Horoscop. Ediție limitată

Așa dar, ne-au mai rămas câteva zile până la sfârșitul acestui an, care ne-a hărțuit politic și social, lucru care mă face să mă amuz, pentru că am o nouă ocazie de a-mi face planuri și de a-mi pune dorințe, una mai deocheată decât alta, pentru că de, așa se poartă de Revelion.

Din acest punct de vedere ador "Bridget Johnes Diary" - minunatul film despre zapacita care își tot punea dorințe pe care le făcea irealizabile chiar din momentul în care punea ultimul punct pe ultima dorință scrisă. Pentru ca să nu am și eu aceleași chinuri sufletești, am hotărât că anul acesta nu-mi mai trasez sarcini, ci îmi fac un horoscop, așa, ca să am un motov de scuze: așa mi-au fost astrele.

Anul Nou sau Amintiri din copilărie 2

Copilăria mea fragedă mi-am trăit-o in satul Ciuciulea, raionul Glodeni, iar cele ai frumoase amintiri sunt legate de Anul Nou si iarna.

Nu știu cum se face, dar la Ciuciulea pe acele timpuri nu fusese interzise ritualurile de Anul Nou, așa cum se întâmplase în alte localități. Și sărbătorea toată lumea pe stil nou, asta, dacă nu greșesc, deoarece părintele Jucov de la biserica in sat îndemnase oamenii să serbeze Sf. Vasile după calendarul nou ca să fie în rând cu lumea. Așa că inclusiv cele mai înapoiate babe primeau urătorii pe 31 decembrie, în afară de una, căreia îi ziceam toți mătușa Chilina și care trăia hăt departe de marginea satuli. Asta, dacă venea cineva s-o ure de Ajunul pe stil nou, îl lua pe fugă cât ai zice pește, de nu dovedea sărmanul copil nici să observe cum fugea înapoi până în centrul satului.

De pe la amiază porneau întâi copiii cu uratul, din casă în casă, cam în ordinea următoare: bunei, nași, nani, finii părinților, învățători, agronom și președintele de colhoz, părintele și dascălul iar la întoarcere - vecinii și părinții, ca să cotizeze și ei la pușculiță.

Apoi fetele mai răsărite porneau pe la chindii cu colindul. Da, se colinda de Anul Nou, pentru că de Crăciun nu era voie. Știu că era un colind tare frumos, dar nu-mi mai amintesc versurile, doar cateva crampeie, nici măcar fraze întregi, că eu nu am apucat să îmblu cu colindul. "Mititel și înfățășăl, în chitie de mătase..." Și atât, mai mult nu țin minte.

Când se înopta de-a inelea - porneau băieții cei mari cu Plugul, când își spuneau urătura la fereastră, zângăneau geamurile!

Iar seara târziu - porneau cetele cu Calul, Ursul și Capra, care aveau și câte un personaj Țiganul, de care, nu știu de ce, se temeau toți copii, în special cei care întârziaseră să se "retragă" la timp acasă.

Dimineața, ne încălțam iarăși valnicii (știți cei aia?) și porneam la semănat, cam în ordine inversă decât uratul, pentru că era important să-ți semeni întâi părinții, buneii și vecinii.

Frumoase vremuri, frumoase amintiri. Veneau la noi rude de prin toată Moldova, pentru că la ei nu se mai practicau asemenea obiceiuri. Apoi mă simțeam în vacanță, pentru că mergeam la bunei la Pârlița (Fălești) unde mai aveam o rundă de colind (acolo se umbla cu colindul de Crăciun pe vechi):

Rătăceam printr-o grădină

Florile dalbe,

Mâ-ntâlnii cu o albină

Florile dalbe.

Albina strângea din flori

Florile Dalbe

Ceară pentru sărbători

Florile dalbe.

Din ceară făcea făclie

Florile Dalbe

Ca să-i dea Sfintei Marie

Florile dalbe...

Atâta țin minte din acel colind care se auzea pe la toate casele din vecini și mă cuprinde așa un dor să merg iar prin troienele de la Ciuciulea, încălțată în valnicii mei albi, să cobor cu sania pe derdelușul care pornea din dreptul școlii noastre primare și se oprea tocmai pe iazul din vale, apoi să mă întorc acasă cu blana ciucure de zăpadă, mănușile ghiață iar eu ghibirită de frig (asa îmi spunea mămica și așa îl întâmpină și acum pe fiul meu de la săniuș cu întrebarea: "Ce, ai ghibirit de frig?!"), să mă ascund după sobă și să mă topesc.

Decembrie, 10

Oameni buni, spuneți-mi, ce se întâmplă cu noi atunci, când devenim părinți? De ce, în câteva ore ni se schimbă complet dorințele, visele, caracterul, nemaivorbind de însăși viața?

Întreb fără nici un regret, ci doar din curiozitate. Unde ne dispare egoismul, de ce nu ne mai enervează copiii care plâng sau care se alintă, cum se întâmpla mai înainte? De ce suntem gata să ne dăm viața mai ușor decât oricând, dorind să ne salvăm copiii, sau să le dăm zile și sănătate de la noi?

Acum vorbesc foarte serios. E ziua copilului meu astazi, și mă compar pe mine însumi de acum 12 ani si ceva ore cu cea de azi. Nu că nu eram gata să fiu mamă la cei 28 de ani ai mei, - nu înfășasem un copil, nu-l ținusem în brațe pe al cuiva mai mult de un sfert de oră, eram disciplinatorul tuturor nepoților și al copiilor din vecinătate și poftim, începând cu 10 decembrie 1998 există cineva care face din mine ce vrea.

Dacă el vrea - vreau și eu, dacă el nu mai vrea - renunț și eu. Dacă e supărat - mă întreb dacă nu sunt și eu cumva de vină. Dacă e bucuros - mă gândesc că uite, are un motiv fericit, iar eu între timp eram la serviciu.

Oho, ași putea scoate ochii cuiva pentru el. Dacă e cazul, desigur. Și îi găsesc atâtea scuze, de uneori mă tem să nu exagerez.

Mă deranjează când cineva îmi spune: vai, da ce mai seamănă cu taică-so, uitând să precizeze măcar de formă că, totuși, are și unele trăsături comune cu mine. Sunt gata să-l "omor" atunci cân calcă prin străchini și o face cu un aer demonstrativ...

Totuși, ce se întâmplă cu noi când devenim părinți?...

Crăcănați

Vă amintiți multitudinea de bancuri cu dileme de genul: "Agitator: Țata noastre este acum deja cu un picior in comunism. Din sală: Și mult o să stăm noi așa crăcănați?" sau : "Toate animalele frumoase - la stanga, cele deștepte - la dreapta. Maimuța: Și eu ce ar trebui să fac, să mă dezbin în două?"

Cam așa apare și situația în care suntem noi acum, dependenți de un singur vot care, dacă vrea, se duce la PD (alias AIE), sau la PCRM, alias - come back. Așa că nu m-a mirat deloc întrebarea pe care mi-a pus-o azi trezoriera noastră: "Ei, azi cum să vă zic, Doamna sau Tovarășa?" Mi-am dat seama că rămânem în continuare crăcănați:

...între trecut și viitor

...între comunism și liberalism

...între Europa și Asia

...între curaj și lașitate

...între avânt și lene.

Cu ceva zile în urmă glumeam și puneam pariuri cu prietenii: cum se va numi R. Moldova în continuare? Republica Comunistă Moldova? Republica liberală Filat? Republica Populară Plohotniuc? Republica Antimafiotă Mocănească? Paradoxal, dar niciuna dintre aceste denumiri nu ne vine la îndemână, pentru că rezultatele votului arată că noi nu vrem nimic concret, nici de dreapta, nici de stânga. Nouă ne place să stăm așa, crăcănați, iar alții să decidă ce să facă cu noi: să ne dea o mană de ajutor de pe un mal sau altul al prăpastiei, să ne dea o îmbrâncitură, sau, și mai rău, să profite de noi în poziția în care am înțepenit.

Urme pe zăpadă

Eu, undeva în adâncul sufletului, ramân un romantic incurabil. Am câteva plăceri, pe carele urmez cu sfințenie.

În noaptea de Revelion încă mai aștept că poate Moș Crăciun există cu adevărat. Nu obligatoriu în carne și oase, îmbrăcat în palton roșu sau albastru, ori în suman și valnici (superbă încălțămintea ceea rusească, care se mai găsește la ruși, îi care se cheamă, de fapt, valenki). Un ceva, o forță divină, care să-ți îndeplinească în mod magic, măcar o dată în viață un vis ascuns.

Iar atunci când cade prima zăpadă, îmi place să mă uit noaptea prin geam la dansul monoton al zăpezii, și să fie liniște absolută, iar eu să mă topesc în această magie. De asemenea, îmi place să fiu eu prima care calcă pe omătul proaspăt, pe care nimeni n-a lăsat încă urme, astfel, crezând că deschid o nouă filă din viața mea. Și țin foarte mult, dacă nu reușesc eu să fiu prima, ca urmele primului om care calcă spre casa mea, să fie urmele unui om bun.

Azi a nins la Nord, poate peste noapte cade zăpada și la Chișinău. Tare ași vrea să fie o noapte liniștită, frumoasă și cu lună strălucitoare. Iar mâine dimineașă să ne trezim troieniți, cu zăpadă scârțâind sub picioare, ca apoi, pe la 10, copiii să iasă buluc în curte cu săniuțele. Ați avut sanie când erați mici? Da ați încercat măcar o dată să puneți limba pe metalul săniuței? Eu - da, și verișorul meu, care era cu 6 ani mai mare, a hotărât să se răzbune zdravăn pe mine, sugerându-mi un leac: "dacă te frige limba că ai pus-o pe sanie, - mi-a zis el, - trebuie repejor s-o pui pe cleampa ușii, și-ți trece!" Scurt pe doi: de pe sanie m-au dezlipit in vre-o 3 minute și cu hohote, de la cleampă - în vre-o 10 și cu urlete ca din gură de șarpe.

Vă doresc să aveți urme de oameni buni pe prima zăpadă din acest an.

Tuturor colegilor de facultate

Dragii mei colegi,

s-ar putea să fi scăpat cu vederea, dar astăzi, Facultatea de jurnalism și Științe ale Comunicării de la USM a sărbătorit două evenimente importante: 40 de ani de învățământ jurnalistic din Moldova și 30 de ani ai facultății propriu-zise.

Mulți dintre cei pe care îi am în lista de prieteni în rețelele sociale sunt și ei "produse" ale acestei școli. Cu toate lucrurile ei bune și rele, facultatea noastră rămâne în continuare cea mai rebelă, cea mai prețuitoare de libertate și cea mai cu respect pentru personalitatea studenților săi.

Regret sincer că astăzi, la festivitățile ce țin de această dată, i-am văzut pe foarte puțini dintre absolvenții ei prezenți în sală (puteai chiar să-i numeri pe degete). Tot așa cum până la această oră nu am citit, auzit sau văzut vre-o știre despre acest eveniment. La fel cum nu am văzut camerele de luat vederi să se înghesuie pentru a lua un interviu, sau reportofoane claie peste grămadă pe masa la care ședeau 3 dintre cei 4 decani care i-a avut facultatea (or regretatul Dl. Coval nu mai poate fi cu noi la o masă).

Am avut senzația că asist la un Hram sau la un Paște cu părinți, ai căror copii nu au venit în vizită, inventând, ca de obicei, mii de scuze.

Țara din care a emigrat Dumnezeu

"Din țara noastră Dumnezeu a emigrat acum vreo sută de ani".

Fraza nu-mi aparține, dar atunci când am auzit-o într-un film, m-a uimit prin profunzimea ei. Odată cu Dumnezeu, din țară au plecat mai multe valori, despre care acum spunem doar că știm cum ar trebui să fie, dar nu le putem "pipăi" de-a adevăratelea.

Și a plecat acest Dumnezeu înainte ca noi să începem să prețuim la justa ei valoare cartea, astfel încât chiar și acum moldovenii obișnuesc să spună: "Ajunge atâta carte, că doar n-am să-l fac popă". (Asta șn cazurile în care sunt puși la o grea încercare - să cumpere 10 caiete și 3 pixuri prin august, iar ele fac, în cel mai bun caz, "cât 2 kile de chiperi borcoi la piață", iar în cel mai rău - "aproape cât o vodkă". Ei, ce alege "gospodarul"?)

A plecat cu mult înainte ca noi măcar să auzim de noțiunea de "libertate", azi confundând-o cu tot felul de stari, care numai libertate nu sunt și ne-a lăsat așa, complexați, să plecăm capul în fața tuturor netrebnicilor.

Și a luat cu el odată și sentimentul părintesc, altfel nu pot să-mi închipui cum se face de un tată poate să dea foc la casa în care stau doi copilași (copii lui, de altfel), în loc să-și dea sie foc, dacă tot e atât de nenorocit. Cum să înțeleg în acest context faptul că sinucigașilor nu li se iartă păcatele, iar ucigașilor - da?!

A încăput în geamantanul lui de emigrant chiar și dorința elementară de a trăi mai bine, altfel, de ce am tot căuta unde e acel "mai bine" fără să mișcăm un pai aici, unde e rău de tot...

Toamnă

Departe de mine gândul de a considera că aceasta chiar este o poezie. Este, mai degrabă, o fotografie a unui moment din viața mea, o toamnă frumoasă și înduiosător de galbenă a anului 1991. Azi mi-am amintit-o și, pentru prima dată o fac publică. Cu meniunea: Ador toamnele.

Tăcut a plâns ast-noapte'n galben toamna

Și-a suspinat prin parcurile toate

Cu frunze de arțar și crizanteme-

Copii cuminți și obsedați de moarte.

Și-au plâns cu ea odată și poeții

Cu stropi rigizi de chihlimbar mărunt,

Iar notele pe clape-au așternut

Tangouri demodate ale vieții

Trezind din somn peneluri adormite,

Culori și pânze-ntinse pe șasiu

Și-un pictor devorat de dor și foame

A-nregistrat tabloul de pe viu.

Iași, 1991

Normalitatea de la Bârlădeni

Astăzi am avut ocazia să fiu moderatoare la conferința de CSR (Corporate Social Responsability) și alături de cei prezenți am ascultat discursul unei Doamne care ne-a facut pe toti sa mai credem, măcar pentru o jumătate de oră, că această țară mai are, totuși, o șansă.

Doamna Tatiana Pavliuc, directoare a întreprinderii agricole Plaiul Bârlădean, ne-a povestit cum, nesilită de nimeni și doar din dorința de a fi utilă, în momentul în care a preluat conducerea cooperativei agricole, a început să colaboreze cu localnicii pentru îmbunătățirea condițiilor de trai. Astfel, Bârlădeniul, un sat de cca 1200 locuitori:

1. a fost gazificat in totalitate, cetățenii achitând doar câte 300 lei, restul - ia achitat întreprinderea. Au fost gazificate chiar și casele în care la moment nu trăia nimeni, cu găndul că vor dori să le cumpere unuii tineri, și astfel îi vor întoarce în sat.

2. a fost telefonizat în totalitate, majoritatea cheltuielilor fiind suportate de aceiași întreprindere.

3. are acum un spital-ambulator renovat și modernizat pe banii întreprinderii.

4. repară grădinița, care acum lucrează doar vara, așa încât să poată activa anul împrejur, că astfel "vom avea mai mulți copii în sat".

5. construiește un centru pentru bătrâni, unde aceștia vor putea sta iarna, ca să nu se cheltuie prea mult pe încălzire și să poată comunica mai ușor.

6. finanțează studiile studenților din sat care au ales specialitățile de care are nevoie întreprinderea.

7. oferă foi de tratament în sanatorii.

8. a construit un cămin modern pentru muncitorii sezonieri din alte localități ale RM, cu WC si duș în interior, și tot acești muncitori beneficiază de 3 mese gratuite pe zi.

9. la Bărlădeni, la inițiativa dânseia, gunoiul este triat!!! si apoi reciclat, acum dânsa căutând un grant sau partener pentru a lichida stockurile de hârtie, sticlă și mase plastice.

10. Salariu exact la data de 15 a fiecarei luni, premii, cadouri, etc - de la sine înteles.

si tot asa.

Cei de la Bărlădeni consideră că doamna ar fi bună de președintă de țară, doar că nu și-ar dori acest lucru, spunând că nu ar vrea să piardă o astfel de întreprinzătoare.

Concluzia pe care o fac: DACĂ VREI SĂ FACI UN BINE, NU E MUSAI SĂ FII PLAHOTNIUC ȘI SĂ AI ACELAȘI RULAJ DE CAPITAL. E SUFICIENT SĂ AI OBRAZ ȘI DORINȚĂ.

Și, mărturisesc, chiar am considerat o onoare pentru mine să o cunosc pe Doamna Pavliuc.

Despre spectacolul vietii

Atunci când sunt în străinătate am un obicei pe care mult timp l-am considerat ca fiind un mic viciu. Apoi, când am mai discutat cu alți oameni, am avut satisfacția să descoper că nu mă caracterizează doar pe mine. Iată despre ce e vorba: îmi place să mă plimb seara pe străzi și să privesc prin geamurile luminate ale caselor și apartamentelor. Nu pentru că ași vrea eu să văd intimități, doamne fereșe, ci pentru că am impresia că privesc un spectacol al vieții, când, de cele mai multe ori, decorul vorbește despre obiceiuri, estetică, etc.

Recent m-am întors din Amsterdam. Orașul în care ferestrele cu draperii pot fi numărate pe degete. Unde oamenii au geamuri aproape cât tot peretele, și cărora chiar le place să etaleze atmosfera din casă.

Fără reparații pe care noi le numim "euro". Fără mobilă pretențioasă, pe spații foarte înguste, aceste apartamente cochete fac deliciul la gură cască alde mine cu jocul lor de lumină, cu designul minimalist dar foarte elevat, cu florile vii nelipsite la geamuri, iar în cazul concret al Amsterdamului - cu holurile-garaje pentru biciclete.

Întradevăr, bicicletele din Olanda devin deja periculos de multe pentru noi, neolandezii. Cred că puteam fi călcată de vre-o 20 de piese dintr-astea, cu "tuning" care mai de care - unele cu un cos in fata, altele cu o lada, unele cu un fel de "roaba" in care este încărcată toată familia, - care merg țanțoșe pe benzile destinate exclusiv lor și doamne ferește să stai în calea lor. Mai degrabă oprește un tramvai, decât un biciclist. Vă amintiți că pe timpuri se spunea "Chișinăul este orașul în care Ionii se mișcă haotic". Ei, Amsterdamul este orașul în care se mișcă haotic bicicliștii.

Vă zic, spectacolul geamurilor șn acest oraș este extraordinar.

Și așa mi s-a făcut un dor de gărduțele alea din fier forjat din satul copilăriei mele - josuțe, mai mult decorative, transparente ca o dantelă. Doamne, oare ce ascundem acum după zidurile cu care ne împrejmuim averile?! De ce ne ridicăm ziduri de pușcărie în jurul caselor?

Încă un interviu de-al meu, care imi place mult

Acest interviu a fost postat pe allmoldova acum o luna, dar mie imi place mult, așa ca postez link-ul

http://www.allmoldova.com/ro/project/online/1534.html

O reflecție despre publicitatea lui Pasat

Este o bucată din articolul "Salvatorii coboară de pe panouri", publicat azi in ziarul "Timpul"

Cine lucrează pentru Împărăţia Creştinească a Răsăritului?

Ce ar putea urma după mesajul „Nu cred în nimeni?????” ne spune Ludmila Andronic, preşedinta Asociaţiei Specialiştilor în Relaţii Publice. „Sunt sigură că nu va urma un răspuns direct: de azi crezi în Pasat. Al doilea mesaj va fi ceva legat de divinitate, adică va oferi soluţia morală. Apoi va veni al treilea mesaj, care va spune: iată, aveţi şi întruchiparea credinţei în Dumnezeu - Valeriu Pasat… Este o tehnică folosită frecvent în publicitate – exagerezi o problemă, un pretins pericol (cum au făcut anul trecut comuniştii, când ne chemau să ne apărăm Patria, de parcă începea războiul), după care oferi soluţia salvatoare. De fapt, toată publicitatea foloseşte apelurile la nişte mituri - mitul eroului salvator, mitul paternal etc. În cazul de faţă avem mitul salvatorului, personificat de Valeriu Pasat”. Potrivit Ludmilei Andronic, campania lui Pasat se pliază foarte bine pe situaţia actuală din societate, caracterizată prin apatia şi pesimismul oamenilor. „Ca reacţie la „scandalul mafiilor”, oamenii au pierdut şi acea brumă de încredere în clasa politică şi cea de business. Este o mare problemă, care se va developa la referendumul din 5 septembrie. În schimb, majoritatea oamenilor, dacă sunt întrebaţi: „Crezi în Dumnezeu?”, vor răspunde „Da”, chiar dacă fiecare înţelege în felul său ce înseamnă a crede. Iar Pasat, susţinut deschis de Mitropolia Moldovei, va exploata la maximum acest ataşament religios al oamenilor în campania electorală”, este de părere Ludmila Andronic.

Apropo, cromatica aleasă pentru panouri nu este deloc întâmplătoare, se pare. Potrivit site-ului www.toaca.md, îmbinarea celor trei culori: negru-galben-alb simbolizează „(1) continuitatea (dăinuirea) politico-spirituală a tuturor ţărilor de tradiţie ortodoxă cu maica lor politico-culturală - Împărăţia Creştinească a Răsăritului (numită în publicaţiile ştiinţifice „Imperiul Bizantin”, (2) unitatea (sobornicia) cultural-spirituală a ţărilor şi popoarelor de tradiţie ortodoxă şi, prin urmare, solidaritatea lor în faţa ispitelor vremurilor; (3) biruinţa creştinilor asupra cotropitorilor necreştini”. Totodată, sunt şi culorile steagului imperial rusesc, consfinţit în 1858. Noi doar ne întrebăm: oare spre ce fel de continuitate şi unitate politico-culturală şi cu ce parte a Răsăritului ne îndeamnă „salvatorul” Valeriu Pasat?

Un interviu de al meu, publicat ieri pe allmoldova

Ludmila Andronic: Cee ce un investitor strain considera a fi un obiect de mandrie, moldovenii considera o taina sacramentala

19 august 2010, 10:03 imprimare copiază link-ul Share to Facebook Share to Twitter Share to LiveJournal Share to Delicious

Ludmila Andronic

Preşedintele Asociaţiei Specialiştilor în Relaţii Publice ne spune cat de mult contează factorul politic in mediul de afaceri din Moldova si cum se manifesta acesta, de ce merită să investeşti în Moldova şi care sunt principalele cinci lucruri pe care ar trebui sa le intreprinda R.Moldova pentru un rebranding.

Am vazut recent o stire despre 260 de intreprinderi cu capital strain inregistrate in prima jumătate a anului, ceea ce este cu 42 întreprinderi mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Credeti ca asemenea stiri sunt relevante si isi merita locul in randul stirilor economice?

Desigur ca astfel de stiri sunt relevante, deoarece ele marturisesc despre dinamica economiei, despre capacitatea noastra de a construi si stabiliza un sistem economic modern si viabil. Trebuie sa intelegem un lucru foarte important – odata cu fiecare investitie straina creste potentialul nostru, şi, lucru la fel de important, creste numarul locurilor de lucru, cresc impozitele platite in buget, creste capacitatea noastra intelectuala si de business, deoarece fiecare investitie straina este, inainte de toate, un transfer de know-how, care uneori este mult mai valoros decat banii care vin in tara.

Altceva este ca, de multe ori, informatiile despre investitiile straine sunt prea seci, nu contin detalieri sau analize. Ca cititor as vrea nu doar sa stiu cu cat s-a marit numarul intreprinderilor cu capital strain, ci si din ce domenii sunt ele, ce vor produce, ce servicii vor acorda, ce voi avea de castigat eu, ca si consumator, etc. Din pacate, in tara noastra pana acum a detalia informatia despre un agent economic continua sa fie considerat (eronat, de altfel) echivalent cu a-i face publicitate.

In general un asemenea numar de intreprinderi cu capital strain in tara noastra poate fi catalogat drept un succes al politicilor promovate de guvern? De ce?

Si da, si nu. 42 de intreprinderi noi – e mult sau putin pentru un an de criza, care a fost agravat si de criza politica? Faptul ca a crescut numarul investitorilor denota o abordare corecta a acestui subiect de catre guvernanti, si in primul rand, de catre Ministerul Economiei, care este direct responsabil de atragerea investitiilor straine. Se putea mai mult? Destul de probabil, tinand cont de deschiderea pe care o denota acum comunitatea mondiala fata de R. Moldova. Doar ca deschiderea politica este urmata de o deschidere economica abia dupa cativa ani. Investitorii au devenit mult mai precauti, mai zgarciti, daca vreti. Acum nimeni nu mai risca un milion pentru a vedea ce iese din asta. Acum se investeste numai in cazul existentei unei sigurante totale.

Cineva din investitorii straini spunea odata ca in Moldova exista o polarizare a mediului de afaceri in local si strain, o separatie pe care nu au mai inalnit-o in alte state. Dvs cum credeti exista sau nu aceasta polarizare si care ar putea fi formele de manifestare a acesteia care au surprins investitorul?

Businessmenii locali si cei din strainatate sunt, uneori, ca de pe doua planete diferite. Straini sunt obisnuiti sa analizeze lucrurile din perspectiva businessului, a oportunitatilor si constrangerilor. Moldovenii utilizeaza un cu totul alt set de valori. Noi suntem mult mai paternali, ei – mai atomizati. Asta si face ca uneori aceste grupuri de interese sa nu se inteleaga. Ei au aceleasi probleme, doar ca abordeaza solutionari diferite. Strainii gandesc strategic, localnicii – tactic. Ceea ce un investitor strain considera un moment de mandrie (de exemplu, cifra de afaceri), moldovenii considera o taina sacramentala. Problema e ca investitorii au bani pentru ca lucreaza eficient, nu pentru ca acestia sund dati de catre cineva. Uneori, ai impresia ca business-ul local priveste investitorii cam in acelasi mod in care ii privesc moldovenii pe businessmeni: cu un pic de invidie, considerand ca le-au luat ceva ce le apartine. Pe cand lucrurile nu sunt deloc asa.

Cat de mult contează factorul politic in mediul de afaceri din Moldova si cum se manifesta acesta?

Este determinatoriu. Ai stabilitate politica – ai stabilitate economica. Ai reguli clare de joc – ai investitori. Nu faci imixtiuni in activitatea agentilor economici – ai eficacitate.

Credeti ca suntem o tara in care merita sa investesti? De ce?

Daca vorbim pragmatic – Moldova este cea mai apropiata tara de UE care are regimuri preferentiale de comert atat cu Europa, cat si cu CSI. Anume volumul acestor piete si ii determina pe unii investitori sa vina aici. Piata locala ii intereseaza prea putin, deoarece are un potential minim ca numar de cumparatori si ca putere de cumparare.

In al doilea rand, Moldova are inca forta de munca foarte ieftina, ceea ce de asemenea atrage investitorul, tinand cont ca in cele mai apropiate tari salariile constituie partea leului in costul productiei.

In al treilea rand, capacitatea de absorbtie a investitiilor este inca mare, deci, nu exista o concurenta atat de mare, prin urmare, costul demararii afacerii este minim.

Moldova are o problema de imagine, in calitate de specialist in comunicare, care credeti ca sunt principalele cinci lucruri pe care ar trebui sa le intreprindem pentru un rebranding?

Daca ar fi sa vorbim despre cinci pasi obligatorii, orientati anume spre atragerea investitiilor straine, acestia ar fi:

1. Ordine in sistemul judiciar, care implicit inseamna tratament egal, reguli clare de joc, respectarea stricta a legislatiei, fara interpretari eronate sau pe gustul cuiva.
2. Asigurarea stabilitatii economice, chiar si in ciuda unei instabilitati politice. Asta inseamna lichidarea imixtiunilor statului in activitatea agentilor economici, astfel, incat indiferent de partidul care vine la guvernare, regimul de activitate economica sa ramana acelasi.
3. Restabilirea sistemului de pregatire profesionala la nivel de colegiu: noi astazi avem sau oamenii fara studii, sau licentiati universitari, ori intreprinderile straine au nevoie de muncitori calificati, pe care nu au de unde sa-i ia. In ciuda miilor de manageri si juristi pe care ii pregatim anual si care nu profeseaza in domeniu, noi nu dispunem de constructori, maistri, cusatorese, etc, care ar avea deja calificarea necesara si nu ar trebui instruiti de investitori.
4. Revizuirea sistemului de impozitare, in special a salariilor. Sarmanii investitori sunt printre putinii, care achita salariile in alb, achitand impozite exorbitante, pe cand multi dintre antreprenorii locali evita acest lucru, platind salarii in plic.
5. Crearea si intretinerea unor locuri normale de entertainment. Investitorii vor nu doar sa lucreze la noi in tara, ci sa se si odihneaca. Or astazi ei aproape ca nu au unde iesi cu familiile, iar daca ies, sunt socati de costurile practicate in aceste institutii. Apropo, acest punct ar spori si confortul celor, care vin in Moldova in calitate de turisti si, implicit, ar mai crea cateva locuri de munca bine platite.

Despre iubirea de frate

Citesc azi pe un site (mi se pare că pe Publika.md) că frații noștri români au decis să înăsprească condițiile de acordare a vizelor pentru moldoveni. Dacă tot beneficiam de atâtea facilități până acum! Aveam parte de băi de soare gratuite, stând în rând la Consulat; când ne doream o porție în plus de frustrări, îndrăzneam a ne gândi că poate ar fi fost bine să obținem o viză, etc.

De azi încolo - nici de asta nu vom mai avea parte. Strict și scurt: vor fi excluși de pe lista de așteptare cei, care nu vor sta cuminți la rând în picioare, ci se vor așeza pe gardul de beton sau iarba de pe lângă sediul Consulatului. Vor fi scoși din rând și puși la capătul acestuia cei, care nu vor să renunțe la prânz sau la apă în numele scopului nobil de a obține o viză. Cei care vor leșina de stat la coadă - vor fi amendați pentru deranjarea ordinii publice.

Ce să-i faci, dacă oamenii nu văd, sau se fac a nu vedea, că deja este mult mai simplu să obții un Shengen de 1 an, decât o vizuță de România?! Sau poate dânșii cred că la Constanța marea e mai curată decât oriunde? Sau hotelurile de pe litoralul Românesc au devenit brusc neîncăpătoare pentru zecile de mii de moldoveni care și-ar fi dorit măcar o noapte de cazare? Anshlag, nu alta!

Ce să-i faci, dacă oamenii nu doresc să instaleze un sistem automatizat de programări pentru vize, așa cum este, de exemplu, cel de la ambasada Franceză? Îi înțeleg: cum altfel se vor simți importanți clercii de la Consulat și de unde vor mai lua dovezi în plus pentru cronicul deja "Țăranii aștia de moldoveni" (asta în cel mai bun caz).

Vezi, Doamne, responsabilul de la Ambasadă nu are timp pentru comentarii, să se înscrie corespondenții la Secretariat. Rușine!

40 de ani și un week-end

Se consacră tuturor celor, care m-au felicitat de ziua mea

Dacă ar fi sa mă descriu poetic, ași spune despre mine că sunt "Fata care aduce toamna". Explicația e simplă. Încă de când eram mică mama obișnuia să spună: "Am observat încă de când te-am născut pe tine. Am intrat în maternitate și era vară, când am plecat acasă peste 3 zile era toamnă. Și asta se repetă în fiecare an". 2010 nu este o excepție. Vedeți cât de brusc s-a răcit afară?

Dacă las de o parte poezia, ocazia asta a împlinirii a 40 de ani, chiar dacă nu-mi provoacă dureri de cap, mă face, totuși, să trec la socoteală ce am pierdut și ce am câștigat în acest răstimp.

Hai să vă spun despre pierderi.

Din 40 cât am trăit, vre-o 20 au fost degeaba. Adică au fost plini de complexe. Ba ca nu sunt îndeajuns de deșteaptă, ba că-s grasă, ba că-s urâtă. De pe la vre-o 25 de ani am lăsat dracului aceste gânduri și m-am concentrat la lucruri serioase. Totuși, ce n-am mai făcut ân acești 40 de ani?

- nu am reușit să țin regim alimentar mai mult de o săptămână, și asta doar o singură dată în viață.

- nu am scris o carte la 30 de ani, așa cum planificasem. Ce e drept am scris-o la 39.

- nu m-am făcut Președinte de țară, așa cum declarasem pe la 24, dar, vorba cea, mai am timp.

- nu m-am făcut primadonna operei naționale și nici campioană olimpică la patinaj artistic, așa cum mă vedeam în visele mele megalomanice de copil.

- nu m-am făcut doctor în științe așa cum au vrut tata și mama, ce e drept, acum recuperez.

- și, lucru foarte regretabil, așa și n-am avut niciodată curajul să spun celor care au meritat: mă, măgarule, sau fa, măgărițo... Și acum am o listă doldora de candidați cărora ar fi trebuit să le-o zic.

Ce lucruri bune am făcut?

- un nume de care nu mi-i rușine. Cu toate că, vorba unei prietene de-ale mele: "Liudca, la reputația noastră uneori ar merita să organizăm și niște compromat, că va zice lumea că suntem proaste!"

- un copil care s-ar putea să-mi semene, doar că nu am învățat încă prea bine cum trebuie să fii un părinte bun. Îl educ mai mult din intuiție.

- am avut flerul să nu mă mărit la o vârstă fragedă, astfel beneficiind de un mare privilegiu: când colegele mele erau deja sătule de căsnicie și gata să divorțeze, eu abia intenționam să mă mărit. Întârzierea asta mi-a permis să găsesc soțul potrivit, care știa de la bun început ce podoabă are, eu, de altfel, ne fiind, probabil, soția ideală. În schimb cu mine nu te plictisești niciodată!

- nu am trădat. Am preferat să pierd. Nu toți cei pe care nu i-am trădat au apreciat acest lucru.

Acum, aceste find scrise, mulțumesc tuturor acelor care m-au felicitat anul acesta sau în oricare alt an, pentru că e foarte plăcut să știi, că oamenii au un cuvânt bun și pentru tine.

Care pe care?

Privesc și analizez atent schema propusă de Sergiu Mocanu referitor la "caracatița Plahotniuc"...

(vezi http://admin.publika.md/media/md/image/201008/oar_full/screen-shot-2010-08-04-at-2-17-33-pm_57383000.png) Departe de mine gândul că al doilea este unul fără păcate. Doar că simțul meu profesional și logica mă fac să mă întreb: de unde are Mocanu toate aceste date? Greu de crezut că le adună de pe atunci de când era consilierul lui Voronin. În jurisprudență există o întrebare sacramentală "Cine are de câștigat? sau Cine ar avea motive?

De ce tocmai acum? De ce nu găsim nici o umbră de familia Voronin în toată această schemă? Pentru ca respectivul document să fie adevărat 100%, ar trebui să conțină cel puțin încă vreo 10 nume sonore. Altfel mi se pare foarte manipulativ: adică, se ia un adevăr și se "altoiește" cu basme, până când cei care citesc nu mai pot discerne unde e purul adevăr și unde începe minciuna deliberată. Ceva echivalent cu gripa porcină - un virus real existent, dar cu o recomandare insistentă a unui anumit tratament și a unui anumit comportament al consumatorului.

Icoane outdoors

Meseria mea de comunicator m-a invatat sa casc ochii la toate panourile stradale - de, trebue sa fiu la curent cu noile campanii. Si am deja o juma' de vara de cand tot fixez la toate colturile de strada noua icoana tirajata a Moldovei - IPS Vladimir cu nu stiu ce cutioara in mana si amicul, iar acum mai nou, tovarasul sau de partid, Pasat (sau pate ca Pasat tine cutia, nu am memorat).

Oameni buni, da scoateti odata tampenia asta de pe panouri, ca doar s-a spus clar si raspicat - referendum cu privire la predarea religiei in scoli NU va fi. Sau ca recompensa le permitem acestor doi sa-si inceapa camania electorala mai devreme? Nu pot sa inteleg: unde sunt cei abilitati si obligati sa urmareasca aceste lucruri.

Ghimpu are dreptate: noua ne place sa mulgem tantari! Ministerul Agriculturii confirma

Ieri am privit pe toate posturile locale TV marea stire despre marea initiativa a Ministerului Agriculturii - fermierii (avem si de astia?) erau indemnati sa-si achizitioneze cate un aparat de prelucrare primara a laptelui.

Nu costa mult! - ne informau dansii, - cam vreo 400 000 lei.

Bine, zic eu, dar acest aparat va prelucra laptele de ce? Daca de vaci, atunci de unde le luam?

Cred ca procurand o gireada de vreo 20-40 decapete, acest aparat ar fi foarte rentabil - ma asigura viceministrul prezent la TV.

Nu stiu cat costa o vaca, dar sunt sigura ca o gireada costa si mai mult. Formatiune animaliera care trebuie hranita, adapostita, mulsa, ingijita si, pardon, din cand in cand insamantata profesionist.

In schimb, taranii nostri vor vinde un produs cu valoare adaogata!, - nu se lasa viceministrul.

Unde, in supermarkete? Dansul a discutat vreo data cu proprietarii de supermarkete, ca sa fie atat de sigur? Sau poate el nu stie ca un producator local trebuie sa dea si mita uneori pentru a ajunge pe tejghelele respective? Si ca supermarketele nici nu vor sa auda de produse perisabile, din categoria carora face parte si laptele natural pe care, ne asigura, il vor furniza producatorii?

Apoi, am creat un sistem nou de achizitii, care favorizeaza producatorul local, - nu se lasa acesta. Vor putea sa-si vanda laptele la gradinitele si scolile din localitate.

La ce ar trebui atunci sa-l ambaleze in pungi de polietelena, pentru a-l transporta cale de doua mahalale? Nu e mai rentabil sa o faca in bidoane?

Solutia e clara: sau ne apucam de muls tantari, ca sa avem lapte pentru aparatul respectiv, sau intai ii gandim un mecanism in spate, ca sa nu-i bagam pe tarani cu gatul in streang, ci sa propunem aceasta solutie celor, care intradevar au nevoie de ea.

Cat despre costul laptelui, care cica, ar scade in urma implementarii respectivului proiect, cat va ajunge sa fie, dupa ce taranul va plusa costul aparatului, al girezii, al muncitorilor, transportului si mitele pentru tejghele si autorizatii fitosanitare? Controalele nu vor inceta nici pentru o clipa, pentru ca din cele vazute la TV, laptele curge pe o teava din polietelena intr-un saculet de polietelena, pe care o munctoare il tine asa, cu doua degete...

Mutatii lingvistice la moldoveni sau Despre un "of" mai vechi

Acum, ca suntem in plina vara, iar emigrantii moldoveni au inceput a reveni la bastina pentru scurte concedii si escapade, am un recidiv la o nervozitate mai veche. E vorba de un obicei lingvistic aparut, in speta, dupa largrea posibilitatilor de emigrare a moldovenilor. Unede si nu te intorci, ii auzi pe acestia, zicand:

- Am venit la Moldova pentru doua saptamani.

- Plecam la Italia cu avionul, sau

- Aici, la Moldova, totu-i asa de scump...

Nu am nimic de reprosat referitor la continutul discutiilor, Doamne fereste, dar acest "la" ma supara atat de tare, incat incep sa ma ia dracii si imi vine sa le spun ceva urat ca raspuns.

Cel mai tare ma supara ca formularea cu "la" a impanzit si comportamentul lingvistic al celor care nu au facut nici un pas mai departe decat centrul raional. Si atunci ma intreb: cum, naiba, se face, ca formularile corecte nu se tin de noi, iar cele aiurite se lipesc aidoma unui scai?!

Mai mult ca atat. Observ ca deja si mediul cultural incepe sa faca uz de acest "la Moldova", pentru a accentua niste subiecte fierbinti, ocazie cu care ma intreb: cat timp ne ia ca trimisul la origini sa fie reformulat din "Dute'n..." in "Dute la..."?

Moldova - tara minunilor si a miliardarilor? Nu - tara Melpomenei.

Acesta este un jurnal de o saptamana (19 - 23 iulie 2009) pe care l-am scris pentru Europa Libera.

Luni
Facem calculele: angajatii companiei pentru care lucrez au oferit cate un salariu de o zi in contul sinistratilor. Sunt 140 mii lei. Conducerea companiei decide sa dubleze suma si per total vom varsa 280 mii. Ramane sa pregatim doar formalitatile necesare. Seara ametesc in fata televizorului: sinistratii declara ca nu vor nici in ruptul capului sa se stramute pe un teren oferit de guvern. Cica, nu le place solul de acolo si ca nu le vor rodi gradinile. Bine, oameni buni, atunci, ce ne facem, va reconstruim casele anul acesta si asteptam un val nou de inundatii ca sa o mai punem de-o claca?! Probabil, cei care sustin ca Moldova este tara minunilor, au, in mare parte, dreptate.

Marti
Am participat la un talk-show despre cum e sa fii bogat in Moldova. Pregatisem un discurs filosofic despre avere si morala. Cand colo, ma trezesc fata in fata cu o pitipoanca cu un telefon mobil daruit de cineva, care valoreaza 4000 euro. Tot fata declara nonsalant ca a asistat la petreceri de stat la care se consumau bauturi de mii de euro sticla si ca ea cunoaste cine dintre parlamentarii moldoveni are un Bugatti de 1 milion de euro pe care il tine in strainatate. La iesirea din studio astept sa vad reprezentantii fiscului sau ai Departamentului anticoruptie, care sa o ia la intrebari. Nici pomina. Se vede ca nu ii intereseaza sume atat de mizerabile.

Miercuri
Raman tot pe unda miliardarilor. Toata presa geme despre moldovenii super bogati inclusi in rating-ul Forbes. Ca om din comunicare, sunt obisnuita sa verific informatia sau sa caut detalii, asa ca plonjez pe siteul Forbes, il rascolesc pret de mai bine de o ora si nu gasesc nici un nume din Moldova. Ma intreb, de ce i-ar fi trebuit editiei rusesti Rosbalt sa scrie aceste tampenii, doar ca sa arate ca Oleg Voronin cica ar avea mai putin decat altii? Pana la urma ma conving inca o data, cat de manipulabili suntem si cat de bine prinde senzationalul.
Pe de alta parte, m-a sunat deja jumatate de Chisinau cu o singura intrebare: cine era blonda cu care am fost in emisiune?

Joi
O zi pe care o consacru febrei fotbalistice. Ca fan al echipei Olimpia Balti care a accesat pentru prima oara in Liga Europei, am asteptat de la ea minunea - s-o bata pe Dinamo Bucuresti, reabilitand scorul de 0:2 cu care pierduse la Chisinau. Pana la urma, cei care au luat bataie cu nemiluita au fost chiar baltenii. Nu ma supara ca au pierdut, ci ca au inhatat atatea goluri, iar comentatorii de la Pro Tv nu au pierdut ocazia sa mai sublinieze inca o data, ce fotbal prapadit avem noi, cei din stanga Prutului. Uneori, am impresia ca le face placere sa redescopere acest lucru.

Noaptea tarziu ne conducem fiul, care pleaca la mare impreuna cu buneii. Speram sa aiba o vacanta frumoasa, doar ca in conditiile anului acesta, cand clima se schimba atat de brusc, nu putem fi siguri de nimic.

Vineri
Dis-de-dimineata aflu o veste trista - s-a stins marele actor Petru Baracci, si asta in aceeasi saptamana in care am pierdut o alta mare actrita - Eugenia Toderascu. Doi piloni ai teatrului national, doua figuri, care nu vor fi suplinite niciodata in scena noastra. Doi artisti profunzi si plini de substanta, care au facut parte din generatia de aur care a slujit Melpomenei. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Agentii economici din Moldova s-au adresat conducerii cu un apel care este posibil doar in Moldova: sa stopeze controalele pe perioada electoralelor. Stiu ce stiu oamenii acestia: perioadele incerte sunt cele mai scumpe, iar ei s-au saturat sa tot cotizeze. Cei care au supravietuit alegerilor, stiu de ce.

Mare victorie

Tinand cont de faptul ca indrumarul pentru crearea respectivului blog promiteau "Ai blog intr-un minut", dar mie aceasta procedura mi-a luat aproape jumatate de ora, pot spune ca postul acesta este dovada marii mele victorii tehnologice. De, fiecare cu realizarile lui...