În noaptea de Revelion încă mai aștept că poate Moș Crăciun există cu adevărat. Nu obligatoriu în carne și oase, îmbrăcat în palton roșu sau albastru, ori în suman și valnici (superbă încălțămintea ceea rusească, care se mai găsește la ruși, îi care se cheamă, de fapt, valenki). Un ceva, o forță divină, care să-ți îndeplinească în mod magic, măcar o dată în viață un vis ascuns.
Iar atunci când cade prima zăpadă, îmi place să mă uit noaptea prin geam la dansul monoton al zăpezii, și să fie liniște absolută, iar eu să mă topesc în această magie. De asemenea, îmi place să fiu eu prima care calcă pe omătul proaspăt, pe care nimeni n-a lăsat încă urme, astfel, crezând că deschid o nouă filă din viața mea. Și țin foarte mult, dacă nu reușesc eu să fiu prima, ca urmele primului om care calcă spre casa mea, să fie urmele unui om bun.
Azi a nins la Nord, poate peste noapte cade zăpada și la Chișinău. Tare ași vrea să fie o noapte liniștită, frumoasă și cu lună strălucitoare. Iar mâine dimineașă să ne trezim troieniți, cu zăpadă scârțâind sub picioare, ca apoi, pe la 10, copiii să iasă buluc în curte cu săniuțele. Ați avut sanie când erați mici? Da ați încercat măcar o dată să puneți limba pe metalul săniuței? Eu - da, și verișorul meu, care era cu 6 ani mai mare, a hotărât să se răzbune zdravăn pe mine, sugerându-mi un leac: "dacă te frige limba că ai pus-o pe sanie, - mi-a zis el, - trebuie repejor s-o pui pe cleampa ușii, și-ți trece!" Scurt pe doi: de pe sanie m-au dezlipit in vre-o 3 minute și cu hohote, de la cleampă - în vre-o 10 și cu urlete ca din gură de șarpe.
Vă doresc să aveți urme de oameni buni pe prima zăpadă din acest an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu