Pentru necinefili explic: Alfred Hitchkok este un renumit regizor american, care a făcut pionierat în mai multe tehnici ale genului "triller" și este considerat a fi "maestrul suspansului". Filmele sale sunt, în majoritatea cazurilor, o combinație inteligentă de tensiune și umor. Temele sale preferate sunt frica, vinovăția și pierderea identității. O altă temă exploatată frecvent în lucrările sale, cu diverse variații, este persecutarea inocenților.
"Păsările" este unul dintre celebrele sale filme, în care zburătoarele atacă o așezare de oameni, instalând haosul. Ei, uite că azi m-am simțit și eu ca locuitorii acelui oraș.
Centrul - blocat. Mai bine zis, Piața Marii adunări naționale - luată ostatecă de troleibuzele noi aduse de Dorin Chirtoacă și de exponate mai vechi, chemate, probabil, să arate diferența. Strada Ștefan cel Mare - inpracticabilă, pentru că transportul particular n-are ce face pe piață odată cu troleibuzele nou-nouțe, iar confrații acestora - adică epavele care încă nu sunt schimbate, au declarat boicot - și merg din Paște-n-Paște.
Închipuiți-vă ce am ratat prin faptul că primarului nu i-a dat prin cap să aducă pe PMAN ceea ce a evacuat anul trecut de la stațiile de epurare. A propos, cu această ocazie, îmi amintesc de un banc-realitate.
Oficiul companiei noastre se află pe str. Varnița, deci vă închipuiți cum respiram noi până la evacuare și în timpul acesteia. Cam în acea perioadă au venit la noi în vizită niște parteneri din Grecia - un domn și o doamnă. Doamna, care spre deosebire de Domn, era prima oară în Chișinău, după vreo câteva ore de frământări, îl întreabă pe șeful nostru de ce miroase așa straniu în zona, la care acesta, glumeț din fire, negăsind cum să-i explice mai bine situația, îi răspunde:
- You know, there is near an Ecological Shit Factory...
Mai trec câteva ore și noi, împreună cu grecoaica ne pornim într-o deplasare prin țară. Dânsa, ca între fete, ne întreabă pe mine și pe colega mea:
- Listen, girls, is that a really a good affair with this ecological shit? They sell it or how?
Închipuiți-vă ce a urmat, pentru că eu și colega nu știam despre ce-i povestise șeful nostru, iar ea a început să ne explice foarte serios despre ce e vorba.