Despre un Andrei, făcător de minuni

Iertată fie-mi acestă paralelă religioasă, dar nu știu cum să clasific altfel ceea ce a transformat din vis în realitate un bun prieten de-al meu (sper că și el crede așa despre mine), Andrei Locoman. Acum un an îmi vorbea indignat despre starea pe care nu mai vrea să o tolereze și anume, zicea el, "Nu sunt paznic la circ, sunt director, vreau să rămână ceva în urma mea și să vezi că am să demonstrez că circul ăsta are viitor!". Apoi, peste vreo trei luni a început deja să transforme indignarea în hotărâre, iar proiectele lui să prindă contur, deoarece avea permanent cu el desene, schițe, proiecte, și atunci se năștea ceea ce peste încă vreo 2 luni s-a transformat în optimism, focusare și dedicație greu de întâlnit la majoritatea oamenilor.

Dacă măcar 30% din țara mea ar avea aceiași atitudine față de muncă, în câțiva ani am fi invidiați de întreaga Europă. Să vrei să realizezi un vis, să pui în practică un proiect în care nimeni nu mai credea de un deceniu, să transformi visul tău în idee națională - ce poate fi mai mândru pentru un bărbat!

Recunosc sincer, atunci când au răsunat primele acorduri ale noului program, mi-au dat lacrimile. Parte de emoție, parte de mândrie pentru Andrei și echipa lui. Emoțiile erau ale copilului din mine, pentru că eu, copil fiind, am fost la deschiderea Circului mare. Mândria venea din maturul din mine, care realizează câtă muncă și dedicație stă în spatele acestei deschideri.

Nu vreau dinadins să fac paralele cu acele timpuri, când eram eu copil, dar cred că pentru o așa muncă atunci omul ar fi devenit sau erou al muncii socialiste sau laureat al premiului de stat. Acum avem alte timpuri, dar Omul Anului pentru Moldova cred că a devenit Andrei Locoman, dacă nu chiar Omul Deceniului. Sunt doi oameni, mândria cărora e și mai mare - Lucia, care l-a susținut tot acest timp și Bogdan, care l-a inspirat. Și vreau să-i felicit pe toți trei cu cele două ocazii - deschiderea Circului și ziua de naștere a lui Andrei, cel, care a făcut ca minunea să se întâmple la Chișinău.

Cum e să ai un scop și să înaintezi spre el, sau despre momentul care nu trebuie ratat

În ultimul timp aud voci optimiste și pesimiste. Unii sunt încântați de tot ce înseamnă europenizare, alții - penibil de pesimiști, siguri fiind că lucrurile nu mai pot fi schimbate în Moldova.
Tare nu ași vrea să ratăm un moment istoric, acel moment, când ne putem pune un scop și chiar să-l atingem. Chit că acum scopul e clar doar pentru o parte dintre noi. Haideți să spunem, în sfârșit, că vrem să ne modernizăm țara, să o apropiem de ceea ce încă nu am trăit, pentru a nu ne întoarcem într-acolo unde deja am trăit. Așa cum a fost, chiar dacă pentru unii a fost foarte bine, nu va mai fi.
Și să începem cu noi înșine: să fim mai toleranți, să vrem mai multe, să ne facem planuri mai exacte, să ne administrăm mai bine banii, timpul, resursele și visele personale și din micile noastre realizări să construim realizarea noastră cea mare.
Oamenii mai deștepți sunt mai greu de mințit, oamenii sătui sunt mai greu de cumpărat, oamenii focusați sunt mai greu de abătut, oamenii care știu exact ce vor, nu acceptă surogate.
Și, cel mai important, să uităm pentru totdeauna obiceiul nostru de a răspunde la orice provocare prin 3 argumente contra. Să trecem la modelul - 3 variante pro la orice provocare.
Azi aud cum concetățenii mei suspină: La ce-mi trebuie mie călătorii fără viză? Ce, eu am bani? Ce n-am văzut eu acolo, în Europa? Eu le-ași propune să se gândească altfel: Măi, chiar ași vrea să merg și să văd, cum e acolo, în Europa ceea, poate chiar e bine. Am să pun bani de-o parte și la vară mă duc să văd cum e. Îmi rog băiatul să-mi cumpere din timp un bilet la avion, cel mai ieftin, îmi sun cumetrul din Roma, Padova, Barcelona, Lisabona, de unde aveți un cumetru, și îl rog să mă primească pentru 2 nopți. Credeți-mă, călătoria nu va costa mai mult decât participarea la 2 nunți moldovenești.
Da poate vecinii și rudele când vin la petrecere la Dvs și vă aduc tot felul de cadouri pe care oricum nu le folosiți, mai bine pun mână de la mână și vă cumpără acest bilet, sau poate chiar le ajunge și de o cazare scurtă?
Este un film sovietic care îmi place foarte mult, Charodei se numește, cu Abdulov în rolul principal. Și acolo este o frază genială, când un mag îi spune cam așa eroului: Ivan, dacă vrei să treci prin perete, nu te arunca la el ca un taur, ci sparge-l cu gândul "вижу цель, не вижу преград", adică văd ținta, nu văd barierele.

Cum le-a șters nasul Sofia Rotaru la toți pseudo-bărbații

În URSS și în Rusia cultul ofițerului este de neclintit. El este eliberatorul, eroul, cel care nu trădează niciodată, în special, Patria. Însă rușii au primit cu mare bucurie în rândurile propriei armate o herghelie întreagă de ofițeri ucrainieni care jurase anterior credință Ucrainei, și au trădat-o.Ccred că printre ei sunt suficient de mulți dintre cei, care acum 22 de ani deja jurase credință URSS dar nu au vrut să meargă în Rusia dintr-un motiv prea banal - în Ucraina poți să faci serviciul marin doar la Marea Neagră, unde e cald și bine. Pe când în Rusia riscau să ajungă la marea Barenț sau prin Kamceatka. Au trădat atunci și au trădat acum, conjunctural.
Astfel, armata rusă a demonstrat, că trădătorii sunt mai aproape de ei decât cei, care cu prețul propriei vieți și cariere nu își calcă jurământul.
Sofia Rotaru, prin ne-renunțarea la cetățenia ucraineană, chiar dacă are proprietăți în Crimea și are un interes artistic(și financiar, să fim sinceri) pentru piața rusească, a șters nasul la toată turma de trădători și a demonstrat, că sângele apă nu se face.

Olimpiada. Începutul sfârșitului

În fond, nu vreau să fac o analiză politică. Pentru că atunci când mi-e greață de ceva, prefer să nu calc în (englezește vorbind). Poziția mea referitor la scremăturile Rusiei de a se poziționa (re-poziționa) drept salvator al tuturor, indiferent de faptul, vor aceștia să fie salvați sau nu vor, este clară și nu mi-o schimb. Stai, omule în casa (cușca, bârlogul) tău și lasă-ne să ne trăim viața așa cum vrem noi, în prostia noastră, gemând de propriile noastre greșeli și bucurându-ne de micile realizări. Azi mi-am dat seama de o paralelă istorică pe care nu putem să o ignorăm și vreau să o împărtășesc.
Anul 1980. Moscova. Olimpiada. Cea mai tare de până atunci. La tribună - un tip care deja se bâlbâie și care nu mai înțelege unde este în realitate. Apogeul socialismului. Forțele militare sovietice sunt în Afganistan. Câteva țări boicotează JO. Apoi, începe să se ofilească totul, intervine ceea ce numim azi Zastoy. Mamele care își întâmpină acasă feciorii în sicrie de metal, blestemă regimul. Peste 12 ani URSS este deja o amintire. Cursa înarmării demolează completamente economia sovietică și dependența unui imperiu de ambițiile militare se dovedește a fi într-atât de păguboasă, încât nici până astăzi, în niciuna dintre fostele republici, economia nu este restabilită. Lăsați poveștile cu Rusia care s-a refăcut. Pe naiba! Dincolo de Moscova e prăpăd.
Anul 2014. Soci. Olimpiada. Cea mai tare de până atunci. La tribună - un tip care încă nu se bâlbâie, dar care deja pierde simțul realității. Apogeul noii democrații ruse. Planul pentru Ucraina este deja clar, doar că întârzie să fie pus în aplicație, ca să nu boicoteze nimeni vădit JO. Doar unii șefi de state o fac. Apoi începe să se ofilească. Pretenții asupra Crimeei. Scrisori de jele din Transnistria. Apeluri din Estul Ucrainei. Mamele Rusiei deja și-au primit copii în zinc din Groznii și blestemă regimul; cele din Crimeea încă nu au realizat că fiii lor vor fi mobilizați și trimiși pe oriunde ca și carne de tun. Economia, subjugată de data asta de ambițiile Gazpromului și ale armatei care începe să simtă miros de sânge, dictează regulile jocului. A doua zi de la anexarea Crimeei deja se știe ce va fi cu zăcămintele de gaze, cu coasta marină, cu turismul. Cineva calculează repede. Apropos, tătarilor ( a câta zi e după "eliberare"? a patra!) deja li s-a propus să elibereze ei deja teritoriile "ocupate ilegal și abuziv după 1990" și care urmează a trece în uzul societății în favoarea unor alte teritorii care le vor fi propuse. A da, cei dintre ei care vor fi deosebit de activi în acest proces, vor primi și posturi înalte în administrație.
Deja vue? Ce va fi peste 12 ani cu Rusia? Putin, de dragul democrației, mai are un mandat jumate. Apoi vine următorul și cine știe, dacă nu se îneacă cu ce-a încercat să înghită predecesorul său. Apropos, tot azi un zălud propunea să includă Sevastopolul în lista orașelor candidate pentru a găzdui olimpiada de vară din 2024 sau 2028, nu mai țin minte exact. 
Istoria se repetă. Ne auzim în 2026?