Cunosc rusa. La modul serios. La viața mea am fost redactor-șef de revistă care este editată în limba rusă. Asta însemnând, în mod automat, că am corectat/redactat/stilizat articole semnate de colegii mei ruși. Nu am făcut școală sau facultate rusă. Nu am nici o rudă de naționalitate rusă, pur și simplu am eu talent pentru limbile străine (nu cunosc numai rusa) și, probabil, am învățat bine la școală, asta la capitolul gramatică și ortografie, rusa nefiind cea mai simplă de studiat.
Îmi amintesc însă timpurile când eram elevă, lociam la Nisporeni și acolo era o școală rusă, în care învățau, în mare parte, tot copii moldoveni. De fapt, nu înțeleg pentru cine alții fusese deschisă respectiva școală, deoarece Nisporeni este unicul raion, din câte știu eu, în care nu există vreo localitate compact locuită de ruși sau ucrainieni.
Ei uite, pentru învățătorii de rusă din școala noastră (de fapt, toate ele și toate rusoaice sau ucrainience), nu mai zic de cei din școala rusă, noi, copii de moldoveni, eram așa, un fel de "sortul 2". Serios, numai eu aveam trecere, că vorbeam rusa la perfecție, de cele mai dese ori, mai corect decât elevii lor. Grupa nea avusese noroc și de o profesoară moldoveancă, căreia nu trebuia să-i demonstrăm că suntem deștepți, inclusiv cei care nu pronunțau sau ortografiau foarte corect. În rest, după cum vă ziceam, moldovenii erau "sortul 2" pentru că nu știau rusa la perfecție.
Parcă aud cum profesoara de limbă "moldovenească" de la școala rusă comenta: Что вы хотите, молдавсеая школа - есть молдавская школа! Și acest comentariu aparținea unei moldovence, care preda rușilor "moldoveneasca" și era considerată de elevii ei "sortul 4" pentru obiectul pe care îl preda și, culmea, avea o fiică în clasa paralelă, deci, în școală românască. (Ironia sorții - ceva ani mai târziu cucoana devine director de liceu român, în care fusese transformată între timp școala noastră).
Revenind la ziua de astăzi, mă ciocnesc de altă situație. Băiatul meu, care are 12 ani a moștenit de la mine aptitudinile pentru limbi străine. Așa încât de pe la vreo 9 ani vorbește perfect, citește și chiar traduce lejer textele literare din rusă în română. Nu l-am învățat noi, părinții, sau buneii. A învățat-o "la ureche", din filme, de pe afară, iar de citit, când l-am întrebat de unde a învățat, a râs și ne-a arătat un calendar de perete din acelea, care întorci zilnic fila și pe care îl avea mama acasă: Uite, am început să observ care litere se repetă în zilele săptămânii și denumirile lunilor și apoi am mai ghicit, așa am și învățat. Câți copii de ruși au făcut aceleași descoperiri?!
Culmea e însă, că băiatul meu are un singur 8 în tabel - la limba rusă. Pentru că, citez: scrie cu greșeli (atenție! oficial copilul a început să învețe rusa de 1 an, nici rușii nu scriu fără greșeli de o/a la vocală accentuată și neaccentuată) și pentru disprețul că "nimeni acum nu știe rusa".
Nu mă supără nota băiaului, mă supără atitudinea perversă, ștind bine că în liceele cu predare în limba rusă se pune 10 la română doar dacă știi să te saluți și nu leșini când ești întrebat în ce oraș locuiești. În rest, vorba aia, să fie sănătoasă cocoana.
Ca să vă amuz, vă mai dau un caz de competență lingvistică. Lecția de rusă. Sarcină - descriere tablou. Cuvinte noi. Profesoara scrie pe tablă un șir de cuvinte cu traducere printre care "om de zăpadă - снежная баба", la care băiatul meu îi replică din bancă "в русском языке нет слова снежная баба, есть снеговик". Răspuns genial - можно подумать, ты знаешь русский! Poate că nu știe, dar am început să-mi pun întrebări inclusiv referitoare la competența celor care ne disprețuiesc copii pentru că nu le știu limba pe care și ei o posedă ciuntit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu