miercuri, 5 septembrie 2012

Sercice de Moldova. (I)

Probabil, mi-a fost lene. Sau nu am avut inspirație, sau vara a fost prea călduroasă, dar nu am mai intrat pe propriul blog din februarie. Azi revin. Și ma apuc de scris despre lucrurile cel puțin ciudate, dacă nu prostești cu care mă coicnesc zilnic și care mă enervează. Uneori, voi scrie și despre lucruri frumoase și emoționante. Azi încep cu colecția de prostii.

Alaltăieri reveneam din vacanță. Ora trecută de miezul nopții. Aeroportul Chișinău. Un singur avion aterizat - cel din Antalia. Controlul pașapoartelor - fără nici o problemă. Deja mă vedeam în pat, dormind, pentru că a doua zi urma să fiu la serviciu. Probabil că despre asta nu știa și administrația Aeroportului, care ne-a pus bagajele pe bandă rulantă abia peste 45 de minute. În tot acest răstimp m-am întrebat dacă poate Dl Jardan le descarcă singur din hala avionului. Altfel nu pot să înțeleg cum naiba i-a luat trei sferturi de oră ca s-o facă.

Aseara, din pură coincidență geografică am mers la restaurantul Roata Vremii de pe H. Botev. N-am ce să zic, frumoase flori și grădină. Dar eu aveam o simplă întâlnire, vroiam să petrec o oră cu fună-mea care era în Chișinău pentru 2 zile și nu aveam alt timp la dispoziție. Ne așezăm. Comandăm 2 beri obișnuite și una fără alcool. Ca să vezi - fără alcool nu au. Ș-atunci mă întreb - da ce fac oamenii care sunt la volan? Sau nu ne pasă că zilnic sunt stopați sute de șoferi cu alcolemie? Bine zic, aduceți-ne 2 beri și un suc. După care urmează ceva halucinant - noi nu servim numai băuturi. Trebuie să comandați și ceva de mâncare. Uite ăsta marketing de Moldova, frate! Da poate eu vreau să comand mai târziu! Sau poate că azi nu mi-e foame, da poate că nu vreau să mănânc. Ași mai fi înțeles pretenția dacă ar fi fost restaurantul arhiplin, dar așa - pe naiba, eram noi 3 și la o altă masă încă 6 persoane. Deci le place mai mult să stea degeaba, decât, urmând logica lor - să servească ceea ce dorești. Doar din motivul că aveam prea puțin timp la dispoziție am comandat și trei plăcinte de la Roata Vremii. Pe care nici n-am pus gura, au fost de decor. Le-am achitat, desigur. Și chiar dacă nu mor de vre-o 150 de lei cât au fost, oricum, sunt banii meii vreau să-i cheltui pe ceea ce vreau eu. La sfârșit, i-am zis cucoanei să-mi dea plăcintele la pachet. Sincer, deoarece nu aveam nici o poftă de plăcinte și pentru că înțelegeam că a doua zi vor fi țepene, le-am făcut surpriză lui Mozzart și Sher - câinii mei. Pentru că marketingul de la Roata Vremii e gândit pentru câini mai mult decât pentru oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu