ANRE, da Moldova Gaz o ia razna!

Citesc azi in ziare:

Consumatorii casnici, deserviţi în prezent de Chişinău-Gaz, vor semna noile contracte în termen de 30 de zile cu Moldova-Gaz.

Pentru asta, chişinăuienii sunt îndemnaţi să contacteze reprezentanţele de sector ale furnizorului de gaze naturale. Pe parcursul lunii ianuarie, contractele vor fi semnate la domiciliu, la solicitarea beneficiarului. După expirarea acestui termen, consumatorii riscă să fie debranşaţi de la livrarea gazului natural. Pentru reconectare vor trebui să achite o taxă de 150 de lei.

Si acum, dati-mi voie sa intreb:

1. Da care-i fișca pentru care eu ca și consumator sunt obligată să răspund cu debranșarea pentru fanteziile voastre? 

2. Da care-i ocazia pentru care tu mă pui să-ți plătesc 150 lei pentru o debranșare samovolnică? 

3. Da tu o să vii să-mi semnez contractul atunci când eu sunt acasă, sau vrei să-mi iau liber de la serviciu ca să stau o zi acasă până ajungi tu la mine și când îți convine ție? 

4. Da tu special ai așteptat până iarna ca să faci matrapazlâcul acesta? 

5. Da asta-i surpriza ta specială de Crăciun? 

6. Da tu esti sigur că ai suficienț de mulți angajați ca să reușească să finiseze totul într-o lună, că eu am dat contractul meu la semnare din mai si inca nu mi l-ati inapoiat? 

7. Da cum de v-o venit vouă în cap ideia asta genială cu 150 lei și ce bortă financiară vreți să astupați cu ea? 

8. Da ANRE știe de ideia asta a ta?

Ești din Nisporeni? Ajută!

Săptămâna trecută am aflat despre o frumoasă inițiativă a Dorinei Arsene și a școlii ABeZe - de a organiza un Târg de Crăciun, veniturile căruia vor fi donate Centrului Comunitar de la Nisporeni. Vestea a venit foarte simplu. Un telefon, un Alo! și întrebarea:

- Sunteți din Nisporeni?  Înseamnă că sunteți cu noi.

Chiar, suntem atâția din Nisporeni în Chișinău! Colegi, prieteni, cunoștințe. Pe toți ne leagă amintiri frumoase - școala, parcul, școala de muzică, de arte plastice sau școala sportivă, Ghiharea sau culesul poamei în primul trimestru de școală. Suntem zeci, poate chiar sute. Unii trec mai des pe la Nisporeni, alții - nu prea. Sunt oameni pe care îi cunoaște o lume întreagă, dar despre care noi nici nu știm că sunt pământeni de-ai noștri. Haideți să ne întâlnim pe 16 decembrie la Muzeul Național de arte, al cărui director, de altfel, tot nisporenean de-al nostru este, între 12 și 16, unde putem cumpăra lucruri frumoase prezentate de artiști și meșteri populari, astfel donând din sufletul nostru de nisporeneni pentru cei 30 de copii care frecventează centrul.  

Ești din Nisporeni? Deci, ești de-al nostru!

Marketingul foamei

Prima lecție de marketing politic a fost formulată încă în antichitate și o cunoaște, probabil, fiecare - e vorba de celebra "Pâine și circ", sau "Pâine și distracții" - formulă valabilă, de altfel, și astăzi. Doar că nu mă așteptam să o văd atât de subtil utilizată la Chișinău - nu știu, este o chestie gândită sau una făcută la întâmplare, dar efectele acesteia pot fi dramatice.

Pentru a vă da seama unde vreau să ajung, voi face referință la o carte, citită încă prin 1992 - "Cunoașterea inutilă" de Jean Francois Revel - celebră, de altfel. Citind-o, am înțeles pentru prima oară cum poți educa o generație de proști încă din școală. Chiar prin intermediul manualelor de matematică, ca să nu mai vorbim despre istorie sau filosofie. Cum se întâmplă cu matematica? Păi foarte simplu. Dacă din cl. I până în a XII problemele vor fi de tipul: "din stația Chișinău pleacă un tren spre Vladivostok cu viteza X si face Y ore în drum, care este distanța dintre aceste două orașe?" sau "Dinspre Moscova spre Chișinău și dinspre Chișinău spre Moscova au pornit concomitent două avioane... etc. etc.etc. ", atunci de ce să ne mirăm că spre 16-18 ani foștii elevi vor fi siguri că trenurile și avioanele merg doar în aceste direcții și niciodată nu vor exemplifica cu Parisul, Bucureștiul sau Viena. E un fel de a limita cunoștințele de bază, de a le face, vorba lui Revel, inutile. Tot ceea ce nu este repetat cu insistență pare a fi redundant, complicat și inutil.

Dar să revenim la marketingul politic. Se știe că până și câinii la circ sunt gata să facă pentru recompensă trucuri care mai de care. Același lucru este valabil și pentru oameni - când sunt flămânzi, sunt mai receptivi, mai concentrați, ca să nu-și piardă din energie. Asta e partea cu fiziologia.

Totodată, aflați în spații închise și puși să aștepte, oamenii caută cu ce să se ocupe și, orice hârtie lipită pe vre-un perete, devine obiect de interes maxim. Anume prin aceasta se explică eficacitatea publicității în lift, WC, transport public., etc. Asta e partea cu marketingul.

Ei, ieri am văzut exploatarea acestor două principii pentru transmiterea de ceea ce Revel numea "cunoaștere inutilă". Eram flămândă și am intrat să iau prânzul "La plăcinte". Trebuia să aștept vreo 10 min, așa că, logic, am început să citesc materialele printate și expuse pe toate mesele, în care sunt pasaje din istoria Moldovei. La început am zis că uite, ce bravo sunt băieții ăștia, s-au gândit la clienți, la timpul, nervii și cultura lor. Însă ceea ce am citit și ce am fotografiat (vezi alăturat) nu m-a mai încântat defel. Este manipulare, citată și promovată de moldovenii.md și activiștii lor. Și este o comunicare periculoasă. De genul problemelor cu trenurile. Și mi-i rușine pentru cei, care au decis să exploateze marketingul foamei pe noi. Cu atât mai mult, cu cât documentele au fost grijuliu traduse și în rusă, iar eu pun pariu că rușii, de cele mai dese ori, citesc istoria Moldovei doar din întâmplare, cum e și cazul acestor fițuici propagandistice.

Țara de la o margine de drum

Săptămâna trecută aveam de mers la o ceremonie la Bălți. Fiind o ceremonie de familie, am convins-o să meargă și pe mămica, ea nefiind tare ducarniță de felul ei. Am mers pe traseul care trece prin Orhei, ca să vedem cum se repară drumul și acest peisaj industrial, de altfel, ne-a plăcut tuturor. Dar m-a impresionat o vorbă de-a mamei, pe car mi-a spus-o la sfârșitul acestei călătorii:

- Știi, m-am tot uitat pe geam și, parcă am văzut două țări diferite: una - frumoasă și bogată pe șosea, în mașini noi și scumpe, și alta - pe marginea drumului, cu case vechi, dărăpănate și căzută în amorțire.

Salariul: ni-l dau sau îl câștigăm?

Ieri am prins un crâmpei din Fabrica la Publika TV. Invitații discutau despre ce îi sperie pe investitorii străini în Moldova. La un moment dat, Dumitru Braghiș a menționat, că una dintre problemele de bază la ora actuală este lipsa brațelor de muncă, în special, lipsa muncitorilor calificați. Foarte corectă observație, de altfel. La un moment dat, ex-Premierul a punctat un adevăr:

- Vrem să avem agricultură performantă, să aducem supertractoare din Japonia, dar, spuneți-mi, vă rog, avem vre-un mecanizator calificat, capabil să se ocupe profesionist de exploatarea și menținerea acestora? Cei cât de cât calificați sunt demult plecați în afară.

Și aici, ta-ra-ram, intervine un nu știu cine (chiar nu-l cunosc pe acest invitat) cu "soluția veșnică":

- Dapoi aduceți-le și salarii mari și o să se gasească!

Way, vă întreb eu, da ce omului i se adaugă minte de la salariu? Sau ce înseamnă aduceți-le, dați-le? Salariul se câștigă, așa, cu titlu de informație pentru Domnul respectiv. Și eu nu cred că un mecanizator de-a dreptul profesionist, care ar lucra pe un tractor performant, nu ar avea un salariu bun. Desigur, el nu ar fi egal cu salariul directorului firmei car produce acest tractor. Dar unul decent cu siguranță ar fi.

Tot pentru informație, vreau să vă spun că vara aceasta niște rude de-ale mele așa și nu au putut găsi muncitori cu ziua la prășit cu condițiile 150 lei/ziua plus mancare. Cei cărora le-au propus au strâmbat din nas și au răspuns că ce, sunt proști să stea în căldura asta pentru așa bani?!

Babele din curtea mea descoperă Europa

În curtea blocului în care locuiesc părinții mei există un pluton de babe care, din câte înțeleg eu, sunt rău certate cu toți, în afară de comuniști. Ele sunt fane și nostalgice NIT, AIE este o sperietoare pentru fiecare dintre ele în parte și pentru pluton în general. Dacă vă spun că majoritatea dintre ele au lucrat în KGB sau MAI pe timpurile sovietice sau că sunt văduve de ofițeri din aceleași structuri cred că nu mai e nevoie de detalizări.

Au un scaun îndrăgit pe care se adună și își varsă supărarile, nu numai pe putere, ci și pe noi, cei care le deranjăm liniștea cu mașinile noastre când le parcăm, pe copiii din curte, pentru că toți sunt, în opinia lor, gălăgioși și needucați, așa că eu, când cobor din mașină mă strădui să mă fac invizibilă, ca să nu nimeresc în gura și ochii lor.

Aseară însă, aud că mă strigă în cor:

- Liuda, Lida, ai văzut, ne-a pus Europa lumină!

Primele treizeci de secunde stăteam buimăcită, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă, care este metafora, că pentru ele lumina vine numai de la Răsărit și le-a adus-o Lenin. Încercam să ghicesc ce au în vedere, dar nu-mi reușea.

- Ce zic, n-avem lumină? S-a scumpit lumina și eu nu știu?
- Nu, răspund babele în cor, intră în casă și ai să vezi?

Nu înțelegeam ce trebuia să văd. Lumina în apartament arde, casa scărilor din scara noastră întotdeauna au fost iluminată, din acest punct de vedere babele sunt de toată lauda, păstrează o curățenie și o ordine  exemplară în bloc.

În sfârșit, am dezlegat misterul. De dimineață fusese cei de la Union Fenosa și instalase la scară sensori de mișcare care permit aprinderea becurilor doar când intră cineva în bloc. Ce să vă spun, babele mele erau pentru prima dată pozitive și agitate - au văzut Europa cu ochii lor. Au înțeles, probabil, că Europa înseamnă nu numai opozitul Rusiei după care tânjesc, ci și un șir de beneficii minore la prima vedere, dar importante și utile la modul general.

Eu, vaca de muls...

"Domnule Negruța, vă rugăm să nu priviți diaspora ca vacă de muls a Republicii, ocupați-vă mai bine de impozitarea miliardarilor din Chișinău". - iată un citat dintr-o recentă scrisoare a diasporei moldovenești adresată Ministrului finanțelor cu ocazia anunțării prețului la vinietă pentru mașinile cu numere de înmatriculare străine. 

Atunci, dați-mi voie să scriu și eu o scrisoare Domnului Ministru, din numele meu personal și al celor de alde mine, care, eventual, putem fi priviți ca niște vaci de muls. 

Multstimate Domnule Ministru!

Noi, cetățenii acestei țări, care am rămas aici, care muncim oficial și ne plătim impozitele, nu ne supăram pe statutul nostru de vaci de muls. Noi, cu bruma de impozite pe care o asigurăm, suntem gata, fără nici o problemă, să asigurăm pensiile (chiar și așa, mizere cum sunt), pentru bătrânii lăsați de copii lor fără sprijin, în timp ce ei se află la muncă peste hotare, să asigurăm salariile (așa cum sunt ele), pentru profesorii care le învață copiii și pentru medicii, la care apelează atunci când revin acasă (pentru că în Europa sunt prea scumpi). 

Noi vom aduna banii necesari pentru returnarea creditelor acordate pentru reparația drumurilor, care acum moldovenilor veniți în vacanță li se par oribile, iar vinieta pentru care este o povară imposibilă de dus pentru aceștia.  

Noi suntem nespus de bucuroși de modul în care se petrec lucrurile în Moldova în perioada sărbătorilor de Paști și în perioada estivală, când ei, reveniți acasă, doresc să-și rezolve problemele cât mai urgent, strecurând banii (probabil, cei economisiți pe vinietă) celor care le rezolvă aceste probleme și aducându-și propriul aport în "lupta" cu corupția. Ne place cum evoluiază prețurile la apartamente, după ce trag ei câte o raită pe acasă. Și chiar ne place modul în care oscilează cursul valutar în această perioadă.    

Pentru că noi, cei rămași acasă, în mare parte nu suntem miliardarii de Chisinau despre care tot ei amintesc în demersul său, - noi suntem vacile de muls, probabil, odată ce conaționalii noștri așa consideră.  

P.S: nu încercați să-mi aprindeți paie în cap cu argumente de tipul "nimeni nu s-a dus de bine"  ș.a.m.d. Eu respect alegerea lor, respect munca pe care o fac, dar mă adresez acestora, revoltaților: domnilor, aveți puțin bun simț. Eu sunt în stare să calculez cât costă taxele de autobane pe care mergeți aproape săptămânal.  

Service de Moldova (III)

Astazi am auzit o publicitate care m-a amuzat nespus. Era vorva de o oferta cu reducere 50% pentru un examen complex ginecologic. Foarte bine, puteti spune, dar ce-i aici de ras? Va spun. Serviciile de ginecologie erau oferite de clinica OFTALMOCORECT.

Adica, dati-mi voie sa va intreb, care-i poanta: pacienetele sunt invitate la consult, iar cei care au nevoie de corectie a vederii sunt invitati pe post de asistenti, ca sa-si concentreze ochii intr-un punct si sa scape de strabism, sau sa-si antreneze focusul?!

Wai baieti, ori schimbati denumirea clinicii, ori nu faceti publicitate!

Selecționata lu' Sasha sau despre cum am fost eu la fotbal.

Ce să vă spun, mie îmi place să merg la fotbal. Îmi place atmosfera, așteptarea, aroma de iarbă proaspăt cosită, deaceea, după cum vă dați bine seama, vineri seara am fost la Moldova-Anglia. În minuni nu cred, deaceea mă așteptam să mâncăm bătaie. Dar spectacolul la care am asistat m-a întristat amarnic.

Mai întâi despre lucrurile bune:

Bravo celor care le-a venit în cap să scrie textul imnului RM pe panoul de informații. Așa am uzit și eu, în sfârțit, stadionul intonându-l.

Coridoarele de securitate erau multe, dar nu au fost greu de trecut.

Ei și acum...

La început nu înțelegeam, de ce pe tricourile alor noștri nu erau imprimate numele. Zic, nu sunt atât de cunoscuți ca englezii, care, totuși le aveau imprimate. Mă gândeam la soarta lor de fotbaliști, cum îi observă și îi promovează agenții. Pe urmă zic, poate nu au echipament suficient și cine este convocat, acela și îmbracă, anonim, tricoul. Într-un final am înțeles: cu o astfel de prestanță e mai bine să nu ieși în evidență.

Când Lampard ne-a înșurubat primele două goluri eu măcar nu m-am supărat, că am zis, de, el e star, are dreptul, dar pe urmă au început să intre mingile gârlă pe poarta noastră și atunci am zis că e ceva putred la ai noștri.

Soarta a făcut să avem bilete chiar lângă banca tehnică a moldovenilor. Știți ce am auzit tot meciul? Pe Ion Caras, care cu toate intonațiile posibile vocifera:
-Sasha!
-Sasha?
-Sssaaaashaaa...., și tot așa.

Eu așa și nu am înțeles cărui Sasha se adresează, chit că pe teren erau minim 3. Și doar așa - pe nume, fără să facă vre-o precizare de tipul: Sasha, dă pase mai lungi, Sasha, păstrează poziția, Sasha, repliază-te. Așa că utilitatea gemetelor lui Caras a rămas pentru mine o profundă enigmă. La fel ca și următorul comentariu, la adresa unui fundaș de-al nostru, pe care i-l adresa lui Ion Testimițeanu, prezent și el pe banca tehnică și pe care îl citezu cu scuzele de rigoare: Nu posmotri na nego, b..., on je ni h... ne umeiet. Atunci, mă întrb eu, de ce l-ai convocat Domnule Caras?

Meciul, mai pe scurt, mi-a amintit de o scenă din filmul Gladiatorul, țineți minte, când luptătorii noi veniți intră pentru prima oară pe Coliseum și de emoții, frică și vuiet unul dintre ei face pe el. Cam așa a arătat și selecționata noastră, doar că acolo s-a găsit un Maximus care să-i țină în mâni. Al nostru Maximus, însă, ați văzut, probabil și singuri.

Matematica școlii

Urmăream ieri un reportaj despre vizita lui Marian Lupu la Edineț și discuția acestuia cu profesorii din școlile locale. Și, sincer vorbind, după mai multe reportaje de acest gen nu înțeleg câteva lucruri:

1.  De unde vine supărarea aceasta a profesorilor pentru clasele cu peste 30 de elevi? Eu, personal am învățat în clasă de 36 de elevi. Dintre care 10 au fost eminenți. 3 au luat medalii. Soțul zice că ei tot erau 36. Cam acesta este standardul pentru o școală normală. De ce, adică, un profesor nu poate să muncească decât cu 20-25 de elevi? Să nu-mi argumentați cu performanța, pentru că ea există foarte rar.  Și de cele mai multe ori este garantată de efortul elev+părinți, pentru că de, așa ni se spune azi la școală - părinții au un rol determinant, mizăm pe efortul lor (financiar, moral, educativ, de tot felul). Și părinții depun efortul, pentru că profesorul nu mai vrea să ia parte activă în viața elevului, el nu mai este direct responsabil de reușita acestuia. Vă asigur, că dacă mâine s-ar găsi o formulă de calcul al salariului raportat la numărul de copii instruiți, numărul acestora nu ar mai deranja pe nimeni, ba din contra.

2. De ce s-au trezit copiii din școlile de circumscripție fără bănci și scaune suficiente în clase? Sau nimănui nu i-a dat prin cap să trecă de la balanța unei școli la balanța alteia bănci, scaune sau table de clasă? Să nu-mi spuneți că li s-a dat foc sau au fost cărate pe la case. Pur și simplu, sistemul nostru educațional nu ia în serios procesul de optimizare, sperând că o trece și asta și toate vor reveni la locul lor. Eu zic că majoritatea dintre ei sabotează.

3. Când vom introduce un sistem de evaluare a performanței profesorilor, care să permită părinților să verifice cine le educă copiii? Credeți că degeaba a apărut ideia cu BAC-ul profesorilor? Eu cred că toate cadrele didactice ar trebui să aibă câte un examen anual în baza căruia să li se confere grade, bonusuri, etc. Atunci vor ști și ei cum se simt elevii la BAC și cum să-i pregătească mai bine.

5. Când, în sfârțit, vom elimina sistemul de notare pentru lecțiile de educație muzicală, artă plastică, cultură fizică și educație tehnologică? Eu nu consider că aceste obiecte trebuie să fie eliminate din programele școlare, și nici că absența notării trebuie să știrbească din calitatea predării, ci doar sugerez că actuala formulă de notare pentru cum ai cântat, în cât ai alergat, cum ai desenat sau cum a împletit mama fularul este irelevantă. La aceste lecții copiii trebuie să acumuleze cunoștințe de cultură generală din plăcere.

Service de Moldova (II)

Eu, pentru cei care nu m-au văzut niciodată, am cam un metru și jumătate în înălțime. Atunci când nu vreau să șterg praful de pe lustră declar că am 1m 52cm, când am alte scopuri - spun că am 1 m 56. De ceva timp mai am si vre-o trei cucuie, grație unui designer genial și a unui alt geniu care i-a aprobat proiectele. Explic.

Moldova Agroindbank a decis, probabil, să crească securitatea celor care retrag bani de la bancomatele sale, atașând la ele un fel de semicabine. Frumoasă intenție, doar că aceste semicabine (păcat că nu pot atașa acum fotografia) sunt montate astfel, încât la intrare trebuie să stai vre-o treizeci de secunde ca să calculezi traiectoria mișcătii și să decizi cum pătrunzi înăuntru, iar la ieșire, când uiți să te mai gândești la lucrul acesta, te întorci și te pocnești de ele exact în frunte.

Acum îi  întreb pe cei de la MAIB: dacă cei cu înălțime mea și a Președintei Dvs, și care constituim minoritatea populației, ne facem cucuie în cap, atunci ce să mai zicem de clienții cu statură medie și peste mediu? Există o logică simplă a designului, indiferent de destinația acestuia - el trebuie să fie FUNCȚIONAL. Or în cazul vostru omul trebuie să intre și să iasă de sub aceste semicabine pe brânci.  

Sercice de Moldova. (I)

Probabil, mi-a fost lene. Sau nu am avut inspirație, sau vara a fost prea călduroasă, dar nu am mai intrat pe propriul blog din februarie. Azi revin. Și ma apuc de scris despre lucrurile cel puțin ciudate, dacă nu prostești cu care mă coicnesc zilnic și care mă enervează. Uneori, voi scrie și despre lucruri frumoase și emoționante. Azi încep cu colecția de prostii.

Alaltăieri reveneam din vacanță. Ora trecută de miezul nopții. Aeroportul Chișinău. Un singur avion aterizat - cel din Antalia. Controlul pașapoartelor - fără nici o problemă. Deja mă vedeam în pat, dormind, pentru că a doua zi urma să fiu la serviciu. Probabil că despre asta nu știa și administrația Aeroportului, care ne-a pus bagajele pe bandă rulantă abia peste 45 de minute. În tot acest răstimp m-am întrebat dacă poate Dl Jardan le descarcă singur din hala avionului. Altfel nu pot să înțeleg cum naiba i-a luat trei sferturi de oră ca s-o facă.

Aseara, din pură coincidență geografică am mers la restaurantul Roata Vremii de pe H. Botev. N-am ce să zic, frumoase flori și grădină. Dar eu aveam o simplă întâlnire, vroiam să petrec o oră cu fună-mea care era în Chișinău pentru 2 zile și nu aveam alt timp la dispoziție. Ne așezăm. Comandăm 2 beri obișnuite și una fără alcool. Ca să vezi - fără alcool nu au. Ș-atunci mă întreb - da ce fac oamenii care sunt la volan? Sau nu ne pasă că zilnic sunt stopați sute de șoferi cu alcolemie? Bine zic, aduceți-ne 2 beri și un suc. După care urmează ceva halucinant - noi nu servim numai băuturi. Trebuie să comandați și ceva de mâncare. Uite ăsta marketing de Moldova, frate! Da poate eu vreau să comand mai târziu! Sau poate că azi nu mi-e foame, da poate că nu vreau să mănânc. Ași mai fi înțeles pretenția dacă ar fi fost restaurantul arhiplin, dar așa - pe naiba, eram noi 3 și la o altă masă încă 6 persoane. Deci le place mai mult să stea degeaba, decât, urmând logica lor - să servească ceea ce dorești. Doar din motivul că aveam prea puțin timp la dispoziție am comandat și trei plăcinte de la Roata Vremii. Pe care nici n-am pus gura, au fost de decor. Le-am achitat, desigur. Și chiar dacă nu mor de vre-o 150 de lei cât au fost, oricum, sunt banii meii vreau să-i cheltui pe ceea ce vreau eu. La sfârșit, i-am zis cucoanei să-mi dea plăcintele la pachet. Sincer, deoarece nu aveam nici o poftă de plăcinte și pentru că înțelegeam că a doua zi vor fi țepene, le-am făcut surpriză lui Mozzart și Sher - câinii mei. Pentru că marketingul de la Roata Vremii e gândit pentru câini mai mult decât pentru oameni.

Sinistrați în capitală. Ghid de inteligență colectivă

Uite că ne-am trezit singuri în fața iernii. Cu temperaturi siberiene, nămeți ca în copilăriei și dacă acum o lună plângeam câ e prea cald, apoi ziceam că ne e dor de zăpada de cândva acum iar ne plângem pe soartă.

În fond, avem și de ce ne plânge. Eu personal, am stat fără căldură 48 de ore și am deja mai bine de 10 zile de când sunt fără apă. Printre prietenii mei mai sunt sinistrați de alde mine, de aceea am zis să scriu despre șmecheriile găsite de mine și ei pentru a face față condițiilor dificile. Poate că vor fi de ajutor cuiva. Sau poate mai scrieți și voi altele, ca să ne ajutăm cu un sfat bun unii pe alții.

În primul rând, vreau să zic că eu după toate aceste întâmplate, am început să-l înțeleg pe Chirtoacă. Eu am o casă, pe care parcă am pregătit-o de iarnă, parcă am făcut tot ce trebuia și oricum a căzut victimă. Apoi am chemat specialiști care mai de care, or, la un anumit moment toată lumea ne-a zis: " Ne pare rău, mai mult nu putem face nimic!" Da el are un oraș cu probleme din astea! Așa dar, iată câteva descoperiri și sfaturi:

1. La bloc în aceste ocndiții este mult mai simplu. Aici, de bine de rău, ai un SEL, care încet, dar reacționează. În sectorul particular ești doar tu și problema ta. Morală: scotocește în agendă, întreabă prietenii, rudele, dar fă rost de numere de telefoane ale instalatorilor, pentru orice eventualitate.

2. Dacă încă mai ai apă, nu închide toate robinetele. Lasă-l pe unul să picure. Asta va asigura circulația apei și va micșora riscul de îngheț. Chetuielile până la urmă nu vor fi enorme.

3. Dacă ți s-a dus cazanul, reacționează imediat și nu lăsa să înghețe apa în sistem. Sau scoate-o pe toată, sau dacă ai soluție antiîngheț, încearcă să nu permiți transformarea ei într-o masă asemeni jeleului. Pentru asta - încălzește țevile cu ceva. Cel mai bine e sa folosești reșouri electrice, ideal - foen industrial, dar uneori și cel de uscat părul te ajută. Mare atenție la locurile de îndoire - acolo sunt cele mai des locurile înghețate. Când folosești reșouri în fântâna de distribuție, improvizează un fel de cort, numai că în nici un caz nu trebuie să acoperi direct reșoul, chiar și pe cel cu ulei.

Pentru a evita suprarăcirea în noaptea accidentului (de obicei lucrurile astea le descoperi seara, atunci când te culci umple niște sticle de plastic cu apă fierbinte și utilizează-le pe post de termofor.

Și încă ceva, cât nu e târziu, bagă în sistem soluție anti îngheț, dacă ai doar apă - s-ar putea să-ți prindă bine.

4. Nu uita să plasezi locul prizei prelungitorului într-o cutie de carton, ca să nu ningă peste ea și să te trezești cu o pană de curent catastrofală. (asta în caul în care trebuie să încălzești la fântâna de afară)

5. Apa s-ar putea s-o ai abia la primăvară, când se topește afară, așa că uite cum te poți descurca:

- pentru WC, curățenie sau spălatul vaselor - adună zăpadă în găleți și las-o să se topească. Dacă vrei să grăbești procesul - o pui pe aragaz. A propos, vă anunț că dintr-o găleată de zăpadă abia de scoți 1 litru de apă.

- a propos de curățenie, poți profita de ocazie și scoate covoarele afară pentru a le curăța cu zăpadă. Efectul - maxim, cost - zero.

- lasă mofturile la o parte și cumpără câteva seturi de veselă din plastic. Așa vei evita problemele cu spălatul vaselor. Cel puțin a unei părți.

- Important! Dacă te confrunți cu o astfel de încercare, nu dispera. Ia-o ca pe o aventură de gen "trupele speciale în aplicație" și continuă să lupți.

Înțeleg că sfaturile mele nu au nici un rost dacă aveți un copil foarte mic, dar sper că nu ați pățit.

Dacă mai cunoașteți șiretlicuri - scriețile în comments-uri, ca să fim utili și altora.

Despre fericirea de a avea o familie fericită

Azi părinții mei sărbătoresc 43 de ani de căsnicie. Eu mă uit dintr-o parte la ei și mă întreb: "Care o fi secretul unei familii fericite?". Pentru că ei chiar sunt fericiți împreună și fiecare în parte. Greutățile prin care au trecut? Bucuriile pe care le-au împărțit? Eu? Nepoțelul?

În cazul lor este și curajul parte din fericire. Părinții mei sunt niște curajoși care niciodată nu s-au temut să ia decizii importante. Uneori le-au luat fără să stea pe gânduri, știind că doar de ei depinde rezultatul. Lucrul acesta m-au învățat și pe mine. Să nu te temi să trăiești. Mama mea are o vorbă: "Nu te apuca numai de un singur lucru, că ai putea să intri de unde ai ieșit. În rest, omul le poate face pe toate!"

La vărsta pe care o au, mama - 64 iar tata 73, părinții mei sunt uneori mai ceva ca niște copii. Nu că ar fi naivi sau ar cădea în infantilism. Pe ei îi molipsești ușor cu idei, ei știu să râdă din suflet și să-și facă planuri. Și asta mă bucură. Tata, care lucrează până acum și chiar e foarte eficient și prețuit de colegii lui, are uneori atâta energie, că noi cu greu îi putem face față.

Mă uit la ei și încerc să învăț să mențin același ritm și același spirit în familie. Să nu mă sperii de greutăți, să nu aduc problemele de la serviciu peste pragul casei, sau dacă le aduc, să le țin numai pentru mine și să nu mă descarc pe cei dragi. Să fac uneori surprize, să iau unele decizii care, privite dintr-o parte, par cu totul anapoda, să râd atunci când e mai greu și să râd de mine însumi când e cazul.

Cel mai mult m-a bucurat o frază pe care mi-au zis-o ieri: "Îți închipui, când Andrieș o să aibă 20 de ani, noi o sărbătorim nunta de aur?!". Mămică și tăticu, eu vă iubesc!

Despre pedagogie și ce rămâne în urma ei.

Ieri după amiază aud telefonul și vad ca mă sună cineva dintr-un loc cu un cod telefonic necunoscut. Răspund și spre marea mea uimire și bucurie aud că mă sună profesorul meu de istorie din școală.

Proful meu de istorie, Efim Davâdovici Șor, care m-a învățat pe mine și pe colegii mei cum se învață carte și cum trebuie să analizezi, înțelegi și să generezi judecăți de valoare despre evenimentele istorice și despre premisele care duc spre anumite evenimente, este acum cetățean al Israelului, are 87 de ani, să-i dea Domnul sănătate și se bucură de o bătrânețe tihnită! A căutat numărul meu prin intermediul Ambasadei, pentru că a ținut la mine ca la copilul lui și pentru că, zicea el, își punea mari speranțe în mine, mi-a făcut un cadou extraordinar. M-am simțit așa, de parcă m-ar fi sunat copilăria.

Vreau să vă spun că pe Efim Davâdovici îl pomenesc tare des, pentru că rămâne foarte actual, acasă, cu părinții, ne amintim de niște principii pedagogice și niște principii de viață ale acestuia, unele încercăm să le experimentăm pe băiatul meu, așa încât și el știe că ar trebui să învețe carte așa, cum cerea Dl Șor.

Vin acasă, le povestesc părinților mei despre sunet, mai ne amintim de decedata lui soție, de nepoțelele dânsuia, care erau tare drăguțe (noi locuiam pe o scară la bloc), iar despre școală, despre cât e de bine să ai astfel de profi, și la un moment, intervine băiatul meu, care nu prea are noroc de asemenea relații la școală:

-Cum, are 87 de ani și nu te-a uitat? Atât de mult te-a iubit că te sună și acum? După care adaogă meditativ:

- Daaaa, mi-ar place să mă sune și pe mine Doamna X... când va avea 87 de ani și să-mi zică: "Andrieș, noroc. Hai mai enervează-mă o dată că am 87 de ani și nu pot muri!"