40 de ani și un week-end

Se consacră tuturor celor, care m-au felicitat de ziua mea

Dacă ar fi sa mă descriu poetic, ași spune despre mine că sunt "Fata care aduce toamna". Explicația e simplă. Încă de când eram mică mama obișnuia să spună: "Am observat încă de când te-am născut pe tine. Am intrat în maternitate și era vară, când am plecat acasă peste 3 zile era toamnă. Și asta se repetă în fiecare an". 2010 nu este o excepție. Vedeți cât de brusc s-a răcit afară?

Dacă las de o parte poezia, ocazia asta a împlinirii a 40 de ani, chiar dacă nu-mi provoacă dureri de cap, mă face, totuși, să trec la socoteală ce am pierdut și ce am câștigat în acest răstimp.

Hai să vă spun despre pierderi.

Din 40 cât am trăit, vre-o 20 au fost degeaba. Adică au fost plini de complexe. Ba ca nu sunt îndeajuns de deșteaptă, ba că-s grasă, ba că-s urâtă. De pe la vre-o 25 de ani am lăsat dracului aceste gânduri și m-am concentrat la lucruri serioase. Totuși, ce n-am mai făcut ân acești 40 de ani?

- nu am reușit să țin regim alimentar mai mult de o săptămână, și asta doar o singură dată în viață.

- nu am scris o carte la 30 de ani, așa cum planificasem. Ce e drept am scris-o la 39.

- nu m-am făcut Președinte de țară, așa cum declarasem pe la 24, dar, vorba cea, mai am timp.

- nu m-am făcut primadonna operei naționale și nici campioană olimpică la patinaj artistic, așa cum mă vedeam în visele mele megalomanice de copil.

- nu m-am făcut doctor în științe așa cum au vrut tata și mama, ce e drept, acum recuperez.

- și, lucru foarte regretabil, așa și n-am avut niciodată curajul să spun celor care au meritat: mă, măgarule, sau fa, măgărițo... Și acum am o listă doldora de candidați cărora ar fi trebuit să le-o zic.

Ce lucruri bune am făcut?

- un nume de care nu mi-i rușine. Cu toate că, vorba unei prietene de-ale mele: "Liudca, la reputația noastră uneori ar merita să organizăm și niște compromat, că va zice lumea că suntem proaste!"

- un copil care s-ar putea să-mi semene, doar că nu am învățat încă prea bine cum trebuie să fii un părinte bun. Îl educ mai mult din intuiție.

- am avut flerul să nu mă mărit la o vârstă fragedă, astfel beneficiind de un mare privilegiu: când colegele mele erau deja sătule de căsnicie și gata să divorțeze, eu abia intenționam să mă mărit. Întârzierea asta mi-a permis să găsesc soțul potrivit, care știa de la bun început ce podoabă are, eu, de altfel, ne fiind, probabil, soția ideală. În schimb cu mine nu te plictisești niciodată!

- nu am trădat. Am preferat să pierd. Nu toți cei pe care nu i-am trădat au apreciat acest lucru.

Acum, aceste find scrise, mulțumesc tuturor acelor care m-au felicitat anul acesta sau în oricare alt an, pentru că e foarte plăcut să știi, că oamenii au un cuvânt bun și pentru tine.