Selecționata lu' Sasha sau despre cum am fost eu la fotbal.

Ce să vă spun, mie îmi place să merg la fotbal. Îmi place atmosfera, așteptarea, aroma de iarbă proaspăt cosită, deaceea, după cum vă dați bine seama, vineri seara am fost la Moldova-Anglia. În minuni nu cred, deaceea mă așteptam să mâncăm bătaie. Dar spectacolul la care am asistat m-a întristat amarnic.

Mai întâi despre lucrurile bune:

Bravo celor care le-a venit în cap să scrie textul imnului RM pe panoul de informații. Așa am uzit și eu, în sfârțit, stadionul intonându-l.

Coridoarele de securitate erau multe, dar nu au fost greu de trecut.

Ei și acum...

La început nu înțelegeam, de ce pe tricourile alor noștri nu erau imprimate numele. Zic, nu sunt atât de cunoscuți ca englezii, care, totuși le aveau imprimate. Mă gândeam la soarta lor de fotbaliști, cum îi observă și îi promovează agenții. Pe urmă zic, poate nu au echipament suficient și cine este convocat, acela și îmbracă, anonim, tricoul. Într-un final am înțeles: cu o astfel de prestanță e mai bine să nu ieși în evidență.

Când Lampard ne-a înșurubat primele două goluri eu măcar nu m-am supărat, că am zis, de, el e star, are dreptul, dar pe urmă au început să intre mingile gârlă pe poarta noastră și atunci am zis că e ceva putred la ai noștri.

Soarta a făcut să avem bilete chiar lângă banca tehnică a moldovenilor. Știți ce am auzit tot meciul? Pe Ion Caras, care cu toate intonațiile posibile vocifera:
-Sasha!
-Sasha?
-Sssaaaashaaa...., și tot așa.

Eu așa și nu am înțeles cărui Sasha se adresează, chit că pe teren erau minim 3. Și doar așa - pe nume, fără să facă vre-o precizare de tipul: Sasha, dă pase mai lungi, Sasha, păstrează poziția, Sasha, repliază-te. Așa că utilitatea gemetelor lui Caras a rămas pentru mine o profundă enigmă. La fel ca și următorul comentariu, la adresa unui fundaș de-al nostru, pe care i-l adresa lui Ion Testimițeanu, prezent și el pe banca tehnică și pe care îl citezu cu scuzele de rigoare: Nu posmotri na nego, b..., on je ni h... ne umeiet. Atunci, mă întrb eu, de ce l-ai convocat Domnule Caras?

Meciul, mai pe scurt, mi-a amintit de o scenă din filmul Gladiatorul, țineți minte, când luptătorii noi veniți intră pentru prima oară pe Coliseum și de emoții, frică și vuiet unul dintre ei face pe el. Cam așa a arătat și selecționata noastră, doar că acolo s-a găsit un Maximus care să-i țină în mâni. Al nostru Maximus, însă, ați văzut, probabil și singuri.