În cazul lor este și curajul parte din fericire. Părinții mei sunt niște curajoși care niciodată nu s-au temut să ia decizii importante. Uneori le-au luat fără să stea pe gânduri, știind că doar de ei depinde rezultatul. Lucrul acesta m-au învățat și pe mine. Să nu te temi să trăiești. Mama mea are o vorbă: "Nu te apuca numai de un singur lucru, că ai putea să intri de unde ai ieșit. În rest, omul le poate face pe toate!"
La vărsta pe care o au, mama - 64 iar tata 73, părinții mei sunt uneori mai ceva ca niște copii. Nu că ar fi naivi sau ar cădea în infantilism. Pe ei îi molipsești ușor cu idei, ei știu să râdă din suflet și să-și facă planuri. Și asta mă bucură. Tata, care lucrează până acum și chiar e foarte eficient și prețuit de colegii lui, are uneori atâta energie, că noi cu greu îi putem face față.
Mă uit la ei și încerc să învăț să mențin același ritm și același spirit în familie. Să nu mă sperii de greutăți, să nu aduc problemele de la serviciu peste pragul casei, sau dacă le aduc, să le țin numai pentru mine și să nu mă descarc pe cei dragi. Să fac uneori surprize, să iau unele decizii care, privite dintr-o parte, par cu totul anapoda, să râd atunci când e mai greu și să râd de mine însumi când e cazul.
Cel mai mult m-a bucurat o frază pe care mi-au zis-o ieri: "Îți închipui, când Andrieș o să aibă 20 de ani, noi o sărbătorim nunta de aur?!". Mămică și tăticu, eu vă iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu