Emoțiile erau ale copilului din mine, pentru că eu, copil fiind, am fost la deschiderea Circului mare. Mândria venea din maturul din mine, care realizează câtă muncă și dedicație stă în spatele acestei deschideri.
Nu vreau dinadins să fac paralele cu acele timpuri, când eram eu copil, dar cred că pentru o așa muncă atunci omul ar fi devenit sau erou al muncii socialiste sau laureat al premiului de stat. Acum avem alte timpuri, dar Omul Anului pentru Moldova cred că a devenit Andrei Locoman, dacă nu chiar Omul Deceniului. Sunt doi oameni, mândria cărora e și mai mare - Lucia, care l-a susținut tot acest timp și Bogdan, care l-a inspirat. Și vreau să-i felicit pe toți trei cu cele două ocazii - deschiderea Circului și ziua de naștere a lui Andrei, cel, care a făcut ca minunea să se întâmple la Chișinău.
