Ieri pentru prima dată am mers la pas încet prin parcul Afgan de la Râșcana. Și pentru prima dată am trecut chiar pe lângă monumentul aflat acolo și ochii mi s-au oprit pe inscripții.
1965 - 1985
1964-1983 și tot așa.
Băieți, care nu aveau nici 20 de ani. Azi, unii dintre ei nu ar avea nici liceul absolvit. Ei au fost luați de acasă și duși să moară. De țara care pretindea că este cea mai umană și pacifistă. De țara, în care viața unui om nu însemna nimic, pentru că principiul era simplu: ”Nu vă pară rău de soldați. Muierile vor mai naște alții”.
Fii, nepoții și frații cuiva. Care n-au devenit soții, buneii, nașii sau cumnații nimănui. Cine ar fi putut deveni acești băieți, care acum ar fi avut în jur de 50?
Poate printre ei era un viitor laureat al premiului Nobel? Poate era un bun matematician sau scriitor? Poate acești băieți ar fi fost cel mai bun Parlament al Moldovei, pe care nu-l vom avea niciodată? Poate în Afganistan a murit cel mai bun Președinte de țară pe care l-am fi avut vreodată?
Mă adresez acum celor care au împlinit 18 ani.
Țara în care v-ați născut nu vă trimite, din fericire, la război. Da, nu este tocmai cea mai bună țară din lume, dar nici nu vă cere jertfa supremă. Vă cere doar să dați dovadă de conștiință și să mergeți la vot.
Acei băieți, care ar fi avut azi vârsta părinților voștri, nu au avut ocazia să meargă la vot, înrolându-se printre îngeri. Atunci când din varii motive nu mergeți la urne, gândiți-vă, dacă e chiar atât de serios motivul pentru care n-o faceți. Îngerii nu vor vota niciodată. Ei nu devin niciodată președinți.
Astăzi a murit un pompier. Un bărbat în floarea vieții. Un Erou. 