Așa se face
că la începutul anului trecut mi-am propus niște provocări personale, unele
dintre care le-am realizat, altele nu, unele le-am ”supraîmplinit”, vorba
copilăriei mele sovietice.
Printre
cele supra împlinite este angajamentul de citire. Îmi propusesem să citesc
în acest an minim 2 cărți pe lună, adică 24 într-un an. Cărți de orice fel –
literatura artistică, afaceri, cărți de dezvoltare personală. Orice îmi făcea
cu ochiul în librărie sau când citeam cronicile noilor apariții editoriale
(da-da, le citesc permanent și aflu o mulțime de titluri nebănuite), sau era
recomandat de vreun prieten. Acum, că am încheiat anul, constat că am realizat
aproape dublu această sarcină. Deoarece fiecare dintre aceste cărți mi-a produs
o plăcere deosebită, am decis să scriu lista lecturilor, poate că găsiți și voi
ceva util sau plăcut.
A propos,
aproape 1/3 din lista aparține unui singur autor – Guillaume Musso – o descoperire
recentă, la sugestia finului meu. Este un autor francez modern, care combina
detectivul cu fantazy și care este măcinat în fiecare carte de-a sa de
întrebarea ”Ce-ar fi fost, dacă am fi avut o a doua șansă sau dacă am mai trai
o dată aceiași clipă?”. Se citește ușor, te captivează, așa că recomand ca
lecturi de a primi plăcere.
Un alt
autor găsit și îndrăgit în acest an – Khaled Hosseini.
Și iată
lista propriu-zisă (în ordinea în care le-am citit):
1. Tatitana Țîbuleac ”Vara în care mama
a avut ochii verzi”
2. Keith Ferrazzi, Tahl Raz ”Never eat
alone”
3. Andrew Newberg Mark Robert Waldman ”Words
can change your brain”
4. Paulo Coelho ”The spy”
5. Doru Ciocanu ”Dicționar Auafed”
6. Igor Guzun ”Vinil”
7. Светлана Алексеевич «У войны не женское
лицо»
8. Steven Pinker ”The Sense of style”
9. Robin Sharma ”Leader without title”
10. Chris Anderson ”TED talks”
11. Suad ”Arsă de vie”
12. Khaled Hosseini ”A thousand splendid suns”
13. Khaled Hosseini ”The kite runner”
14. Khaled Hosseini ”And the mountains
echoed”
15. William Golding ”Lord of the flies”
16. Gavin Kennedy ”Everything is
negociable”
17. Souad ”Brulee vive”
18. Frederic Beigbeder ”99 francs”
19. Jeannette Walls ”The glass castle”
20. Jeannette Walls ”Half broke horses”
21. Vasile Ernu ”Bandiții”
22. Phil
Knight “Shoe dog. A memoir by creator of Nike”
23. Hellen Russel “The
year of living Danishly: Uncovering the secrets of the world’s happiest country”
24. Guillaume Musso „L’appel de l’ange”
25. Guillaume Musso „Que serais-je sans
toi ?”
26. Guillaume Musso „Seras-tu là ?”
27. Guillaume Musso „Demain”
28. Agnes Martin-Lugand ” Les gens
heureux lisent et boivent du café”
29. Квгений ЧеширКо «Дневник домового»
30. Guillaume Musso ” Je reviens
te chercher”
31. Guillaume Musso ” La Fille de
papier”
32. Guillaume Musso ” Parce que
je t'aime”
33. Doru Ciocanu ”Amintiri de pe planeta
M”
34. Guillaume Musso ” Sauve-moi”
35. Guillaume Musso ”La Fille de
Brooklyn”
36. Guillaume Musso ”Central parc”
37. Guillaume Musso ” L'Instant
présent”
38. Kazuo Izhiguro ”Never let me go”
39. Henry Marsh Țlife as a brain
surgeon”
40. Roberto Cavalli ”Just me”
41. Julian Barnes ”The noise of time”
42. G.M. Coetzee ”Disgrace”