Dragostea noastră a început în noiembrie 1987. Anume atunci am devenit un spectator îndrăgostit de teatru. nu-i vorbă, mai fusesem eu la spectacole, dar anume din acea seara a început un roman frumos, care continuă și astăzi și profit de faptul că astăzi e ziua actorului, pentru a le spune cât de mult îi iubesc pe toți prietenii mei actori, regizori, scenariști, costumeri,dar și pentru a-mi aminti de cele mai frumoase clipe trăite în multe săli de teatru, unele la Chișinău, altele - în alte orașe, urmărind în scenă Moștrii Vii ai scenei, sau pe unii dintre ei - debutanți, astăzi candidați la Moștri.
Ca să vă zic cât de mult iubesc teatrul... Când eram studentă, doamna de la garderoba Luceafărului nu dădea nimănui nr. 2 de la garderobă. Pentru că acesta era al meu. Așa dar, dragii mei, vă mulțumesc pentru tot ce înseamnă:
Horia la Luceafărul , cu Ion Munteanu, Nelly Cozaru, Zubcu-Codreanu,Emil Gaju
Frumos și sfânt de la Teatrul Central al Armatei din Moscova, montat de Ion Ungureanu
A cincea lebădă la Luceafărul cu Spiru Haret și Zina, doamne, odihnește-i în pace
Testamentul lui Urschi la Luceafărul
Păsările tinereții noastre la Luceafărul cu Valentina Izbeșciuc și Paulina Zavtoni
Două săgeți la Luceafărul cu Sochircă, Vutcarău, Pietraru, Mihai Fusu, Valentin Delinschi
La Veneția e cu totul altfel, cu Sapdaru Ion încă la Chișinău
așteptându-l pe Godot cu toți actorii care au trecut prin acest templu
Cântăreața cheală, Regele moare, 6 și jumătate la Ionesco
Chirița în provincie cu Nea Costache, Igor Chistol sau Tamara Buciuceanu
Voci în lumina orbitoare cu minunații Vitalie Drucec Valentin Zorilă, Petru Oistric, Margareta Pântea, Sandu Cozub și ceilalți colegi ai lor de la Șciukin
Regizorul cu aceeași minunați actori și toate aceste producții ionesciene făurite de Petru Vutcarău
Steaua fără nume - și spectacolul de diplomă a celor de la școala-studio VGIK și apoi în variantă eminesciană
Vioara ui Rotshild și moartea lui Tarelkin - spectacolele de diplomă care au expoadat ca o supernova cu numele lui Igor Caras
Doi pe un balansoar cu Margareta Pântea și Vitalie Drucec
Femeile lui Picasso cu Alla Menșicov
Pomul Vieții și Cântec de leagăn pentru bunici la Eminescu, în ambele variante
și nult mai noile Unchiul Vanea, Storcătorul de fructe, Alex și Morris , Anonimul venețian, Doctor fără voie, cu minunații Ion Mocanu, Angela Ciobanu, Angela Cărăuș, Petru Oistric și Mihaela,
Dragii mei, cei care i-am scris aici și Andrei Locoman, Iurie Negoiță, Petru Hadârcă, Mihaela Strâmbeanu, Tania Zavialov, Radu Ghilaș, Nicu Calistru, toți cei care, nu din neatenție, ci poate din greșeală, nu v-am scris aici - să vă dea domnul viață lungă scenică, sănătate și satisfacție pe măsura talentului vostru.
vineri, 27 decembrie 2013
joi, 26 septembrie 2013
O soluție elegantă israeliană pentru o problemă moldovenească
S-a vorbit de mai multe ori despre crucile de pe marginea drumului, pe care moldovenii le pun la locul decesului nemijlocit al celor apropiați. E de înțeles durerea oamenilor, dar la numărul permanent în creștere al accidentelor s-ar putea să ne trezim într-o zi locuind într-un cimitir.
Recent am fost în Israel și în Tel Aviv am văzut o chestie care m-a impresionat foarte mult. Erau micile grădinuțe (uneori si mari), amplasate lîngă clădiri publice, hotele, case de locuit, stații de transport în comun, sau pur și simplu pe spațiile verzi dintre carosabil și trotuar. Foarte elegante, îngrijite, cu un design frumos. Iar aproape fiecare grădinuță avea o tăbție de metal sau piatră, pe care erau încrustate mesaje de genul "Această grădinuță este un omagiu al familie X pentru prietenul (ii) săi Y" sau, pur și simplu, "Grădina aceasta este un cadou al familiei X".
Majoritatea dintre ele sunt foarte mici, circa 2X4 metri, dar includ flori bine îngrijite, un copac sau un arbust, pietre decorative, eventual, o banchetă sau o mică sculptură. Și înfrumusețează orașul. Și celebrează triumful vieții asupra morții.
Poate preluăm și noi acest obicei?
P.S. Ca de obicei, eu nu am poze. Când mă impresionează ceva, uit de tehnică.
Recent am fost în Israel și în Tel Aviv am văzut o chestie care m-a impresionat foarte mult. Erau micile grădinuțe (uneori si mari), amplasate lîngă clădiri publice, hotele, case de locuit, stații de transport în comun, sau pur și simplu pe spațiile verzi dintre carosabil și trotuar. Foarte elegante, îngrijite, cu un design frumos. Iar aproape fiecare grădinuță avea o tăbție de metal sau piatră, pe care erau încrustate mesaje de genul "Această grădinuță este un omagiu al familie X pentru prietenul (ii) săi Y" sau, pur și simplu, "Grădina aceasta este un cadou al familiei X".
Majoritatea dintre ele sunt foarte mici, circa 2X4 metri, dar includ flori bine îngrijite, un copac sau un arbust, pietre decorative, eventual, o banchetă sau o mică sculptură. Și înfrumusețează orașul. Și celebrează triumful vieții asupra morții.
Poate preluăm și noi acest obicei?
P.S. Ca de obicei, eu nu am poze. Când mă impresionează ceva, uit de tehnică.
joi, 14 februarie 2013
Despre dragoste, politica și crize. De Sfântul Valentin.
Totuși, 13 este o cifră cu ghinion. Cel puțin, de data aceasta. Și aită eu, ca simplu cetățean, stau buimacită de pe 13 la 13.00 și încerc să înțeleg ce va urma de data aceasta pe arena politică moldovenească.
Da, pe arenă. Pentru că acest loc este potrivit pentru orice epitet l-ai da politicului moldovenesc. Circul are o arenă. Gladiatorii se bat pe arene. Leii ies pe arenă. Vă amintiți celebra frază din "Gladiatorul"?
- Politica nu se face în Senat, Senator Grakh, soarta Romei se decide aici, pe nisipul Coliseului! (tot o arenă, de altfel).
Azi ni se rupe de politică. Pentru că toată lumea îmblă la deal-la vale cu felicitările de Ziua îndrăgostiților și, cel puțin până pe la amiază, subiectul a trecut pe planul doi. Eu, însă, meditez astăzi despre politic din perspectiva Dragostei.
Au semnat un acord, un legământ, cu alte cuvinte. Nu sunt naiva care crede că în politică acordurile sunt semnate numai în Moldova. Toată lumea politică se bazează pe anumite acorduri, înțelegeri, aranjamente. Sunt suficient de matură ca să conștientizez că politicul este o castă separată, care are propriile reguli de joc, propriile valori și propriile coduri de etică. O castă închisă, în care odată intrat omul acceptă aceste reguli de joc și punct. Cred că sfezi, zâzanii și învârteli ca în Moldova se întâmplă în majoritatea țărilor, doar că ăia știu până unde pot merge. Și cei cu pricina și cei cu datu peste mână. În plus, niciunul dintre cei de afară nu uită că acolo unde sunt i-a adus, pe lângă bani, intrigi, războaie, propriul popor. Acuma nu că ași crede că politicienii de pretutindeni se omoară de dragul propriului popor, dar măcar nu uită de existența lui. Marile decizii se iau de către cei aleși de suveran, dar suveranul, cel puțin, este sătul și încălțat, deaceea se face că nu vede.
Revenind la dragoste, ce să spun, decât că cei care au încheiat și mențin căsnicii trainice și reușite, au și ei propriile acorduri, semnate pe undeva pe la Biserică sau pe la Starea Civilă, sau nicăieri, dar rămase valabile. Si fiecare dintre ei știe, că există compromisuri pe care trebuie uneori să le accepți. Că odată căsătoriți, dragostea va fi întotdeauna pusă la încercare, cu tot felul de crize și chiar cu tentative mai mult sau mai puțin reușite de înșelăciune, alții o dau cu sticla sau cu pumnii. Doar că oamnii gospodari se apucă de zidit o casă, de născut copii, de făcut ceva, ce i-ar uni în jurul unui vis, plan, ideie, pentru ca să nu aibă timp de prostii. Și că nu poți să-i zici soțului sau nevestei că, auzi tu, de mâine eu nu mai trăiesc după cum ne-am înțeles ci îmi rezerv dreptul să mă duc la altul/alta, dar nu refuz la cămăși călcate, borșuri calde, mașină, bani și câte o partidă de sex, când am eu cheful. Cel puțin, ai o rundă de negocieri ca să vei dacă el/ea acceptă, măcar teoretic, ideia. Da poate că are și el/ea vre-un plan pentru tine. Și scriu ata cu referință la toți: și la acei care cer divorțul, și la cei care fac toate astea fără a cere separarea, călcând peste sentimente și bun simț.
Mai e ceva ce mă face să fac paralele între familie și politică în Moldova, de data, din perspectivă de femeie. Se știe bine că există o gravă criză a bărbaților la 40 de ani. Ei, noi am avut nenorocul să-i punem la guvernare pe o herghelie din ăștia de 40 de ani. Și pe ei îi apucă în permanență. Iar noi stăm și ne uităm, poate le-o trece să se tot rățoiască, să tot treacă de frustrările și nemulțumirile lor. Măi băieți, vreau să le zic la toți cei vizați, că sunteți mai mulți, credeți-mă pe cuvânt, niciunul dintre bărbații pe care i-a apucat strechia la 40 de ani și care s-au lăsat duși de ea încă nu a rămas satisfăcut de ce-a făcut. Au rămas și fără familii, și fără bani (dacă au avut neveste mai deștepte), și fără prieteni și nici potența de la asta nu li s-a ridicat, precum așteptaseră.
Da, pe arenă. Pentru că acest loc este potrivit pentru orice epitet l-ai da politicului moldovenesc. Circul are o arenă. Gladiatorii se bat pe arene. Leii ies pe arenă. Vă amintiți celebra frază din "Gladiatorul"?
- Politica nu se face în Senat, Senator Grakh, soarta Romei se decide aici, pe nisipul Coliseului! (tot o arenă, de altfel).
Azi ni se rupe de politică. Pentru că toată lumea îmblă la deal-la vale cu felicitările de Ziua îndrăgostiților și, cel puțin până pe la amiază, subiectul a trecut pe planul doi. Eu, însă, meditez astăzi despre politic din perspectiva Dragostei.
Au semnat un acord, un legământ, cu alte cuvinte. Nu sunt naiva care crede că în politică acordurile sunt semnate numai în Moldova. Toată lumea politică se bazează pe anumite acorduri, înțelegeri, aranjamente. Sunt suficient de matură ca să conștientizez că politicul este o castă separată, care are propriile reguli de joc, propriile valori și propriile coduri de etică. O castă închisă, în care odată intrat omul acceptă aceste reguli de joc și punct. Cred că sfezi, zâzanii și învârteli ca în Moldova se întâmplă în majoritatea țărilor, doar că ăia știu până unde pot merge. Și cei cu pricina și cei cu datu peste mână. În plus, niciunul dintre cei de afară nu uită că acolo unde sunt i-a adus, pe lângă bani, intrigi, războaie, propriul popor. Acuma nu că ași crede că politicienii de pretutindeni se omoară de dragul propriului popor, dar măcar nu uită de existența lui. Marile decizii se iau de către cei aleși de suveran, dar suveranul, cel puțin, este sătul și încălțat, deaceea se face că nu vede.
Revenind la dragoste, ce să spun, decât că cei care au încheiat și mențin căsnicii trainice și reușite, au și ei propriile acorduri, semnate pe undeva pe la Biserică sau pe la Starea Civilă, sau nicăieri, dar rămase valabile. Si fiecare dintre ei știe, că există compromisuri pe care trebuie uneori să le accepți. Că odată căsătoriți, dragostea va fi întotdeauna pusă la încercare, cu tot felul de crize și chiar cu tentative mai mult sau mai puțin reușite de înșelăciune, alții o dau cu sticla sau cu pumnii. Doar că oamnii gospodari se apucă de zidit o casă, de născut copii, de făcut ceva, ce i-ar uni în jurul unui vis, plan, ideie, pentru ca să nu aibă timp de prostii. Și că nu poți să-i zici soțului sau nevestei că, auzi tu, de mâine eu nu mai trăiesc după cum ne-am înțeles ci îmi rezerv dreptul să mă duc la altul/alta, dar nu refuz la cămăși călcate, borșuri calde, mașină, bani și câte o partidă de sex, când am eu cheful. Cel puțin, ai o rundă de negocieri ca să vei dacă el/ea acceptă, măcar teoretic, ideia. Da poate că are și el/ea vre-un plan pentru tine. Și scriu ata cu referință la toți: și la acei care cer divorțul, și la cei care fac toate astea fără a cere separarea, călcând peste sentimente și bun simț.
Mai e ceva ce mă face să fac paralele între familie și politică în Moldova, de data, din perspectivă de femeie. Se știe bine că există o gravă criză a bărbaților la 40 de ani. Ei, noi am avut nenorocul să-i punem la guvernare pe o herghelie din ăștia de 40 de ani. Și pe ei îi apucă în permanență. Iar noi stăm și ne uităm, poate le-o trece să se tot rățoiască, să tot treacă de frustrările și nemulțumirile lor. Măi băieți, vreau să le zic la toți cei vizați, că sunteți mai mulți, credeți-mă pe cuvânt, niciunul dintre bărbații pe care i-a apucat strechia la 40 de ani și care s-au lăsat duși de ea încă nu a rămas satisfăcut de ce-a făcut. Au rămas și fără familii, și fără bani (dacă au avut neveste mai deștepte), și fără prieteni și nici potența de la asta nu li s-a ridicat, precum așteptaseră.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)