luni, 29 noiembrie 2010

Crăcănați

Vă amintiți multitudinea de bancuri cu dileme de genul: "Agitator: Țata noastre este acum deja cu un picior in comunism. Din sală: Și mult o să stăm noi așa crăcănați?" sau : "Toate animalele frumoase - la stanga, cele deștepte - la dreapta. Maimuța: Și eu ce ar trebui să fac, să mă dezbin în două?"

Cam așa apare și situația în care suntem noi acum, dependenți de un singur vot care, dacă vrea, se duce la PD (alias AIE), sau la PCRM, alias - come back. Așa că nu m-a mirat deloc întrebarea pe care mi-a pus-o azi trezoriera noastră: "Ei, azi cum să vă zic, Doamna sau Tovarășa?" Mi-am dat seama că rămânem în continuare crăcănați:
...între trecut și viitor
...între comunism și liberalism
...între Europa și Asia
...între curaj și lașitate
...între avânt și lene.

Cu ceva zile în urmă glumeam și puneam pariuri cu prietenii: cum se va numi R. Moldova în continuare? Republica Comunistă Moldova? Republica liberală Filat? Republica Populară Plohotniuc? Republica Antimafiotă Mocănească? Paradoxal, dar niciuna dintre aceste denumiri nu ne vine la îndemână, pentru că rezultatele votului arată că noi nu vrem nimic concret, nici de dreapta, nici de stânga. Nouă ne place să stăm așa, crăcănați, iar alții să decidă ce să facă cu noi: să ne dea o mană de ajutor de pe un mal sau altul al prăpastiei, să ne dea o îmbrâncitură, sau, și mai rău, să profite de noi în poziția în care am înțepenit.

2 comentarii:

  1. Oricât de tristă ar fi situaţia, e bine că ne mai păstrăm umorul şi... optimismul, aşa crăcănat cum e şi el...

    RăspundețiȘtergere
  2. Din păcate pașii sunt foarte mici pentru viteza cu care se mișcă lumea. Dar o să trecem și peste asta. AIE va cotinua din 3 partide + 2-3 eroi (nu trădători) de la PCRM.

    Unoeri am impresia că estonienii gîndesc repede și voresc încet iar la moldoveni totul e exact invers.

    RăspundețiȘtergere