Nu știu cum se face, dar la Ciuciulea pe acele timpuri nu fusese interzise ritualurile de Anul Nou, așa cum se întâmplase în alte localități. Și sărbătorea toată lumea pe stil nou, asta, dacă nu greșesc, deoarece părintele Jucov de la biserica in sat îndemnase oamenii să serbeze Sf. Vasile după calendarul nou ca să fie în rând cu lumea. Așa că inclusiv cele mai înapoiate babe primeau urătorii pe 31 decembrie, în afară de una, căreia îi ziceam toți mătușa Chilina și care trăia hăt departe de marginea satuli. Asta, dacă venea cineva s-o ure de Ajunul pe stil nou, îl lua pe fugă cât ai zice pește, de nu dovedea sărmanul copil nici să observe cum fugea înapoi până în centrul satului.
De pe la amiază porneau întâi copiii cu uratul, din casă în casă, cam în ordinea următoare: bunei, nași, nani, finii părinților, învățători, agronom și președintele de colhoz, părintele și dascălul iar la întoarcere - vecinii și părinții, ca să cotizeze și ei la pușculiță.
Apoi fetele mai răsărite porneau pe la chindii cu colindul. Da, se colinda de Anul Nou, pentru că de Crăciun nu era voie. Știu că era un colind tare frumos, dar nu-mi mai amintesc versurile, doar cateva crampeie, nici măcar fraze întregi, că eu nu am apucat să îmblu cu colindul. "Mititel și înfățășăl, în chitie de mătase..." Și atât, mai mult nu țin minte.
Când se înopta de-a inelea - porneau băieții cei mari cu Plugul, când își spuneau urătura la fereastră, zângăneau geamurile!
Iar seara târziu - porneau cetele cu Calul, Ursul și Capra, care aveau și câte un personaj Țiganul, de care, nu știu de ce, se temeau toți copii, în special cei care întârziaseră să se "retragă" la timp acasă.
Dimineața, ne încălțam iarăși valnicii (știți cei aia?) și porneam la semănat, cam în ordine inversă decât uratul, pentru că era important să-ți semeni întâi părinții, buneii și vecinii.
Frumoase vremuri, frumoase amintiri. Veneau la noi rude de prin toată Moldova, pentru că la ei nu se mai practicau asemenea obiceiuri. Apoi mă simțeam în vacanță, pentru că mergeam la bunei la Pârlița (Fălești) unde mai aveam o rundă de colind (acolo se umbla cu colindul de Crăciun pe vechi):
Rătăceam printr-o grădină
Florile dalbe,
Mâ-ntâlnii cu o albină
Florile dalbe.
Albina strângea din flori
Florile Dalbe
Ceară pentru sărbători
Florile dalbe.
Din ceară făcea făclie
Florile Dalbe
Ca să-i dea Sfintei Marie
Florile dalbe...
Atâta țin minte din acel colind care se auzea pe la toate casele din vecini și mă cuprinde așa un dor să merg iar prin troienele de la Ciuciulea, încălțată în valnicii mei albi, să cobor cu sania pe derdelușul care pornea din dreptul școlii noastre primare și se oprea tocmai pe iazul din vale, apoi să mă întorc acasă cu blana ciucure de zăpadă, mănușile ghiață iar eu ghibirită de frig (asa îmi spunea mămica și așa îl întâmpină și acum pe fiul meu de la săniuș cu întrebarea: "Ce, ai ghibirit de frig?!"), să mă ascund după sobă și să mă topesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu